Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 24.04.2013
CONFERINȚA BURSA - "ANTREPRENORIATUL FEMININ: FEMEIA LA PUTERE - O LUME MAI BUNĂ" - GRUIA STOICA, GRAMPET:
"Mediul de afaceri a trecut și trece prin momente delicate"
click aici
     Antreprenoriatul românesc a trecut și trece printr-o serie de momente delicate, este de părere omul de afaceri Gruia Stoica, președintele Grampet Group și președinte al Consiliului de Afaceri România-Kazahstan. În mesajul său adresat cu ocazia Conferinței BURSA "Antreprenoriatul feminin: «Femeia la putere - o lume mai bună», Gruia Stoica a subliniat: "Cunosc multe femei de afaceri. Sunt femei puternice, curajoase, cu idei și inițiativă, sunt patrioate și se confruntă și ele cu aceleași probleme ca și noi, bărbații, care ne ocupăm de afaceri.

     Aspectul esențial de reținut este că atunci când vorbim despre antreprenoriatul românesc nu vorbim despre femei-antreprenor sau bărbați-antreprenori, vorbim despre români-antreprenor. Și, din acest punct de vedere, toți avem nevoie de fim luați în serios de cei care ne conduc țara, pentru că și noi votăm, și noi plătim taxe și impozite, și noi consumăm educație și sănătate, dar, poate cel mai important, noi oferim locuri de muncă pentru mii și zeci de mii de familii, ceea ce se traduce prin bunăstare pentru comunitate și, bineînțeles, bunăstare pentru țară".

     În opinia domniei sale, o parte din vină pentru problemele cu care se confruntă mediul de afaceri aparține și antreprenorilor, "care au fost multă vreme mai preocupați să se atace unii pe alții decât să facă front comun și să încerce să-și promoveze interesele legitime. Această lipsă de unitate și de coordonare s-a simțit și s-a văzut cum capitalul străin a reușit să se impună, deși locurile de muncă ale antreprenorilor români sunt mai sigure și mai stabile".

     Cea mai mare parte din vină pentru situația actuală aparține, însă, decidenților și liderilor publici, subliniază Gruia Stoica, apreciind: "Ce nu au înțeles aceștia este tocmai faptul că antreprenorii români sunt cea mai sigură, cea mai stabilă și cea mai importantă sursă de locuri de muncă și de bunăstare pentru cetățeni. Pentru că noi, românii, nu ne mutăm capitalul în alte țări, nu ne închidem afacerile pentru a le muta unde e forța de muncă mai ieftină. Dimpotrivă, noi căutăm să ne dezvoltăm aici și să ajutăm și comunitățile. «Grampet Group», pe care îl conduc, nu doar că are aproape 9.000 de angajați în țară și în străinătate, dar ajută la dezvoltarea comunităților românești. La Simeria avem câteva zeci de ucenici pe care i-am adus la fabrică și cărora le-am oferit un loc de muncă, luând copii din centrele sociale și oferindu-le un viitor. Prin fundațiile noastre, îngrijim peste 300 de copii, cărora le oferim burse complete de studiu și-i angajăm în cadrul «Grampet» după terminarea facultății. Acestea sunt programele care aduc plus valoare vieții românilor și comunităților din țară".

     Domnia sa a menționat că țara noastră are nevoie de o strategie națională care să vină în întâmpinarea nevoilor oamenilor de afaceri autohtoni.

     "Degeaba se ocupă liderii publici de soarta unei companii sau alteia, dacă pierd din vedere aspectul unei strategii naționale. Fără o strategie națională, la alcătuirea căreia noi, antreprenorii români, trebuie să fim măcar consultați, dacă nu chiar ascultați, nu vom reușim să aducem bunăstare pe termen mediu și lung în această țară", mai precizează reprezentantul Grampet. 
EMILIA OLESCU
 

 

.