Apanova
CONFERINȚA ANTREPRENORIATUL FEMININ - Ediția a VI-a
ION LUNGU, AFEER:
BURSA 12.01.2018

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     Consumatorii care își schimbă furnizorul de energie trebuie să fie foarte atenți la contractele pe care le semnează cu noii lor furnizori și să se informeze foarte amănunțit asupra informațiilor pe care acestea le conțin, înainte de a le semna, atrage atenția Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). În același timp, domnia sa ne-a spus că speră ca un număr cât mai mare de consumatori casnici să treacă în piața liberă: "Așteptarea noastră cea mai importantă pentru acest an, având în vedere că s-a încheiat liberalizarea pieței electricității, este ca numărul de consumatori casnici care vor trece către piața liberă să fie din ce în ce mai mare. Acest lucru ar ușura foarte mult atât problemele de reglementare, cât și modul de acționare al furnizorilor. Ar fi foarte bine ca din ce în ce mai mulți consumatori să se orienteze către piața liberă, dar, în același timp, aceștia trebuie să fie atenți, să se informeze temeinic și apoi să semneze contractele. Este esențial acest lucru, pentru că sunt foarte multe oferte în piață și important este ca omul să citească, înainte de a semna, care sunt condițiile de plată, termenii și condițiile contractului, condițiile de ieșire din contract, pe ce perioadă este contractul etc".
     Ion Lungu menționează că informații despre furnizorii de electricitate pot fi găsite pe site-urile specializate, care aparțin entităților precum ANRE sau AFEER.
     Specialistul ne-a precizat că valoarea facturii la energie nu poate scădea foarte mult după schimbarea furnizorului, o diferență mare de preț între factura unui furnizor și cea a altuia punând semne de întrebare. "O valoare rezonabilă în jurul căreia trebuie să se învârtă diferențele dintre o factură și alta se ridică la 5-6%, foarte importantă fiind și calitatea serviciilor", ne-a mai spus domnia sa.
     Începând cu acest an, piața de energie electrică este complet liberalizată. Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va controla doar prețurile consumatorilor alimentați în regim de Serviciu Universal.
     Nu cred că liberalizarea pieței va fi unul din elementele care să determine foarte mari variațiuni între furnizorii din piață, dar probabil că vor urma unele fuziuni sau achiziții, în cazul în care unii furnizori mai mici se vor simți nepregătiți, sau alții, mai mari, vor dori să își majoreze portofoliul de activitate, mai consideră Ion Lungu. Șeful AFEER spune, însă, că aceste lucruri se vor întâmpla "într-un ritm normal". Acum, avem în jur de 65-70 de furnizori activi, în piața de profil.
     Potrivit specialiștilor din sector, liberalizarea pieței de energie electrică înseamnă, de fapt, posibilitatea oferită oricărui consumator și, astfel, întregii populații, de a-și alege cel mai potrivit furnizor de energie.
     * Lungu: "Ne dorim o predictibilitate legislativă și o stabilitate a prețurilor, în 2018"
     Președintele AFEER ne-a mai spus că o altă așteptare a jucătorilor de profil, pentru acest an, este o evoluție predictibilă de preț. Ion Lungu ne-a declarat: "Sper ca începutul de iarnă, care a fost mai blând, și piața, care s-a mai liniștit, să mențină predictibilitatea prețului".
     Specialistul ne-a mai declarat: "Toate perturbațiile de genul celor de anul trecut au un caracter relativ ciclic. În 2017, a fost un an cu prețuri impredictibile, ca urmare a condițiilor meteo, în principal, dar și a altor aspecte legate de activitatea jucătorilor pe piață, care au pornit anul prost de la început, când prețurile au fost foarte mari pe PZU. Citeam, zilele trecute, că, din primele zece companii care au intrat în insolvență sau faliment anul trecut, patru sunt din energie, pe pozițiile 1,3,4 și 8. Sper să nu mai avem astfel de cazuri în acest domeniu".
     Ion Lungu spunea, la finalul anului trecut, că evoluția pe care au avut-o prețurile energiei electrice pe piața spot (PZU), în 2017, a fost una surprinzătoare: "Au fost mișcări pe toată piața europeană, pe piața engros, dar și la consumatorii finali. Au fost unele acțiuni petrecute sub imperiul unei concurențe din piață - unii jucători au riscat mai mult și au continuat să facă oferte la prețuri nesustenabile. Învățătura principală este riscul. Poți pierde într-o perioadă foarte scurtă ceea ce ai câștigat în timp îndelungat".
     Amintim că, pe parcursul întregului an 2017, prețul electricității tranzacțioante pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) a înregistrat valori foarte ridicate, ajungând și la praguri de peste 500 de lei/MWh. În acest context, a fost înființată o comisie de anchetă în Parlament, care să analizeze activitatea Autorității Naționale de Reglementare a Energiei (ANRE) în urma creșterii prețului energiei.
     Potrivit domnului Lungu, furnizorii de energie își doresc predictibilitate și în sistemul de reglementare. 

 link: DEJA AM AVUT VÂRFURI DE CONSUM DE 9.600 MW, DEȘI AU FOST TEMPERATURI POZITIVE "Vom fi aproape de colaps, dacă vom consuma mai mult de 10.000 MW de energie"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2018, ora 06:01)  
 E o diferenta de 3% intre valoarea platita acum si cel din piata concurentiala,nu merita!


 
2.  Concluzia
    (mesaj trimis de anonim în data de 12.01.2018, ora 08:09)  
 Daca schimbi furnizorul curentul iti vine in casa tot de pe stalpi din ani '70.
 Nu exista alternativa la Electrica.


 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
27.04.2018
BVB
     * Volum de 41 milioane lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, un volum de 41,03 milioane de lei , valoare situată sub...  click să citești tot articolul
27.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de companii.  click să citești tot articolul
26.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, investitorii fiind mai interesați de titlurile de stat americane - datorită randamentelor - decât de acțiuni.  click să citești tot articolul
26.04.2018
BVB
     Rulajul înregistrat în ședința de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 61,08 milioane de lei (13,14 milioane de euro), circa o treime din valoarea tranzacționată fiind realizată cu...  click să citești tot articolul
25.04.2018
BVB
     * Dragoș Mesaroș, Goldring: "Dacă BET reușește să construiască un suport în zona nivelului de 9.000 de puncte, există șanse importante ca indicele să continue să urce"
     
     Piața...  click să citești tot articolul
25.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii din regiune fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 26 aprilie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8896
2.3770
2.9725
3.8808
0.1827
0.6240
0.2157
4.6490
5.3189
1.4851
3.4922
0.2305
0.4799
1.1002
0.0609
0.4445
0.9390
3.8160
0.3088
1.0952
0.6034
0.0571
0.3537
0.2027
2.6979
0.0394
0.1455
1.0389
0.6264
0.1209
162.4008
5.5073
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
27.03.2018
ALEXANDRU BOTEZ, ELECTRICA SHAREHOLDER:
     * The Ministry of Energy has requested the election of a new Board of Directors, even though the current management was elected in October, for a four-year term
     * The company's directors are entitled to compensation in the event of their unjustified dismissal
     * Challenges in court concerning the prior elections would remain groundless
       The proposal of the Ministry of Energy that the shareholders of Electrica (EL) decide, in the General Shareholder Meeting of April 27th, the election of the members of the Board of Directors, through the cumulative vote method, for a term of four years, even though the current directors were elected in October 2017, also for four years, has caused discontent among some shareholders.  click here to read the entire article
22.03.2018
     "The markets are turning into the markets' greatest enemy", wrote an analyst of Goldman Sachs in a note addressed to its customers, according to an article by Bloomberg, and the jump in the VIX volatility index last month "is a symptom of the financial fragility".  click here to read the entire article
19.03.2018
AS SHAREHOLDER,
     * The president of the Association of Brokers has taken the matter to the County Court of Cluj, to address the capital reduction of 2014 and the subsequent decisions of the company
     * Liviu Stoleru, CEO of Cemacon, told us on Thursday, that "no notification has been received from the company concerning such a topic"
     * The case was recorded on Friday, with the County Court of Cluj
     * BCR sold to BOF for 2 Euros the non-performing loans of 16.5 million Euros of "Cemacon" and "Ambient"
       * UPDATE 15.45 "Cemacon" confirms the lawsuit brought by Dan Paul
     "Cemacon" today sent the Bucharest Stock Exchange, a report whereby it confirms the existence of the lawsuit brought by Dan Paul, the president of the Association of Brokers. However, the officials of the company wrote that they have no details about the case.
     -------
     Dan Paul, the president of the Association of Brokers, has sued "Cemacon" (CEON), acting as shareholder, seeking the annulment of the shareholders' decision of March 24th, 2014, concerning the reduction of the share capital and of the subsequent acts, according to a notification seen by "BURSA".  click here to read the entire article
15.03.2018
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA ISN'T COMMENTING, EVEN THOUGH BOTH COMMERCIAL BANKS ARE LISTED ON THE STOCK EXCHANGE
     The National Bank of Romania (BNR) has blocked the acquisition of Banca Românească by OTP Bank România, according to information which appeared yesterday in the Romanian press, as well as on some foreign websites. Thus, the NBR hasn't issued an opinion on the transaction, even though the time by which it should have done so expired since back in autumn last year.  click here to read the entire article
14.03.2018
RAINER SEELE, OMV:
     * OMV has a budget of 10 billion Euros for takeovers, until 2025 and it is targeting the markets in the Middle East and Asia Pacific
     * Manfred Leitner: "It is unknown how the BRUA pipeline will be implemented, but I don't think that all the gas volumes of the Black Sea that get exported will only go to the West"
       OMV wants to reduce its dependence on the European market, between 2020-2025, and will focus on acquisitions in the Middle East and Asia Pacific, according to CEO Rainer Seele.  click here to read the entire article
07.03.2018
ACCORDING TO AN EUROPEAN COMMISSION DOCUMENT, SEEN BY BLOOMBERG
     The European Union (EU) intends to apply tariffs for imports of 2.8 billion Euros (3.5 billion dollars) in the US, from T-shirts and bourbon, to motorbikes, if American president Donald Trump continues its plan to impose 25% tariffs for foreign steel acquisitions, according to Bloomberg.  click here to read the entire article
06.03.2018
     * The EU, which is preparing retaliatory tariffs of its own against the US, is carrying out talks with the countries that will be affected by the taxes proposed by the Americans: Japan, Canada, Brazil and Turkey
     * German economy minister: "President Trump wants to play a game that no one can win"
       One of the top advisors to US president Donald Trump has recently announced that the US will not make any exception from the application of tariffs set on imported steel and aluminum, even if the EU is preparing reprisals, according to ft.com.  click here to read the entire article
05.03.2018
LAST WEEK, ROMANIA HAD THE BIGGEST IMPORTS OF NATURAL GAS IN THE LAST FIVE YEARS
     * In Europe, the cold weather has led to a significant rise in the price of natural gas
       Last week, Romania imported about one third of the daily natural gas consumption to get it through the cold winter period, these being the biggest daily imports of natural gas in the last five years, according to some sources from the energy sector, quoted by Agerpres.  click here to read the entire article
.