CONFERINŢA AGRIBUSINESS PE PROFIT / DANIEL CONSTANTIN, MINISTRUL AGRICULTURII:"Trebuie să ieşim din zona de subzistenţă şi să producem pentru piaţă"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură /

"Trebuie să ieşim din zona de subzistenţă şi să producem pentru piaţă"

Ministerul Agriculturii a luat, în ultima perioadă, mai multe măsuri în domeniul dezvoltării rurale. Una dintre acestea vizează încurajarea asocierii micilor fermieri care deţin fiecare sub 5 hectare de teren.

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat: "Trebuie să ieşim din zona de subzistenţă şi să producem pentru piaţă. De aceea vrem să introducem plata redistribuită pentru primele 30 de hectare în exploatare şi să dăm o sumă ceva mai mare. Primele hectare vor fi plătite mai mult decât restul. Plata redistribuită cu alocări mai mari va fi aplicată celor care deţin peste 5 hectare. Vrem să stimulăm asocierile dintre micii fermieri. Iar cei care deţin sub 5 hectare vor primi sume cu 20-30% mai mici faţă de cei care au peste 5 hectare. Astfel, vrem să stimulăm asocierile dintre micii fermieri".

Domnia sa a precizat că structura exploataţiilor nu este cea dorită de ţara noastră întrucât sunt 800.000 de fermieri cu până la 5 hectare de teren dintr-un total de circa 1,4 milioane fermieri. Ministerul Agriculturii doreşte să încurajeze asociaţiile de mici fermieri, care să poată atrage mai multe fonduri europene, dar să şi aibă o capacitate mai mare de finanţare.

Daniel Constantin susţine că tinerii fermieri sunt privilegiaţii politicii agricole comune în perioada 2014-2020. Ei vor primi un sprijin pe suprafaţă cu 25% mai mare dacă au minimum 25 de hectare. "Dorim să introducem această măsură pentru o perioadă de cinci ani pentru ca tinerii fermieri să fie stimulaţi să rămână în mediul rural. Pe Pilonul II, suma poate să crească şi la 70.000 de euro, în funcţie de buget", a subliniat domnul Constantin.

Ministrul Agriculturii a mai spus că, pentru ţara noastră, există o decizie finală ca, pentru Dezvoltarea Rurală, să crească de la 75% la 80% cofinanţarea din fondurile europene. În prezent, gradul de absorbţie pe Dezvoltare Rurală este de 62,5%, a mai declarat domnia sa.

Ministrul Agriculturii a mai anunţat că de astăzi încep plăţile unui avans de 50% din sprijinul pe hectar către fermieri: "Vrem să plătim circa 600 milioane de euro în circa două săptămâni, ca să putem să avem rambursările de la Comisia Europeană în ianuarie. Banii aceştia pentru avans vin din Trezorerie şi îi vom recupera de la Comisie. De anul viitor, subvenţia la hectar va fi de circa 160 de euro".

Pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) aferentă anului 2013, suma alocată României din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) este 1,403 miliarde de euro, iar cuantumul maxim al plăţilor este de 139,17 euro/hectar. La această sumă, Guvernul a mai aprobat încă o plată suplimentară de 21 de euro pe hectar din bugetul naţional, ceea ce ridică subvenţia pe suprafaţă la 160 de euro pe hectar.

De asemenea, ministrul Agriculturii a precizat că este pentru prima dată când Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) plăteşte avansul pentru Axa 2, respectiv pentru măsurile de agromediu, până în prezent fiind efectuate plăţi de 275 de milioane de euro.

A fost aprobată recent şi reintroducerea plăţii subvenţiei pentru motorină pentru că fermierii au avut probleme cu preţurile scăzute în acest an, a mai spus ministrul Agriculturii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită