Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 25.05.2011
CONFERINȚA "BURSA" FINANȚAREA EUROPEANĂ - OPORTUNITATE A RELANSĂRII ECONOMICE
Proiecte de două miliarde de euro pentru producerea de energie din surse regenerabile
     În cadrul Axei dedicate sectorului energetic din Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), cele mai multe proiecte depuse sunt pentru producția de energie din surse regenerabile. Alexandru Săndulescu, directorul general al Direcției Energie din Ministerul Economiei, a declarat, ieri, că aceste proiecte au o valoare totală de circa două miliarde de euro față de suma alocată de 190 milioane de euro.

     Astfel, Ministerul Economiei va propune Comisiei Europene ca fondurile alocate sectorului energetic să fie alocate în funcție de cererile companiilor. Pentru sectorul eficienței energetice, valoarea proiectelor depuse este mai mică decât bugetul alocat, ceea ce arată interesul scăzut al companiilor pentru asemenea investiții. Astfel, pentru eficiență energetică mai sunt disponibile circa 34 milioane de euro din bugetul de 100 milioane de euro.

     Domnul Săndulescu a precizat că Ministerul Economiei intenționează, de asemenea, să reducă cerințele care trebuie îndeplinite de companii pentru accesarea fondurilor europene. Printre problemele pe care beneficiarii le întâmpină în accesarea fondurilor europene se numără dificultatea obținerii de cofinanțări, termenele "prea optimiste" de realizare a proiectelor și incertitudinile legislative, mai ales pe segmentul energiilor regenerabile, unde Comisia Europeană nu a aprobat încă schema de susține prin acordarea de certificate verzi.

     Oficialul Ministerului Economiei a mai declarat că speră ca aprobarea de la Comisia Europeană să sosească în această vară, astfel încât Legea 220 privind stimularea investițiilor în energia regenerabilă să poată fi aplicată. Printre problemele pe care autoritățile noastre trebuie să le lămurească sunt certificatele verzi acordate biomasei și biogazului și evitarea supracompensărilor prin cumulul de scheme de sprijin. 
A.T.
 

 

.