BURSA 19.06.2017

A.I.
 
mărește imaginea
     Francesco Starace, CEO și General Manager al Enel, a fost desemnat președinte al Uniunii Europene a industriei de electricitate EURELECTRIC, cu un mandat de doi ani, de către consiliul de administrație al asociației, în timpul Adunării Anuale desfășurată în Estoril, Portugalia, potrivit unui comunicat de presă al Enel.
     Francesco Starace a afirmat: "Este o mare onoare să fiu noul președinte al EURELECTRIC, o asociație care oferă sectorului de electricitate european un rol de lider în tranziția energetică aflată în plină desfășurare (...) Sectorul energetic traversează o perioadă de transformare fără precedent, ca rezultat al inovației tehnologice, al descentralizării și trecerii către o economie mai verde. În calitate de Președinte al EURELECTRIC, vreau să asigur implicarea tuturor factorilor decizionali din domeniul energetic în poziționarea industriei electricității ca motor principal al politicilor europene în ceea ce privește abordarea provocărilor majore ale tranziției energetice".
     EURELECTRIC reprezintă interesele comune ale industriei de energie electrică la nivel paneuropean, având misiunea de a contribui la dezvoltarea și competitivitatea acesteia, furnizând o reprezentare eficientă în domeniul relațiilor publice și promovând rolul unui mix energetic cu emisii reduse de carbon în dezvoltarea societății europene. Asociația include 3,500 de companii din Europa cu o cifră de afaceri totală de 200 miliarde de euro și acoperă toate problemele majore care afectează acest sector, de la producția de energie electrică și piețele de energie la rețele de distribuție, clienți, precum și problemele de mediu și sustenabilitate.
     Potrivit comunicatului, mandatul de doi ani al lui Francesco Starace în calitate de președinte EURELECTRIC se va concentra pe trei priorități: schimbarea mentalității prin încoporarea sustenabilității în procesul decizional industrial, transformarea sectorului electricității într-unul mai agil și proactiv, precum și implicarea tuturor părților interesate în tranziția energetică; îmbrățișarea viitorului prin accelerarea electrificării și crearea unor modele de business intersectoriale; transformarea prezentului prin completarea integrării energiei regenerabile și dezvoltarea unor soluții sustenabile și incluzive pentru portofoliul actual de active, bazate pe carbon.
     
     Aceste priorități vor oferi sectorului european de electricitate uneltele necesare pentru a conduce tranziția energetică.
     În linie cu prioritățile EURELECTRIC, digitalizarea și concentrarea pe client sunt doi dintre pilonii principali ai planului strategic Enel pentru 2017-2019. Enel va investi 4,7 miliarde euro în următorii trei ani pentru a digitaliza portofoliul de active, operațiuni și procese și pentru a îmbunătăți conectivitatea. Grupul va aduce îmbunătățiri și serviciului de relații cu clienții pentru a păstra și extinde baza de aproape 66 milioane clienți finali, cu obiectivul de a atinge o contribuție la EBITDA de 3 miliarde de euro în 2019. În plus, în jur de 90% din suma de 12,4 miliarde euro prevăzută pentru cheltuieli de capital în proiecte noi pentru perioada 2017-2019 reprezintă investiții în sectorul energiilor regenerabile și în rețele. Grupul este, de asemenea, dedicat eliminării complete a amprentei de carbon în producția de energie până în 2050 și setează obiective clare pentru a contribui la patru din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (SGD 4- educație de calitate, SDG 7 - energie curată și la prețuri accesibile, SDG 8 - muncă decentă și creștere economică, SDG 13 - acțiune climatică). 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.08.2017
BVB
     * Titlurile BRD, cele mai tranzacționate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 48,7 milioane de lei (10,63 milioane euro), mult mai mică decât cea...  detalii
18.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ușor ieri, pe fondul îndoielilor traderilor privind o viitoare majorare a dobânzii de către banca centrală americană.  detalii
17.08.2017
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de ieri, de două tranzacții de tip "deal" realizate cu acțiuni "SIF Moldova" (SIF2), totalizând 51,5...  detalii
17.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii îndreptându-și atenția către informațiile economice odată ce tensiunile geopolitice s-au mai redus.  detalii
11.08.2017
BVB
     * Marcel Murgoci, "Estinvest": "Ședința s-a desfășurat în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe piețele externe"
     * "OMV Petrom" și "Banca Transilvania" și-au publicat rezultatele la șase luni
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost una de scăderi, care s-a desfășurat "în ton" cu evoluțiile de pe piețele externe, potrivit domnului Marcel...  detalii
11.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, pe fondul persistenței tensiunilor geopolitice dintre Coreea de Nord și SUA, care și-au adresat reciproc amenințări.  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
     20.08.2017 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiaza pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia și local în Moldova și Transilvania, unde și disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU), urmând să atingă și să depășească ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, dar în regiunile vestice, nord-vestice și pe arii restrânse în cele centrale instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și mai ales în a doua parte a intervalului se va manifesta prinînnorări temporar accentuate, averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși izolat 20...25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral și în extremitatea de vest a țării, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 8...9 grade.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară după-amiază. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17...18 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. 
Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0951
2,3460
3,0880
4,0606
0,1758
0,6170
0,2198
4,5883
5,0360
1,5110
3,5800
0,2198
0,4918
1,0728
0,0657
0,4805
1,1069
3,9066
0,2946
1,2305
0,5855
0,0609
0,3423
0,2184
2,8612
0,0385
0,1531
1,0636
0,6199
0,1176
162,7078
5,5046
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
11.08.2017
     Twenty seven banks haven't paid any profit tax in the last 6 years, which has shaken Minister of Public Finances Ionuț Mișa, as well as some MPs, bankers and even the Governor of the National...  details
10.08.2017
11 DAYS LEFT / TRICKS TO FORCE THE EXTENSION OF THE MANDATE OF THE CEO OF THE BSE
     Considering how many tricks Lucian Anghel, the president of the Bucharest Stock Exchange has tried, in order to extend the term of CEO Ludwik Sobolewski, it would be actually crazy if they...  details
08.08.2017
JACK CUTIȘTEANU, PETPROD:
     The state speculates the economy and household consumers, through Hidroelectrica, CEO, Nucleareletrica and CEH, says Jack Cutișteanu, the CEO of Petprod, referring to the evolution of the price of...  details
03.08.2017
FINANCE MINISTER CONFIRMS WHAT BURSA REPORTED FIVE MONTHS AGO:
     * PNL senator Daniel Cătălin Zamfir asks for a "list of shame" of banks that don't pay taxes
     * According to information obtained by BURSA, between 2011-2015, banks in Romania paid 1.3 billion lei (288 million Euros) in taxes
       Public Finance Minister Ionuț Mișa says that almost three quarters of banks operating in Romania haven't paid profit tax in the last few years. With that statement, the head of the Finance...  details
02.08.2017
GABRIEL DUMITRAȘCU, ABOUT THE INCREASE OF THE PRICE OF ELECTRICITY:
     * Dumitrașcu: "Among other things, we recently even had to import the system services, and system services energy is three times more expensive than that on the Day-Ahead market"
       The price of electricity and its increase on the Day-ahead market (PZU) of the OPCOM exchange keeps causing discontent among the players and specialists on the market and is keeping consumers on...  details
01.08.2017
EUROPEAN MP RAMONA MĂNESCU:
     * "We have asked for clarifications and a position of the Commission on whether the Hungarian initiative complies with the Energy Security Strategy of the European Union and the coordination with BRUA"
       The announcement of Hungarian gas operator FGSZ that BRUA would end in Hungary instead of in Austria was surprising and it didn't come as a result of consultations with its regional partners or...  details
31.07.2017
STOCK MARKET SOURCES:
     Lucian Anghel, the president of the BSE, today summoned the Board of the BSE to discuss the terms of the contract of Ludwik Sobolewski, whose mandate expires on August 21st. According to sources...  details
28.07.2017
IN THE ROW OF THE DOUBLE STANDARD
     * The Minister of Agriculture continues to hide the names of the products that have a double standard and of their producers
     * "The minister of agriculture mismanaged the issue of the double standard of food products", says Costel Stanciu, the president of the APC, who asked for the resignation of Petre Daea
       The results of the tests concerning the double standard, conducted on some of the foods and presented on Wednesday by agriculture minister Petre Daea has raised a series of questions, angering both...  details
27.07.2017
ROW AROUND OLTCHIM
     * Ștefan Vuza made a series of statements lately, saying that Oltchim is not making investments, that are there companies that parasitize Oltchim and that the plant's profit isn't real
     * Oltchim executives: "It can be said that the participation of Chimcomplex in the process for the sale of Oltchim has been made exclusively in order to get access to information that would then be used for the benefit of their own businesses"
     * Piperea: "If, because of these statements, the sale of the distinct blocks of assets fails, then Oltchim will bring a tort liability lawsuit, signed by me"
       At Oltchim there is corruption and there are no parasite companies, lawyer Gheorghe Piperea, bankruptcy trustee of the Râmnicu Vâlcea plant, in response to the statements made over the course of...  details
26.07.2017
SOURCES CLOSE TO THE SITUATION:
     * Sources: "A large segment of the price asked for the Mariott building represents the loan contracted by Grand SRL and guaranteed by the state"
     * Dedeman wants to buy the Marriott complex, according to our sources
     * AFI Europe has announced that Dedeman is scrapping plans to buy AFI 4 and 5
       The Austrians of Strabag are asking for 140 million Euros for the building the Marriott hotel of Bucharest is operating in, according to sources close to the deal.  details
25.07.2017
SPECIALISTS:
     * The BRUA project can no longer be funded, after Hungary announced that it would stop on the Hungarian territory, our sources are saying
       The BRUA pipeline, which was supposed to go through Bulgaria, Romania, Hungary and Austria, will have the same fate as Nabucco, meaning it won't be built, some market specialists think.  details
24.07.2017
CEC BANK CHAIRMAN REACTS TO THE STATEMENTS OF LUCIAN ISAR:
     * (Interview with Mr. Radu Grațian Ghețea, the president of CEC Bank)
     * CEC Bank intends to end this year with a three figure profit
     * CEC Bank chairman: "When the EBA makes moves and finds an easing of interest rates is possible, then that will happen over here as well"
     * Radu Ghețea: "In the case of Romcab, we have begun the foreclosure, we have foreclosed some of the collaterals and we will continue to foreclose on others"
       CEC Bank intends to end this year with a three figure profit, Radu Grațian Ghețea, the chairman of the bank told us in a sizeable interview.  details
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
.