Gala BURSA 2018

COMPANIILE DE CĂI FERATE, OILE NEGRE ALE TRANSPORTURILORProbleme multe, responsabili nesancţionaţi

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi /

Dan Şova, ministrul transporturilor: "Vom face o deviere de la calea ferată dintre Bucureşti şi Otopeni. O deviere de aproximativ un kilometru, care va fi pe un singur sens, şi care implică traversarea supraterană, pe piloni, a DN 1".

Dan Şova, ministrul transporturilor: "Vom face o deviere de la calea ferată dintre Bucureşti şi Otopeni. O deviere de aproximativ un kilometru, care va fi pe un singur sens, şi care implică traversarea supraterană, pe piloni, a DN 1".

Bilanţ sumbru la Ministerul Transporturilor, după primul semestru al acestui an! Asta reţinem din spusele ministrului de resort Lucian Şova în cadrul conferinţei de presă organizată ieri, în care şi-a prezentat activitatea pe primele şase luni de mandat. Dacă ne-am limita la citirea materialului informativ prezentat de angajaţii autorităţii publice, majoritatea activităţii se desfăşoară în parametri normali, iar în unele domenii primează calificativul satisfăcător.

Lucian Şova a trecut la realizări cei 29 km de autostradă din loturile 3 şi 4 ale tronsonului de autostradă Sebeş-Turda, deschişi circulaţiei rutiere pe 30 iulie. Ministrul şi-a exprimat speranţa că, până la sfârşitul anului, se va putea circula şi pe alte loturi ale tronsonului de autostradă Lugoj-Deva, precum şi pe un segment scurt de autostradă între Ogra şi Târgu Mureş.

Referitor la tronsonul Lugoj-Deva, ministrul transporturilor s-a arătat pesimist în legătură cu finalizarea lucrărilor la lotul 3, deoarece nu are încredere că antreprenorul îşi va respecta obligaţiile contractuale. În schimb, în cazul lotului 4 al acestui tronson, care măsoară 20 de kilometri de autostradă, ministrul Şova ne asigură că, până la sfârşitul lui 2018, se va putea circula pe el.

Dacă adunăm aceşti kilometri cu cei 29 de pe tronsonul Sebeş-Turda şi cu cei din zona Ogra-Târgu Mureş, atunci rezultă că guvernul Dăncilă va inaugura după primul an doar un pic peste 50 de kilometri de autostradă, ceea ce este foarte puţin în comparaţie cu ceea ce şi-a propus în programul de guvernare.

Penalităţi pentru antreprenori

Actuala stare de fapt ar trebui să nu existe, dacă ţinem cont de faptul că ministrul Şova s-a lăudat că a promovat 1220 de acte normative care "au eliminat barierele administrative ce blocau infrastructura rutieră şi care au dus la scurtarea termenelor prea lungi privind evaluarea documentelor de către comisiile de licitaţii, precum şi de către comisiile de recepţie a lucrărilor".

Una dintre problemele identificate de ministrul transporturilor cu privire la numărul mic de kilometri de autostradă inauguraţi în acest an este dată de faptul că o parte dintre antreprenori nu respectă termenele de execuţie înscrise în contract şi le depăşesc cu multe luni, în majoritatea cazurilor.

Pentru a stopa acest fenomen, minis-trul transporturilor a dispus calcularea şi aplicarea de penalităţi de întârziere, inclusiv tronsoanelor de autostradă care au fost date în folosinţă la sfârşitul lunii iulie.

Lucian Şova a spus: "Este singura metodă prin care putem să generăm mai multă responsabilitate pentru antreprenori. Această metodă de calculare şi aplicare a penalităţilor de întârziere va constitui şi un exemplu pentru cei care vor să participe la licitaţiile viitoare privind construirea altor tronsoane. Am aplicat penalităţi de întârziere de peste un milion de euro pentru lotul 3 al tronsonului Lugoj-Deva, deoarece lucrările au fost finalizate cu întârziere".

El a menţionat că, de acum înainte, nu va mai exista nicio recepţie de lucrări care să nu cuprindă un raport cu privire la compensaţiile financiare pe care statul le va încasa de la antreprenori pentru nerespectarea termenelor contractuale.

În domeniul infrastructurii rutiere, Lucian Şova a trecut la realizări şi înfiinţarea antreprizei de lucrări din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră. Antrepriza va efectua lucrări în proiectele care stagnează sau care vor fi reluate, cu condiţia impusă de Comisia de la Bruxelles să nu execute proiecte a căror valoare depăşeşte 100 milioane lei.

În privinţa tronsoanelor de autostradă Comarnic-Braşov şi Piteşti-Sibiu, mai avem de aşteptat, pentru că încă nu au fost aprobate criteriile privind procedura de selecţie competitivă.

Infrastructura feroviară, la pământ

Un punct important al bilanţului ministrului transporturilor îl constituie investiţiile pe calea ferată. Lucian Şova a menţionat că este nemulţumit de modul în care managerii companiilor de stat din acest domeniu au înţeles să îşi exercite atribuţiile, dând drept exemple negative CFR Marfă şi CFR Călători.

În cazul CFR Călători, ministrul Şova a spus: "În ultimii patru ani nu a fost niciun vagon reparat. În 2017, în bugetul aprobat de guvern, CFR Călători a avut 80 milioane lei pentru reparaţii, dar a cheltuit doar 20 milioane. Bineînţeles că în 2018 nu au mai primit aceeaşi sumă de la Guvern, deoarece anul trecut, deşi au avut-o, nu au cheltuit-o. Din această cauză au existat trenuri care au circulat cu un vagon sau două, ceea ce este absolut ridicol, în condiţiile în care ai un parc de 1200 de vagoane. (...) Este incalificabil! La un moment dat, va trebui investigată această situaţie şi să răspundă cineva pentru actuala stare de lucruri".

Pentru vagoanele defecte, care stau neutilizate, ministrul a dat vina pe managerii CFR Călători, care, la organizarea achiziţiilor publice, au estimat valori cu mult sub nivelul pieţei, ce nu acopereau toate costurile efectuate din firmele din domeniu.

O măsură pentru remedierea acestei probleme a fost deja luată. CFR Călători va achiziţiona, în leasing, în perioada următoare, 100 de automotoare second-hand, care să nu fie mai vechi de 20 ani, dat fiind faptul că perioada de folosire a unei garnituri noi este de 40 de ani. Lucian Şova a menţionat că nu a recurs la achiziţionarea de vagoane noi, pentru că nevoia CFR Călători este stringentă şi trebuie ca aceste garnituri de tren să fie livrate cât mai rapid pentru a fi introduse în circulaţia feroviară din ţara noastră.

Situaţia este foarte gravă şi la CFR Marfă, ce are datorii mari către CFR Infrastructură, debite pentru care a fost demarată executarea silită. Ministrul Şova susţine că s-a ajuns la această situaţie şi din cauza faptului că multe dintre contractele de transport încheiate de CFR Marfă sunt sub costurile efectuate sau aduc un profit foarte mic. De aceea, CFR Marfă se află sub monitorizarea atentă a Ministerului Transporturilor şi Consiliului Concurenţei.

Referitor la procedura executării silite, ministrul transporturilor doreşte ca aceasta să se facă pe bunurile pe care societatea nu le mai foloseşte.

Lucian Şova a arătat: "Aş dori să fie valorificate în această procedură de executare silită cele două ferry-boat-uri pe care CFR Marfă le deţine. Am înţeles că este o problemă, că nu pot fi valorificate deoarece ele apar într-o hotărâre privind siguranţa naţională emisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Voi verifica, dar cred că aceste obiective trebuie vândute, deoarece întreţinerea lor scoate lunar din bugetul CFR Marfă aproximativ 7000 de euro, bani care pot fi folosiţi pentru rezolvarea unei părţi dintre problemele financiare cu care se confruntă societatea".

La Henri Coandă - doar cu trenul, din 2020

În privinţa CFR SA şi a lucrărilor care ţin strict de calea de rulare, ministrul Şova s-a declarat mulţumit. El a menţionat că a fost finalizată lucrarea pe cei 144 km de cale ferată dintre Sighişoara şi Simeria. După recepţia acestei lucrări, viteza de deplasare va creşte considerabil: 120 km/h la trenurile de marfă şi 160 km/h, pe anumite porţiuni, la trenurile de călători.

Ministrul a prezentat şi o soluţie pentru legarea efectivă a Gării de Nord cu aeroportul Henri Coandă. Şova susţine că anul 2020 nu va consemna existenţa unei linii de metrou funcţionale între Bucureşti şi aeroport, dar va exista o linie de tren care se va opri în dreptul etajului 1 al terminalului de pasageri de la Henri Coandă.

"Vom face o deviere de la calea ferată dintre Bucureşti şi Otopeni. O deviere de aproximativ un kilometru, care va fi pe un singur sens, şi care implică traversarea supraterană, pe piloni, a DN 1", a precizat ministrul transporturilor.

În privinţa noilor magistrale de metrou, lucrările la M5 către Drumul Taberei vor fi finalizate, dar problema cea mai importantă o reprezintă datoria de 49 milioane euro pe care Metrorex o are către firma Astaldi, care a executat proiectul. Ministrul Şova susţine că se doreşte aprobarea unui credit de la CEC Bank, care să ducă la stingerea acestui debit.

A doua problemă privind darea în exploatare a acestei magistrale o reprezintă contestarea pe care o firmă, ce nu a participat la procedură, a formulat-o împotriva procesului-verbal prin care s-a stabilit societatea care a câştigat licitaţia privind sistemele de siguranţă care permit exploatarea.

Lucian Şova a spus: "Din punct de vedere tehnic, lucrările la magistrala 5 vor fi finalizate la sfârşitul acestui an. Metrorex va face probe tehnologice timp de două luni, după care, în momentul în care se va stabili definitiv cine se va ocupa de sistemele de siguranţă şi după ce acestea vor fi asigurate de firma respectivă, se va putea da în exploatare şi acest tronson către Drumul Taberei".

În legătură cu spaţiile comerciale de la metrou, ministrul a explicat că SINDOMET nu va mai beneficia de o prelungire a contractului pentru firma proprie şi va fi despăgubită cu 2 milioane de lei pentru investiţiile făcute în locaţiile respective.

Fără aeroport în sudul Capitalei

Şi în privinţa transporturilor aeriene ministrul Şova este destul de mulţumit, atât timp cât gradul de încărcare a aeronavelor a crescut cu 11% şi numărul pasagerilor în primul semestru a crescut cu 22%, comparativ cu anul trecut.

Lucian Şova a ţinut să menţioneze că, deşi în bilanţul pe primele şase luni al guvernului Dăncilă apare construirea unui aeroport în zona de sud a Bucureştiului, la capitolul investiţii strategice care vor fi construite în parteneriat public-privat el nu ia în calcul, deocamdată, demararea unui astfel de proiect.

În schimb, ministrul transporturilor propune realizarea unui nou terminal la aeroportul Henri Coandă, pentru care va fi adoptată în curând o hotărâre de guvern ce va stabili indicatorii tehnico-economici.

"Este o nevoie imperioasă de un nou terminal pentru că aeroportul Henri Coandă se confruntă cu un flux de pasageri care atinge maximul capacităţii sale", a afirmat Lucian Şova.

Viitorul terminal va avea două module cu 25 de porţi de îmbarcare, un flux pe modul de 1500 pasageri pe oră şi se va întinde pe 100.000 mp. Investiţia financiară în acest nou terminal de la aeroportul Henri Coandă se ridică la suma de un miliard de euro.

În afara acestui teminal, Lucian Şova mai doreşte să continue lucrările de reabilitare a pistelor de la aeroportul Otopeni, pe o suprafaţă de 30.000 mp.

Singurul lucru care îl nemulţumeşte pe Lucian Şova este faptul că Adminis-traţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA - a încheiat anul 2017 cu un deficit bugetar, deficit care este constatat şi după primele şase luni ale anului curent. Conform ministrului transporturilor, acest lucru este cauzat de neaprobarea indicatorilor de performanţă. Şova susţine că au existat discuţii şi cu Comisia de la Bruxelles, iar la sfârşitul lunii august aceşti indicatori vor fi aprobaţi şi se va trece la întocmirea unui buget realist.

Cât priveşte activitatea portuară, ministrul Şova consideră că portul Constanţa trebuie să fie unul dintre cele mai importante obiective economice şi trebuie să atragă mai multe activităţi comerciale decât o face în prezent. Minis-trul transporturilor susţine că multe nave nu ajungeau la Constanţa din cauza faptului că partea bulgară nu a efectuat dragajul necesar pe Dunăre, dar această problemă s-a reglementat în cursul anului 2018.

Şova vrea un examen auto mai riguros

Ministrul transporturilor este nemulţumit şi de faptul că ţara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană cu privire la siguranţa traficului rutier. De aceea, Lucian Şova va propune câteva acte normative care să ducă la o înăsprire a condiţiilor privind examenul de obţinere a permisului de conducere. În următoarele două luni, ministrul Şova speră că vor fi elaborate norme noi care să ducă la creşterea exigenţei în privinţa şcolilor de şoferi şi să pună un accent mai mare pe educaţia rutieră.

Lucian Şova a spus: "Acum există o doză mare de formalism şi de birocraţie pentru obţinerea permisului auto. Deşi nu intră în responsabilităţile mele şi ale minis-terului pe care îl conduc, voi propune MAI un proiect de norme privind organizarea acestui examen. Ţinta finală o reprezintă mai multă educaţie rutieră şi o debirocratizare a acestui examen".

Printre priorităţile de acte normative, ministrul Şova a menţionat un proiect de ordin care va stabili norma de alocare pentru transportul rutier interjudeţean de pasageri, precum şi asigurarea faptului că, până la preluarea de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE, transportatorii rutieri români de mărfuri vor beneficia de drepturi egale cu colegii lor din centrul şi vestul Europei.

Ministrul Transporturilor este primul oficial din guvernul Dăncilă ce recunoaşte că nu sunt bani suficienţi la bugetul statului, deşi a cerut 500 milioane lei pentru proiecte la rectificarea bugetară ce va fi aprobată în acea-stă lună.

Referindu-se la nevoia de personal, Lucian Şova a spus: "Pentru a ne exercita atribuţiile la Consiliul Uniunii Europene, trebuia să angajăm pentru perioada 1 iulie 2018-31 decembrie 2019, 25 de persoane. Din păcate, din raţiuni de austeritate bugetară, nu am angajat nicio persoană, iar lucrările pe care trebuia să le efectueze aces-tea le realizăm cu personalul din minister".

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. si la asta, nimic facut, eventual promisiuni.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită