Gala BURSA 2018

CONFERINŢA ANTREPRENORIATUL FEMININ - EDIŢIA A III-A / DEPUTATUL PNL ANDREEA PAUL:"Faptul că 90% dintre politicieni sunt bărbaţi nu ţine de competenţă"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii /

"Faptul că 90% dintre politicieni sunt bărbaţi nu ţine de competenţă"

Faptul că 90% dintre politicienii noştri sunt bărbaţi nu are nicio legătură cu nivelul de competenţă al acestora, a spus deputatul PNL Andreea Paul, subliniind că la baza acestui aspect stă doar criteriul politic şi barierele care li se pun femeilor în drumul lor către funcţii politice.

"Unei femei îi este de zece ori mai greu decât unui bărbat să ajungă politician", a afirmat domnia sa, menţionând, însă, că "se poate".

Potrivit doamnei Paul, doar 3% din primarii autorităţilor locale şi numai 11% din parlamentari sunt femei, Cipru şi Ungaria fiind singurele ţări din Europa care stau mai prost ca noi, din acest punct de vedere.

Deputatul a ţinut să precizeze că noi, în ultimii 25 de ani, am avut 21 de miniştri de finanţe şi 21 de miniştri ai economiei, în timp ce în Germania, în aceeaşi perioadă, au fost cinci miniştri de finanţe şi zece miniştri ai economiei, cu cancelar femeie.

Antreprenoriatul feminin reprezintă cea mai bună variantă pentru curăţarea şi eficientizarea economiei româneşti, este de părere Andreea Paul, care le-a îndrumat pe femeile antreprenor prezente la conferinţă să accepte funcţii de ministru sau de conducere în cadrul companiilor de stat româneşti.

"Este timpul pentru schimbări majore în vederea curăţirii clasei politice, pentru rarefierea aerului în jurul celor de bună credinţă", a afirmat domnia sa, menţionând că, la noi, una din trei firme nou înfiinţate au persoane de gen feminin în conducere sau în acţionariat.

Andreea Paul a făcut apel la femeile antreprenor să transmită un mesaj preşedintelui ţării, instituţiilor statului, responsabililor cu stabilitatea şi securitatea economică a ţării şi partidelor politice. Acest mesaj ar trebui să conţină ideea potrivit căreia, în anumite sectoare importante, cum ar fi Ministerul Economiei, Finanţele, Sănătatea şi Educaţia, să existe portofolii stabile, care să nu ţină cont de ciclul electoral şi de culoarea politică, pentru a garanta stabilitatea şi profesionalismul mandatelor.

Deputatul PNL propune promovarea unor programe bancare de creditare pentru înfiinţarea de creşe şi instituţii de tip after-school pentru firme, precum şi a unui program bancar dedicat întreprinzătorilor din etnia rromă.

Andreea Paul a anunţat că astăzi este prima dată când România serbează ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, subliniind, însă, că "nu trebuie să ne rezumăm la festivism".

Potrivit politicianului, ar trebui să ne exprimăm opinia faţă de propunerea Directivei Comisiei Europene conform căreia, până în 2020, o pondere de 40% dintre membrii Consiliilor de Administraţie (CA) din companiile listate pe piaţa de capital să fie femei.

O astfel de cotă de gen există de 12 ani în Norvegia, în timp ce în Germania, de la 1 ianuarie 2016, 30% dintre membrii CA din companiile listate sunt femei.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Pai cam 90% din oamenii care au averi, adica dintre ofiterii care au acumulat averi, sunt barbati. Femeile ofiter sunt foarte putine, cu atat mai putine sunt cele carora li s-a permis sa faca acoperiri in afaceri. Cred ca si faptul ca cei care sunt acum pe la judete baroni sunt cei pe care Revolutia i-a prins in functii, sau interpusi de-ai lor. Femeile care se perinda acum prin politica cred ca fac mai degraba note informative si atat, actionand la ordin intr-o directie sau alta. In rest, nu cred ca se prea baga femeile de succes prin politica, decat asa, sa-si faca reclama profesionala, sau pur si simplu sa atraga atentia barbatilor, mai ales daca sunt trecute de 35 de ani. Deci, nu se poate face comparatie intre numarul de politicieni barbati si femei. Se si observa ca sustinerea serviciilor are limita in cazul femeilor, de fapt asa cum are si in cazul barbatilor, numai ca acestia gasesc motive sa se ocupe in continuare de politica odata cu varsta, pe cand femeile cam obosesc de atata lupta impotriva tuturor si e normal sa cedeze mai repede. Oricum, barbatii mint mai usor in conversatie. Sunt si femei care o fac usor, exagereaza, dar sunt destul de usor dibuibile, exagerate si se face misto de ele. Loialitatea femeilor este luata in deradere de barbati, ei se debaraseaza mai usor de femei, in general de fapt. Oricum, in Revolutie si dupa, femeile nu prea au existat in viata sociala si politica si atat timp cat dinozaurii inca traiesc, ele vor fi vazute ca destinate "cratitei", din pacate. Daca ma gandesc putin, nici cei tineri nu prea vad bine femeile politician, pentru ca ei nu vad femeia decat prin prisma satisfacerii sexului salbatic, de aceea. Ce, nu se vede cu ochiul liber, nici acum cand se dezvaluie tot felul de "secrete" cunoscute de toti, privind baronii vechi si noi si dementei lor "sexuale"? Deci, exercitiul de imagine e folositor, dar ... cam atat. D-na Udrea va fi prima care va gusta amarul, din pacate (sau nu?).

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită