Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
{* if ($abonament_nume=="Re
CONFERINTA BURSA ANTREPRENORIATUL FEMININ "FEMEIA LA PUTERE - O LUME MAI BUNA" - EDITIA A IV-A / DOINA TOPALĂ, CEC BANK:
BURSA 22.04.2016

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     Femeile antreprenor au avut întotdeauna o abordare mai pragmatică a problemelor, este de părere Doina Topală, directorul Direcției IMM din cadrul CEC Bank.
     Domnia sa apreciază: "Din cazuistica CEC Bank, am putut observa că femeile antreprenor, al căror număr este în creștere, au avut întotdeauna o abordare mai pragmatică a problemelor, ele fiind mai atente atât la cerințele evidente, cât și la cele mai subtile.
     Chiar dacă, inițial, nu au dimensionat corespunzător proiectele de investiții accesate, pe parcursul implementării acestora s-au putut redresa din mers, cu finanțare adecvată, CEC Bank căutând să găsească o soluție adaptată fiecărui tip de client".
     În mediul rural din țara noastră pot fi dezvoltate foarte multe proiecte antreprenoriale, de la meșteșugărit până la infrastructură, consideră doamna Topală, care susține că mediul rural românesc are mare nevoie de dezvoltare și pentru aceasta este nevoie de finanțare.
     De la data abilitării sale să funcționeze că o banca comercială, CEC Bank a avut de înfruntat o competiție extrem de dură pentru clienții de business de pe piața locală, având în vedere că acest segment este unul matur, iar competitorii săi erau prezenți de mult timp pe piață, apreciază doamna Topală.
     Domnia sa ne-a spus: "CEC Bank a fost și este nevoit să atragă clienții de la operatorii concurenți, o sarcină dificilă în condițiile în care aceștia au programe de fidelizare, bazate pe vechimea în rețea.
     CEC Bank a căutat să atragă în portofoliul său agenți economici din toate ramurile de activitate, reușind să obțină o cotă de piață de peste 7% , în acest fel încadrându-se în topul «Peer group one», adică în topul acelor bănci ale căror active depășesc nivelul de 5% raportat la totalul activelor sistemului bancar.
     Peste 75% din totalul clienților persoane juridice atrași de bancă sunt din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, a menționat domnia sa, precizând: "Datorită ofertei avantajoase și gamei variate de produse și servicii, am reușit ca peste 75% din totalul clienților atrași, persoane juridice, să fie din categoria IMM, CEC Bank fiind implicată inclusiv în susținerea programelor de antreprenoriat derulate de către DIMMAT (n.r. Departamentul pentru IMM-urilor, Mediul de Afaceri și Turism) - START, SRL-D. Avem cea mai extinsă rețea teritorială, cu peste 1.100 de sucursale și agenții, jumătate dintre acestea fiind situate în mediul rural, acolo unde nevoia de finanțare este foarte mare".
     CEC Bank finanțează antreprenorii atât din surse proprii, cât și din parteneriatele pe care banca le are cu Banca Europeană de Investiții, cu Fondul European de Investiții, prin inițiativa Jeremie, sau prin programul de investiții Româno-Elvețian, inclusiv IMM-urilor care dezvoltă proiecte cu personal tânăr sau prin finanțarea proiectelor investiționale realizate cu cofinanțare din Fonduri Europene, conform sursei citate.
     Aceasta ne-a specificat: "Începând cu luna septembrie 2015, oferim inclusiv un card Business care are atașată o limită de credit de tip overdraft. Acest produs se adresează atât clienților existenți, cât și non clienților care au realizat o cifră de afaceri anualizată de cel puțin 250.000 lei, acordarea sumelor putându-se realiza rapid, în baza unei analize simplificate pe format standard, fără perceperea comisionului de analiză și gestiune în primele 12 luni ale ofertării și fără constituirea de garanții. Ținem să precizăm că, în cadrul proiectelor finanțate, politica de creditare a CEC Bank permite ca bunurile achiziționate, construcțiile realizate din credite, care au vocație de garanție, să constituie parte din mixul de garanții solicitate, facilitând, astfel, garantarea proiectelor dezvoltate".
     CEC Bank realizează analiza de credit concentrându-se în mod prioritar pe capacitatea de rambursare a împrumutatului, evaluată pe baza situațiilor financiare și a fluxului de numerar generat în cursul normal al activității clientului, luând în considerare caracterul tranzacției și lichiditatea pachetului de garanții, potrivit doamnei Topală. Costurile finanțărilor acordate țin cont de toți acești factori, a mai spus domnia sa. 

 link: "Procesul de privatizare derulat de statul român a fost un eșec"

 link: "Țările sunt mai prospere când femeile au drepturi depline în societățile lor"

 link: "Mi-am propus să desființez departamentul «nu se poate» din instituțiile publice"

 link: "Am început să lansăm produse pentru IMM-uri"

 link: "Educația este foarte importantă în discuția despre egalitatea de gen"

 link: "O poveste cu sens este una care cuprinde obstacole"

 link: "Nu este așa ușor să deschizi o afacere în România, mai ales dacă ești antreprenor străin"

 link: "Nu este ușor să fii femeie frumoasă și deșteaptă în România"

 link: "Acționarii trebuie să înțeleagă că, dacă numesc femei în C.A., companiile vor fi mai profitabile"

 link: "O treime din afacerile dezvoltate în București și Ilfov au la bază o femeie"

 link: "Am renunțat la bănci și fac echipă cu soțul meu"

 link: Un diamant, pentru o femeie antreprenor
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Piaţa de Capital
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI:
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima parte a ședinței de tranzacționare de astăzi, o lichiditate de 50,48 milioane lei (10,8 milioane de euro).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 0,72 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a apreciat la 4,1386 lei  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,08%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
18.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au avut un curs mixt ieri după-amiază, pe fondul revenirii temerilor legate de escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii: SUA și China.  click să citești tot articolul
17.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, un rulaj în creștere de 61,09 milioane...  click să citești tot articolul
14.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de ieri, un rulaj în creștere de 43,41 milioane de lei, aproape dublu față de...  click să citești tot articolul
14.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ușor ieri, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să nu modifice dobânzile.  click să citești tot articolul
13.09.2018
     * Rulaj de puțin peste 29 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a înregistrat, în ședinta de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, un rulaj de numai 29,1...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8686
2.3764
3.0576
4.1386
0.1826
0.6230
0.2219
4.6478
5.2258
1.4303
3.5542
0.2376
0.4872
1.0807
0.0588
0.4469
0.6249
3.9793
0.2669
0.9626
0.5795
0.0547
0.3536
0.2114
2.6248
0.0393
0.1412
1.0833
0.6257
0.1222
153.4282
5.5771
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
.