BURSA 05.12.2017

A.S.
 
mărește imaginea
     *  Service-urile auto din România vor să angajeze chinezi, pe care să-i plătească cu 250-800 de euro net
       Țara noastră se confruntă cu o criză profundă de forță de muncă, din ce în ce mai multe companii exprimându-și intenția să aducă muncitori din străinătate.
     Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) a solicitat intervenția Ambasadei Chinei pentru a putea angaja cetățeni chinezi, pe care ar urma să îi plătească cu sume între 250 și 800 de euro net lunar, potrivit unui comunicat al Asociației.
     Reprezentanții ASSAI susțin că industria de reparații auto din România se confruntă de peste cinci ani cu un deficit în creștere de forță de muncă pregătită în acest domeniu.
     Cristian Muntean, președinte ASSAI, a declarat: "Angajații cu experiență au ajuns să șantajeze efectiv patronii de service-uri, profitând de lipsa de forță de muncă pregătită în acest domeniu și nu acceptă salarii sub 1.000 - 1.400 de euro net. Este dificil să asiguri unui angajat un astfel de salariu lună de lună, în condiții de instabilitate și lipsă de predictibilitate legislativă și fiscală, așa cum se prezintă mediul de afaceri românesc. În astfel de situații, în relația dintre angajat și angajator, mecanismele de cerere și oferta eșuează, pentru că apar dezechilibre între pretențiile angajaților și posibilitățile angajatorului".
     Angajații calificați aleg să plece și să muncească pe bani mai mulți în țări precum Olanda, Anglia, Irlanda, Italia, iar lipsa de implicare a instituțiilor cu rol de control în acest domeniu și în special fiscal stimulează dezvoltarea activităților fără autorizație în acest domeniu, susține ASSAI.
     În aceste condiții, ASSAI intenționează să deruleze un program pilot de recrutare și relocare a 80 de persoane din Republica Populară Chineză, iar, dacă se dovedește că aceste persoane se pot integra și face performanță în service-urile auto care au acceptat să intre în acest proiect, programul va continua până când va fi rezolvată problema deficitului de personal.
     Recent, Cristian Erbașu, președintele Patronatului Societăților în Construcții, a declarat, recent, mai multe firme de construcții vor aduce angajați din Vietnam, din cauza lipsei acute a forței de muncă autohtone. De asemenea, Șantierul naval Vard Tulcea, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața construcțiilor navale, folosește circa 150 de sudori și lăcătuși vietnamezi, dintr-un total de aproape 300 de muncitori cât intenționează să aducă în România.
     Aradul este unul dintre județele care se confruntă constant cu o lipsă acută a forței de muncă și în mod special a muncitorilor calificați. Potrivit unor date publicate de Inspectoratul General pentru Imigrări - și citat de realitatea.net și aradon.ro, în perioada ianuarie-august a acestui an au fost aduși la muncă în România mai mult de 2.700 de muncitori străini. Dintre aceștia cei mai mulți au ajuns în București-Ilfov - aproximativ 1.200, restul fiind împărțiți între Tulcea, Sibiu, Timiș, Arad, Mureș și Brașov. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2017, ora 09:01)  
 Santajul este reciproc atata timp cat ASSAI spune ca aduce forta de munca din CHINA daca meseriasii nu accepta salarii la jumatate . Adica ASSAI vrea sa puna in slujba proprie politia si anume departamentul de IMIGRARI. Pai atunci in codul fiscal sa fie introdusa o taxa pentru angajatorii de forta de munca dinafara UE din care sa fie platiti politistii care supravegheaza imigrantii . De ca tot poporul roman din bugetul statului sa suporte hachitele celor care vor o romanie plina de sclavi?


 
2.  e vrajeala....
    (mesaj trimis de wlad în data de 05.12.2017, ora 10:59)  
 toate firmele care au apelat la muncitori straini au luat tzeapa, stie cineva daca sunt firme care au reusit cu muncitori straini?


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de Mihai D în data de 05.12.2017, ora 13:19)  
 De ce sa nu aduca oameni din Republica Moldova ? Macar vorbesc romaneste, familiile lor sunt mai aproape si pot sa le viziteze la 3-6 luni, sunt oameni in general muncitori. Pe bune, chinezi la lucru in Romania ?


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2017, ora 13:35)  
 Pe romani ii platiti prost si va mirati ca au plecat in masa?


 
5.  Ce NU-ti doresc eu tie, mica Romanie...
    (mesaj trimis de Sorin în data de 05.12.2017, ora 15:23)  
 Sub geamul meu se construieste o cladire mica de birouri. De o saptamana, jumatate din muncitori poarta casti, nu fumeaza, se misca, lucreaza si pe ploaie si la reflectoare... au adus vietnamezi!!
 Va sa zica, romanii sunt cam asa: parte alungati din tara, parte prost platiti, toti dezorganizati, mai toti needucati si prost formati...
 Iar noi, in loc sa investim in EDUCATIE, a copiilor, a parintilor, a profesorilor, in loc sa punem usor-usor ordine in societate [de la gradinita pana in universitati si spitale, trecand prin politie si scolile profesionale], noi alungam si pe cine a mai rabdat sa ramana aici. Apoi aducem forta de munca (uneori mai disciplinata - cu atat mai rau) din afara; iar daca vom mai creste (daca!), va da si peste noi digitalizarea in vreo zece ani. Si ramanem cu muncitorii adusi, incetateniti, parte din ei in somaj. SI CU PAMANTUL DAT! Atunci sa te tii, frumoasa Romanie!


 
6.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 05.12.2017, ora 17:21)  
 Pentru HOTII de la ASSAI: Unde ati vazut voi salarii de peste 1000 de Euro in service-urile din Romania??? De ce nu spuneti adevarul si anume ca DA, un vopsitor spre exemplu are 5000 de Lei pe luna in mana, dar este angajat pe salariu minim pe economie! Asa lucreaza majoritatea din service-urile HOTILOR din Romania, iar voi le tineti partea, COMPLICILOR! Va meritati soarta!!!


 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
MINISTERUL ENERGIEI A AUTORIZAT PRIMA PLATĂ DIN PNI
SCANDALUL DINTRE CONDUCEREA TELEKOM ROMÂNIA ȘI SALARIAȚI CONTINUĂ
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 15:46
MARIO OPREA, PNL:
     Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea a afirmat, astăzi, că proiectul de buget pentru anul 2018 propus de PSD-ALDE, care ar putea fi supus joi votului final în Parlament, creează senzația unui buget de criză, în condițiile în care există o creștere economică predominantă din consum.  detalii
Miscellanea, 15:15
ALERT
     În Piața Victoriei, are loc un flashmob împotriva legilor justiției, la care participă aproximativ 300 de persoane.  detalii
Miscellanea, 15:00
     Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recepționat în acest an numai 24 kilometri de autostradă, lucrările fiind tergiversate din cauza problemelor generate de constructori sau apărute în teren, care au necesitat timp și multă birocrație pentru rezolvare.  detalii
Politică, 14:42
ORBAN:
     Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, la Congresul Organizației Femeilor Liberale (OFL), că a fost revoltat când a văzut diferitele comemorări la catafalcul Regelui Mihai, dar cei care nu l-au prețuit pe rege să nu creadă că oamenii vor fi înșelați.  detalii
Companii-Afaceri, 14:00
     Lanțul de magazine Profi și-a planificat investiții de peste 50 milioane euro pentru anul viitor, cea mai mare parte în extinderea rețelei și a bazei logistice, urmând să ajungă la aproximativ 900 de unități, a declarat directorul general al companiei, Daniel Cârstea.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
15.12.2017
BVB
     Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de ieri a fost de 34,1 milioane lei sub media zilnică anuală de 48 milioane lei și în scădere față de...  detalii
15.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Piețele din Europa s-au înscris pe un curs descendent ieri, în majoritate, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să mențină nemodificată dobânda de politică monetară, promițând totodată că...  detalii
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 15 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0149
2,3697
3,0804
4,9729
0,1804
0,6226
0,2199
4,6346
5,2711
1,4767
3,5016
0,2275
0,4742
1,0989
0,0667
0,4662
1,0163
3,9285
0,2943
1,1755
0,5945
0,0613
0,3603
0,2053
2,7598
0,0389
0,1420
1,0696
0,6141
0,1208
158,8245
5,5552
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  details
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
.