Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 12.09.2017
COMUNICAT DE PRESĂ:
Speakeri de top la UX Bucharest 2017 - Conferința Internațională de User Experience Design, 2nd Edition
click aici
     Cea de-a doua ediție UX Bucharest, prima conferință de acest gen din Europa de Est, va avea loc la începutul lunii octombrie al acestui an. Specialiști în UX Design, Customer Experience, Product Management și nu numai, sunt așteptați la Hotel Sheraton în perioada 3-6 Octombrie, pentru ceva mai mult decât o conferință - pentru o experiență inedită!

     Pe 3, 4 și 5 octombrie vă propunem trei zile de workshop-uri super interesante, iar pe 6 octombrie vă invităm la o zi întreagă de prezentări susținute de specialiști de top din zona de User si Customer Experience Design.

     Participanții vor avea ocazia să interacționeze cu nume sonore din comunitatea internațională de UX, atât facilitatorii workshop-urilor, cât și speakerii având o experiență vastă în studiouri de design și în consultanță, în corporații sau zone academice. Printre aceștia se află nume marcante din industrie: Jared Spool - co-fondator al Center Centre și fondator al User Interface Engineering, Phil Clevenger - Senior Director în departamentul de Experience Design in Adobe US, Jonah Becker - VP of Design la Fitbit, anterior VP în Industrial Design la HTC, Andy Budd - CEO la Clearleft și lista nu se încheie aici.

     Pentru zilele de workshop-uri biletele sunt deja epuizate, iar pentru conferința de pe 6 octombrie mai sunt disponibile mai puțin de 50 locuri din cele 350.

     Inițiativa și organizarea acestui eveniment aparțin Asociației Române de User Experience Design, organizație non-guvernamentală care își propune să promoveze și să susțină dezvoltarea practicii de User Experience Design din România.

     Asociația Română de User Experience Design este în parteneriat educațional cu Interaction Design Foundation, organizație de renume din Danemarca, care susține ridicarea nivelului de educație și profesionalism în User Experience Design, la nivel global. Prin acest parteneriat, membrii Asociației Române de User Experience Design au acces la cursurile online oferite de Interaction Design Foundation, beneficiind de un discount special.

     De asemenea, pe lângă celelalte evenimente specifice comunităților, precum workshop-uri, meetups și conferințe, Asociația Română de User Experience Design iși dorește să pună bazele unui mediu de învățare formal pentru acest domeniu atât de important pentru dezvoltarea de produse și servicii de calitate.

     În lumea actuală, omni technologizată, mereu în mișcare și comunicare, bazată preponderent pe informație, rolul UX Design-ului devine unul vital, diferențiatorul care poate transforma un produs oarecare într-unul profitabil din punctul de vedere al companiilor, sau într-un produs pe care utilizatorii să îl iubească din punctul de vedere al exprienței trăite de aceștia.

     Și în acest context, în care design-ul nu se mai aplică doar pe partea de web sau grafică, ci și în experiențe complexe, este firesc faptul că specialiștii în UX sunt din ce în ce mai căutați. Iată de ce și domeniul UX trebuie să se adapteze și să răspundă cerințelor unei varietăți de device-uri și metode de input care sunt folosite în circumstanțe din ce în ce mai diferite, în timp ce inclusiv dorințele, nevoile și așteptările userilor se schimbă fundamental.

     Toate acestea reprezintă și motivele pentru care motto-ul conferinței UX Bucharest 2017 este "Experiences never end!".

     Ziarul BURSA este partenerul media al evenimentului. 
.
 

 

.