Gala BURSA 2018

CONFERINŢA "BURSA" - ENERGIA ÎN PRIZĂ / BORZA, HIDROELECTRICA:"Avem nevoie de retehnologizare, nu de investiţii noi în producţia de energie"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

"Avem nevoie de retehnologizare, nu de investiţii noi în producţia de energie"

În sectorul energetic din ţara noastră există mari carenţe, a declarat Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, arătând că acestea privesc eficienţa energetică şi competitivitatea domeniului. Ţara noastră este pe locul 3 în Europa la independenţă energetică, dar se află pe ultimele locuri la eficienţa energetică, conform statisticilor europene.

Domnia sa a atras atenţia asupra faptului că "avem preţuri de exploatare foarte mari" în producţia de electricitate comparativ cu alte ţări din Europa, respectiv scheme foarte mari de salariaţi în companiile din domeniu.

Remus Borza a făcut referire şi la faptul că, în ultimii 20 de ani, România s-a confruntat cu un excedent de producţie în sectorul energetic (12 TWh): "O altă problemă este scăderea alarmantă a consumului de energie. În schimb avem multe unităţi noi, care le concurează puternic pe cele vechi. Avem 12-15 TWh pe care nu avem unde să îi consumăm. Producătorii trebuie să renunţe la investiţii în noi capacităţi şi să prioritizeze investiţiile pentru retehnologizarea capacităţilor existente. Avem excedent de producţie, dar în România continuă investiţiile în regenerabile. Se impun măsuri pentru stabilizarea şi chiar creşterea consumului de profil".

În opinia preşedintelui Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, problemele din sectorul energetic nu pot fi rezolvate prin strategii ale guvernului, întrucât acestea există, ci prin prioritizarea surselor de finanţare şi a proiectelor.

Remus Borza a propus refacerea sistemului de irigaţii, care, cu ajutorul unor preţuri competitive ale energiei, poate aduce 100.000 de noi locuri de muncă şi venituri suplimentare la buget de circa un miliard de euro: "Energia este sângele economiei. Dacă avem preţuri competitive la energie, vom avea şi o industrie competitivă. Excedentul de energie poate fi folosit la irigaţii. Hidroelectrica a fost nevoită să deverseze apa din lacuri, un 1 TWh în iulie. Dacă aveam irigaţii, îl foloseam acolo".

Domnia sa a menţionat că producătorii de energie nu exportă surplusul pentru că toate ţările din regiune se confruntă cu un excedent şi preţuri mici. Oficialul Hidroelectrica susţine că preţul energiei din ţara noastră nu este competitiv la export şi că societăţile producătoare de stat trebuie să se eficientizeze.

Remus Borza este susţinătorul listărilor companiilor de stat tocmai pentru că se reduce influenţa politicului în managementul lor. Domnia sa afirmă că insolvenţa Hidroelectrica a făcut istorie şi pentru că a demonstat că societăţile statului pot face performanţă dacă la cârma lor se află manageri profesionişti.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. deci pe cand vedem canalul siret-baragan in functiune? alo gunoaiele din politica!! crapa Romania in timp ce voi va umpleti buzunarele si va certati pe langa terenul cui sa treaca canalul si cine sa ia spaga pentru lucrari !!!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Mai Borzica ai terminat cumva Hidroenergetica si lumea nu stie? Salariatii din Hidro au vazut si au inteles ca te pricepi foarte bine la chestii ,,avocatesti,, de dirijat contracte nu si la exportul de energie. Ne-ai demonstrat deja de ce esti in stare. Ajunge baiatule! Duteeee

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Nu pleaca! Vrea sa mai suga !!!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită