Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 24.04.2013
CONFERINȚA BURSA - "ANTREPRENORIATUL FEMININ: FEMEIA LA PUTERE - O LUME MAI BUNĂ"
"Medierea, singura metodă prin care poți scăpa elegant de insolvență"
click aici
 
    *  Interviu cu Nicoleta Munteanu, Ambasador al Antreprenoriatului Feminin
 
       Reporter: Cât de greu/ușor este să înființezi o firmă în România, în prezent?

     Nicoleta Munteanu: Acum este mult mai ușor. Încă din 2012, legislația în ceea ce privește înființarea unei societăți s-a simplificat. Chiar și timpul este mult mai scurt. Acum obții certificatul de înregistrare în mai puțin de 5 zile. Mai mult decât atât, un succes în acest sens îl reprezintă SRL-D-urile, deoarece acest tip de societăți comerciale prezintă un set de avantaje. Practic, tineri întreprinzători, care au vârsta mai mică de 35 de ani, își pot înființa acest tip de societate, beneficiind de avantajul de a fi scutit de taxele de înființare, pot primi și o finanțare care să aibă valoarea a 50% din proiectul finanțat, dar fără a depăși suma de 10.000 euro. Trebuie avut în vedere că una dintre cerințe este ca tânărul întreprinzător să nu fi avut o altă societate comercială anterior celei înființate, într-un cuvânt să fie debutant în afaceri.

     Reporter: Ce ar trebui să cântărească în luarea deciziei înființării unei afaceri?

     Nicoleta Munteanu: Determinarea de a deveni un om de afaceri reprezintă esența în luarea acestei decizii. Degeaba înființezi o societate, care așa cum am spus mai sus este foarte ușor de înființat, dacă nu ești determinat să pornești și să menții pe piață o afacere. Înființarea unei societăți comerciale presupune niște cheltuieli lunare pe care nu are rost să ți le asumi și aici mă refer la un contabil, la taxe și impozite etc.

     Aș putea aici să vorbesc și despre avantajele devenirii unui om de afaceri, avantaje pe care le-am tot prezentat în cadrul conferințelor la care am participat în calitate de Ambasador și Mentor al Antreprenoriatului feminin și aici aș aminti că antreprenoriatul îți oferă posibilitatea să crești financiar pe măsură ce te vei dezvolta. Nu vei mai depinde de un salariu fix încasat o dată sau de două ori pe lună. Antreprenoriatul îți oferă posibilitatea de a aprecia libertatea în luarea deciziilor. Nu vei mai fi subalternul cuiva, de cele mai multe ori incapabil sau slab pregătit pentru funcția pe care o deține. Antreprenoriatul îți oferă posibilitatea de a nu avea un program fix. Orele suplimentare nu vor mai fi obligatorii. Îți vei gestiona timpul conform nevoilor tale. Antreprenoriatul îți oferă confortul dat de satisfacția pe care o ai când realizezi ceva, datorită propriilor tale idei. Dacă ești o persoană căreia îi place să riște, antreprenoriatul nu te va priva de responsabilitatea acțiunilor tale, crescând astfel adrenalina. Deciziile îți vor aparține în totalitate. Și, în final, vei reuși să fii apreciat la adevărata ta valoare. Vei fi catalogat ca o persoană cu inițiativă.

     Reporter: Care ar fi trei măsuri legislative care considerați că ar trebui luate pentru încurajarea înființării de IMM-uri?

     Nicoleta Munteanu: Cel mai important obiectiv al nostru este să reglementăm situația taxelor și a impozitelor. Știu că în viață mergem de obicei pe premisa că totul se învârte foarte repede, că schimbările trebuie îmbrățișate cu entuziasm, dar parcă atunci când vorbim de fiscalitate schimbările au fost prea rapide și prea drastice, aș spune. Rapiditatea aceasta bulversează. Nici nu apuci să te acomodezi cu o schimbare de lege, că a și intervenit următoarea.

     Un al doilea obiectiv ar fi simplificarea proiectelor în ceea ce privește finanțările. Și aici mă refer în special la fondurile europene.

     A treia propunere ar fi legată de avantajele pe care o societate comercială le poate avea dacă îndeplinește anumite condiții în ceea ce privește angajații. Codul fiscal prevede în acest moment astfel de avantaje, dar ele nu sunt cunoscute suficient. O mai bună promovare este necesară.

     Reporter: Foarte multe afaceri au intrat în insolvență sau chiar au dispărut, după declanșarea crizei. Ce ar trebui să facă managerii în dificultate pentru a evita aceste situații?

     Nicoleta Munteanu: Mă bucur foarte tare că mi-ați adresat această întrebare. Este în tandem cu proiecte pe care eu, în calitate de mediator și fondator al Centrului Internațional de Mediere, le promovez acum. Cred că orice om de afaceri ar trebui să aibă cunoștințe elementare despre ce înseamnă o mediere. În alte state și mai nou și în România, medierea este o unealtă des folosită în ceea ce privește rezolvarea conflictelor de natură economică. Mi-aș dori ca, în foarte scurt timp, antreprenorii să înțeleagă avantajul uriaș pe care îl conferă un mediator în rezolvarea conflictelor și să adopte acest nou trend de a înființa în propriile lor societăți un departament specializat condus de un mediator autorizat. Exact cum există departament financiar-contabil, departament de consultanță juridică, să existe și un departament de mediere. Este cam singura metodă prin care poți "scăpa" elegant de insolvență.

     Reporter: Există diverse programe europene de susținere a antreprenoriatului feminin. A crescut, în ultimii ani, numărul IMM-urilor înființate de femei?

     Nicoleta Munteanu: Din păcate, chiar dacă numărul este în creștere, acesta este insignifiant, făcând comparație cu alte state europene. Tocmai de aceea atât Asociația Națională a Antreprenorilor cât și Școala de Business al cărui membru fondator sunt, alături de Cristina Chiriac, își focusează și își oferă serviciile de voluntariat în sprijinul tinerilor, atât femei cât și bărbați, acordându-le consultanță în toate domeniile, tocmai pentru a reuși să creștem acest număr.

     Reporter: Există domenii preferate de femei?

     Nicoleta Munteanu: În toată cariera mea, și aici vorbim de aproximativ 12 ani numai de antreprenoriat, la care putem adăuga 10 ani de avocatură cu specializare în avocatura de business, am avut ocazia să întâlnesc foarte multe femei pasionate de ceea ce fac. Nu de puține ori am întâlnit doamne ce conduc afaceri ce le putem considera destinate bărbaților, iar plaja de domenii de activitate este foarte întinsă de la construcții până la bucătărie. Important este că toate au adăugat ingredientul principal pentru a conduce o afacere de succes și anume: pasiunea.

     Reporter: Ce calități ar trebui să aibă femeile care se gândesc să își deschidă o afacere?

     Nicoleta Munteanu: Așa cum am spus și mai sus, determinarea. Este principala calitate. La care mai adăugăm pasiunea, tenacitatea, persuasiunea, capacitatea de a comunica și de a negocia, flerul și gata avem o afacere de succes.

     Reporter: Ce femei de afaceri admirați, de la noi sau din străinătate?

     Nicoleta Munteanu: Oportunitatea de a deveni Ambasador și Mentor al Antreprenoriatului Feminin mi-a oferit cea mai bună lecție despre afaceri de până acum. Și aceasta a fost predată de niște doamne deosebite, care au acumulat o experiență vastă și care au avut bunătatea și timpul necesar de a o împărtăși celorlalți participanți la proiect. Toți cei implicați au contribuit în mod semnificativ la antreprenoriatul feminin. Echipa a fost formată din persoane incredibil de pricepute în a clădi o rețea de susținere pentru femeile ce își doresc să cunoască succesul în afaceri. 
.
 

 

.