Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 31.05.2012
CONFERINȚA BURSA - FINANȚAREA EUROPEANĂ, O ȘANSĂ A ECONOMIEI NOASTRE
Ghețea: Fondurile europene, agricultura și infrastructura sunt șansa României
La CEC Bank, peste 50% din credite sunt destinate persoanelor juridice.
     Economia țării noastre poate fi dezvoltată prin absorbția fondurilor europene, prin exploatarea domeniului agricol și prin modernizarea infrastructurii, a declarat, ieri, Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank.

     Domnia sa a explicat: "Foarte multă lume consideră că România are o șansă datorită acestor fonduri europene, care sunt la dispoziția noastră și care vor fi utilizate pentru dezvoltarea economiei. Fondurile europene, care sunt într-un anumit moment epuizabile, plus agricultura, care este, în opinia mea, inepuizabilă, la care s-ar adăuga nevoia de dezvoltare a infrastructurii, aceste elemente reprezintă adevărata șansa a României".

     Totuși, președintele CEC Bank a subliniat că nici măcar fondurile europene, chiar și cele nerambursabile, nu pot fi atrase, utilizate, în condițiile în care sistemul bancar nu este alături de mediul de afaceri. Afaceriștii reproșează sistemului bancar că nu se implică în creditarea companiilor, potrivit lui Radu Grațian Ghețea, care a declarat: "Ca bancher comercial pot să fiu de acord. Există în acest moment o lipsă de interes din partea sistemului bancar pentru creditare în general. Lipsa de interes este justificată într-o anumită măsură, deoarece la ora actuală se întâmplă multe lucruri la nivel european, iar bancherii devin mult mai precauți în condiții de risc".

     Potrivit domniei sale, România se bucură de stabilitate politică, însă imaginea pe care partenerii străini o au asupra țării noastre nu corespunde de multe ori cu realitatea.

     Radu Grațian Ghețea a mai spus: "Investitorii care au venit și au vizitat România și-au schimbat opinia, însă alții se bazează și la această oră doar pe interpretarea unor fotografii. Vestea bună este că sistemul bancar este pregătit să facă față provocărilor, în timp ce vestea mai puțin bună se referă la faptul că starea de spirit generală este mai puțin entuziastă. În ceea ce privește Asociația Română a Băncilor, aceasta nu poate interveni pentru a impulsiona creditarea, fiecare bancă având propria ei strategie. La nivelul ARB noi nu putem interveni în niciun fel pentru a impulsiona creditarea, pentru a solicita comunității să aibă o anumită conduită, fiecare bancă având propria strategie".

     CEC Bank a trebuit să găsească soluții pentru a se adapta la contextul actual dificil din mediul de afaceri, în care cu greu se mai găsesc clienți de "categoria A". Radu Grațian Ghețea a declarat că banca pe care o conduce sprijină companiile care accesează fondurile europene, printr-o dobândă de bază mai mică cu 0,5 puncte procentuale decât oferta standard și prin acceptarea unui grad de garantare de minim 105-115% pentru acordarea creditului.

     Domnia sa a precizat: "Performanța firmelor nu mai este foarte bună de la debutul crizei. Așa că ne-am adaptat cerințele și expectațiile și nici garanțiile nu mai sunt ce au fost. CEC Bank și-a adaptat, astfel, oferta arătând mai multă flexibilitate".

     La CEC Bank, peste 50% din credite sunt destinate persoanelor juridice. Din totalul creditelor acordate persoanelor juridice, între 18-20% reprezintă expunerea pe agricultură, 2% pe autorități și administrații publice locale, care se leagă și de mediul rural. CEC Bank a acordat 10.000 de credite sub diverse forme, toate menite pentru facilitarea absorbției de fonduri europene, iar plățile totale (granturi) se apropie de 600 de milioane de euro. Valoarea totală a creditelor acordate se ridică la 2 miliarde de lei, iar valoarea neperformantelor este de sub 1%.

     Instituția de credit își propune ca, în această vară, să înceapă o campanie de informare a beneficiarilor de fonduri europene. 
Elena Voinea
 
     *  Ghețea: Start-up-urile nu pot lua credite pe baza ideilor de afaceri
     "Dacă cineva se gândește că are o idee de afacere și cu ideea respectivă poate să primească un credit, acest lucru este greșit", a subliniat Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank. Persoanele care solicită împrumuturi pentru accesarea de fonduri europene în domeniul agriculturii, de exemplu, trebuie să fi absolvit o facultate de profil sau să aibă experiență în domeniu. 

 

.