GALA BURSA CONSTRUCTIILOR - 2018
BURSA 11.01.2018

D.I.
 
mărește imaginea
Francesco Starace
     În urma includerii Grupului Enel în platforma europeană multipartită la nivel înalt pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite în octombrie anul trecut, CEO-ul Enel, Francesco Starace, a participat ieri la prima întâlnire a membrilor platformei ce a avut loc la Bruxelles se arată într-un comunicat remis astăzi Redacției.
     Grupul Enel este singura companie italiană inclusă în noua platformă compusă din 30 de membri și este unul dintre cei doi membri care reprezintă sectorul privat, confirmând încă o dată rolul de lider al Enel în tranziția energetică și a dezvoltării durabile în țările în care operează.
     "Sustenabilitatea modelului social și economic al UE este o responsabilitate esențială ce ne revine nouă, tuturor cetățenilor europeni. O datorăm generațiilor viitoare de cetățeni europeni și, de asemenea, restului lumii, pentru a arăta că există o cale durabilă de dezvoltare în societățile din întreaga lume", a declarat Francesco Starace, CEO al Enel.
     Platforma, anunțată pe 22 noiembrie 2016, a fost creată pentru a susține și a oferi consultanță Comisiei Europene în ceea ce privește atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel european și pentru a crea un forum pentru schimbul de bune practici la nivel local, regional, național și european, având scopul de a înregistra progresul implementării pe termen lung a ODD-urilor în Europa, precum și raportarea către Comisia Europeană.
     Scopul a fost acela de a crea o reprezentare a părților interesate, incluzivă și echilibrată, cu membri ai societății civile, ai organizațiilor neguvernamentale și ai sectorului privat și corporativ. Platforma se bazează pe expertiza unui grup divers de părți interesate care acoperă dimensiunile sociale, economice și ale politicilor de mediu în ceea ce privește dezvoltarea durabilă.
     Comunicatul mai precizează că toți membrii au fost incluși ca urmare a cunoștințelor și experienței în unul sau mai multe din cele 17 ODD-uri. Enel a fost recunoscut datorită rolului său de lider în susținerea Agendei ONU 2030 și a obiectivelor sale specifice care contribuie la patru dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU:
     *  SDG 4 - educație de calitate;
     *  SDG 7 - energie curată și la prețuri accesibile;
     *  SDG 8 - muncă decentă și creștere economică;
     *  SDG 13 - acțiune climatică. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
LA TELEMUNCĂ STĂM BINE, LA MINORI SUNT PROBLEME
SOCIETATEA CIVILĂ DIN IAȘI ÎNDEAMNĂ STATUL SĂ NU MAI AMÂNE:
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 16:46
     Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, răspunzând unei întrebări, că nu este exclusă declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, spunânând că acesata a întârziat nepermis de mult cu decizia privind revocarea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.  click să citești tot articolul
Politică, 16:17
     Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, astăzi, după ședința coaliției, că parlamentarii coaliției vor asigura cvorumul, dar nu vor participa la votul privind moțiunea de cenzură  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 15:41
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 18,56 milioane lei (3,97 milioane euro).  click să citești tot articolul
Politică, 15:31
     Adoptarea unei ordonanțe de urgență privind Codurile penale este exclusă, potrivit președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD.  click să citești tot articolul
Politică, 15:21
VICTOR PONTA:
     Președintele partidului Pro România, Victor Ponta, a spus astăzi că formațiunea sa nu susține un Guvern condus de liderul PNL, Ludovic Orban, și l-a propus pentru funcția de premier pe fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.06.2018
BVB
     * Rulaj de numai 4 milioane de euro
     
     Volumul înregistrat în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de numai 4 milioane de euro, mai puțin de jumătate din valoarea medie a acestei...  click să citești tot articolul
25.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat vineri, după publicarea unor date din care rezultă că activitatea întreprinzătorilor din zona euro este în creștere. O influență pozitivă asupra piețelor din regiune a...  click să citești tot articolul
22.06.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut o evoluție preponderent negativă din punctul de vedere al cotațiilor, în ședința de...  click să citești tot articolul
22.06.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, după apariția informației conform căreia cei mai mari producători auto din Germania nu mai susțin eliminarea taxelor de import dintre Uniunea...  click să citești tot articolul
21.06.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a avut o evoluție pozitivă din punctul de vedere al cotațiilor, în ședința de tranzacționare de la...  click să citești tot articolul
20.06.2018
BVB
     * Circa jumătate din volum, realizat cu titlurile Banca Transilvania și BRD - Groupe Societe Generale
     
     Acțiunile tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) au înregistrat, în mare parte,...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 iunie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9739
2.3859
3.0154
4.0527
0.1807
0.6262
0.2239
4.6665
5.3031
1.4372
3.6581
0.2367
0.4931
1.0782
0.0637
0.4506
0.8612
4.0058
0.2967
1.0580
0.6123
0.0588
0.3589
0.1991
2.7626
0.0395
0.1527
1.0906
0.6324
0.1215
163.4997
5.6520
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
03.05.2018
     President Klaus Iohannis has announced that he has decided to send to the Constitutional Court the laws on the judicial system, but also to the Venice Commission. The president has issued a call to the CCR not to hurry and to work with the European entity, saying that after the Constitutional Court gets to issue an opinion on the new laws, a new analysis of the laws will be conducted and it will be decided then if a new reexamination of the three laws in the Parliament will be needed.  click here to read the entire article
27.04.2018
     The dystopia of 2169 seems to be 151 years away from us, if we were to watch the American sci-fi movie "In Time", in which New Zealand screenwriter, director and producer New Zealand Andrew M. Niccol has imagined a world in which money has been replaced by the lifespan left and each individual over 25 years old (when they stop aging), are wearing a counter on their arm, displaying how much they have left to live; the economic system relies on transactions paid in lifespan - banks, loans, interest rates - the rich are storing billions of years, while the poor only have hours, minutes or seconds left and when their time is up they die suddenly, as if struck by a mace.  click here to read the entire article
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
.