BURSA 27.06.2017
mărește imaginea
Festivalul RomânIA Autentică (Sursa foto: DAN IGNAT)
     Anul acesta, la Iași și Hobița s-a sărbătorit în stil românesc de Sânziene, în cadrul festivalului RomânIA Autentică - ediția a doua, elementul de noutate fiind organizarea evenimentului în paralel, atât în zona Moldovei cât și în Gorj.
     Iașul a reușit să adune până la final, în public, peste 20.000 de persoane, 10.720 dintre acestea purtând ie românească, în timp ce la Hobița s-au adunat peste 5.000 de oameni dintre aceștia 4.000 îmbrăcați în straie populare. Astfel, ia românească a fost sărbătorită de mii de persoane venite din toate colțurile țării sau chiar și de peste hotare. Evenimentul a fost inițiat de Asociația Națională a Antreprenorilor și organizat alături de Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Gorj, Primăria Târgu Jiu, Primăria și Consiliul local Peștișani, Flori de ie și Departamentul Centenar ca partener principal.
     Astfel, în cadrul evenimentului ce a avut loc concomitent atât la Iași-orașul Micii Uniri, cât și la Hobița-Acasă la Brâncuși, s-a adunat pe parcursul zilei de sâmbătă cea mai mare comunitate de români îmbrăcați în ie, la un loc. Evenimentul a fost unul artistic, pe scenă urcând nume mari, de la Orchestra Lăutarii și Nicolae Botgros la Iași, Ansamblul profesionist Doina Gorjului la Hobița, Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Nicoleta Voica, Veta Biriș, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Maria Loga, Victorița Lăcătușu, Valentin Sanfira, Claudia Torop, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Marian Mendregoniu, Georgiana Bârsac, Natalia Gojanu, Roxana Croitoru precum și alți invitați speciali din toate zonele țării.
      "Iată se dovedește încă o dată puterea iei românești ce strange mii de oameni din toate colțurile țării. Astăzi Oltenia și Moldova și-au dat mână cu mână și împreună au reușit să strângă peste 15.000 de oameni îmbrăcați în ie care au vibrat la unison. Este timpul să acordăm importanța cuvenită meșteșugurilor și tradițiilor românești și poate astfel se va conștientiza și necesitatea a avea cadrul legislativ care să reglementeze și să ajute la dezvoltarea acestui segment important în economia românescă. Sunt convinsă că în anul 2018 ni se vor alătura mai mulți oameni și că RomânIA Autentică va deveni un eveniment emblematic!", a declarat pe scena evenimentului RomânIA Autentică de la Iași, Cristina Chiriac, inițiatoarea proiectului.
     La Iași, toți cei care au trecut sâmbătă prin centrul orașului îmbrăcați în ie au primit un ecuson numerotat, reușind ca la finalul evenimentului numărul persoanelor purtătoare de ie să fie de peste 10.000. Pe pietonalul Ștefan cel Mare a fost organizat un târg al meșterilor populari, iar "RomânIA Autentică" a început cu o paradă a portului popular, care a plecat din fața Primăriei și s-a oprit în Piața Palatului Culturii, unde s-a pornit o horă.
     La Gorj, sute de copii și nu numai, s-au prins sâmbătă, în parcul Coloanei "Fară de Sfârșit" într-o horă a iei, de un impact emoțional puternic. Apoi, participanții au ajuns la Hobița, în poiana din satul natal al lui Brâncuși, unde a avut loc o petrecere câmpenească. Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani a menționat că ,,importanța continuării tradițiilor și a datinilor românești reprezintă o prioritate, satul românesc fiind izvorul spiritualității românești".
     De la mic la mare, de la mici suflele românești de doar 4 luni, și până la adevărații iubitori de artă populară, de peste 80 de ani, au luat parte cu toții la evenimentul RomânIA Autentică, primul astfel de eveniment din România, reunind părți ale sufletului românesc în aceeași horă, sub același cer albastru plin de doruri.
     Fiind cu adevărat impresionat de dragostea și pasiunea iesenilor pentru arta românească, primarului Iașului, Mihai Chirica a descris ia românească că fiind: "Zămislită din mâinile străbunilor noștri cu dragoste nemărginită pentru portul tradițional, ia noastră românească reprezintă un echilibru subtil între istorie și natură. Trăim românește și simțim românește în context european, iar acest lucru ne oferă posibilitatea de a ne propaga valorile. Cu prețuirea noastră, făcând-o cunoscută din generație în generație, ia va dăinui peste vremuri, așa cum am moștenit-o și noi: odă a portului tradițional românesc."
     Festivalul RomânIA Autentică are ca scop conștientizarea la nivel național a importanței introducerii costumului popular în patrimoniul UNESCO. 

     Mai multe detalii pe: https://www.facebook.com/www.romaniaautentica.ro.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Comunicate De Presa)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Macroeconomie, 08:14
     * ACTUALIZARE 10:20 Comisiile de apărare au avizat pozitiv bugetul MAI pentru 2018
     Comisiile de apărare din Camera Deputaților și Senat au avizat favorabil astăzi, cu un amendament, bugetul Ministerul Administrației și Internelor pentru 2018, potrivit Agerpres.
     -------
     Comisiile parlamentare încep astăzi dezbaterile asupra bugetului de stat pe 2018, votul final fiind programat într-o ședință comună a Legislativului, în 21 decembrie, potrivit News.ro.  detalii
Internaţional, 10:30
     Doi indici bursieri europeni au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în creștere.  detalii
Politică, 10:13
LEGILE JUSTIȚIEI:
     Comisia parlamentară specială pentru legile justiției a adoptat astăzi un amendament la legea 317/2004 privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit căruia președintele secției de judecători a Consiliului este de drept președintele CSM, potrivit News.ro  detalii
Piaţa de Capital, 10:07
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  detalii
Macroeconomie, 09:52
     În luna octombrie 2017, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, a crescut atât față de luna precedentă cu 3,0% cât și față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 17,2%, potrivit Institututlui Național de Statistică (INS).  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
12.12.2017
BVB / SCĂDERI PE LINIE LA BVB
     * Lichiditate de numai 30 de milioane de lei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de luni, printr--o tranzacție realizată pe piața "deal", în valoare de 7,38 milioane...  detalii
12.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în prima zi a unei săptămâni în care sunt așteptate reuniuni importante de politică monetară în SUA și Europa.  detalii
11.12.2017
BVB
     Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost dominată de un transfer realizat pe piața "deal" cu acțiuni "Banca Transilvania" (TLV), în valoare de aproape 31,28 milioane de...  detalii
11.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv vineri, în majoritate, după acordul istoric încheiat, la Bruxelles, între Comisia Europeană și Marea Britanie privind termenii ieșirii acestei...  detalii
08.12.2017
BVB
     Penultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost marcată de revenirea tuturor indicilor pe plus, aprecierea acestora fiind ușoară, între 0,02%, pentru BET și BET-Plus, și 0,24%, pentru BET-FI.  detalii
08.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, investitorii fiind optimiști cu privire la faptul că Marea Britanie va reuși să ajungă la un acord cu UE, care va deschide calea lansării negocierilor pe comerț...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 11 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
10.11.2017
DUMITRU COSTIN (BNS):
     * The executives of OMV Petrom, summoned to appear in the Parliament for the third time
     * Sevil Shhaideh and Radu-Spiridon Cojocaru, the representatives of the state on the Supervisory Board of OMV Petrom, also called in for hearings
     * Costin: "We have notified the Audit Body of the Prime-Minister"
       The management of OMV Petrom, namely Mrs. Mariana Gheorghe, as well as the representatives of the Romanian state on the Supervisory Board of OMV Petrom, Sevil Shhaideh and Radu-Spiridon Cojocaru will be invited to appear in the hearings on the Investigation Commission for the activity of the ANRE, the members of the Commission decided on Thursday.  details
.