Gala BURSA 2018

CONFERINŢA BURSA: "ROLUL BĂNCILOR ÎN RESTRUCTURAREA COMPANIILOR" / ANDREI CIONCA, CITR:"O companie poate fi restructurată fără să intre în insolvenţă"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

"O companie poate fi restructurată fără să intre în insolvenţă"

Cu o conduită şi un model corect de gestionare, nimic nu este pierdut într-o companie, susţine Andrei Cionca, partener asociat la Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Potrivit domniei sale, o societate aflată în dificultate poate fi restructurată şi fără să fie în insolvenţă. Andrei Cionca a dat ca exemplu situaţia producătorului de cărămidă Cemacon Cluj, unde este acţionar.

Compania nu a fost în insolvenţă, dar a fost restructurată pe câtorva ani, în care şi-a redus datoriile, şi-a crescut cifra de afaceri, a ajuns la o capitalizare bursieră, şi-a schimbat portofoliul de produse, şi-a majorat semnificativ numărul clienţilor şi cota de piaţă etc.

"A fost un proces dificil, a trebuit să convingem alte persoane să intre în acţionariat, alţi manageri să vină la conducere, să ne convingem partenerii că este bine ceea ce facem şi că procesul este unul win-win", a precizat domnul Cionca.

Una dintre măsurile adoptate de companie în cadrul procedurii de restructurare a fost atragerea unui fond străin de investiţii în acţionariat.

Potrivit lui Andrei Cionca, rolul specialistului în restructurare este să alinieze toate constrângerile interne şi externe într-un scenariu realist, să consolideze aşteptările şi presiunile individuale într-una colectivă şi să optimizeze scenariile de negociere win-win.

În primele nouă luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, Cemacon a înregistrat o creştere cu 34% a cifrei de afaceri, potrivit unui comunicat remis, recent, Bursei de Valori Bucureşti. Acesta arată că vânzările cantitative au crescut cu 33%, iar profitabilitatea operaţională este de 21%. Pentru 2013, Cemacon îşi menţine ca obiectiv atingerea unei cote de piaţă de 16%, la nivel naţional.

Faţă de valorile înregistrate în 2009, vânzările producătorului de cărămidă arată o creştere cu 72%, în condiţiile în care, pe piaţa de profil, vânzările au scăzut cu 32%.

Liviu Stoleru, directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, a precizat, în comunicatul citat: "În aceşti trei ani de când Cemacon a intrat într-un proces amplu de reorganizare, am reuşit să demonstrăm că putem fi performanţi. Semnarea acordului de principiu privind restructurarea pachetului de credite bancare, care s-a întâmplat de curând, ne va permite să obţinem un bilanţ financiar echilibrat. Este un pas extrem de important pentru noi, dar şi o reuşită de excepţie pentru mediul privat de afaceri din România".

Specialiştii prezenţi la eveniment au subliniat că o companie nu poate fi restructurată fără un aport de capital.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită