Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 14.11.2012
CONFERINȚA BURSA: "ROLUL BĂNCILOR ÎN RESTRUCTURAREA COMPANIILOR"
Mircea Ursache: "Statul trebuie să vină cu metode noi de privatizare"
     Cele mai mari prejudecăți privind privatizarea companiilor de stat o au politicienii și este mare păcat, apreciază Mircea Ursache, președinte World Trade Center (WTC) București și fost președinte AVAS.

     Domnia sa a declarat că privatizarea a avut un rol foarte important în restructurarea companiilor și reducerea arieratelor statului și că a sosit momentul ca statul să-și schimbe metodele de privatizare, care sunt învechite.

     Mircea Ursache susține că guvernanții ar trebui să se gândească și să aplice noi instrumente de privatizare precum înființarea unui fond național de dezvoltare sau a unei companii naționale în care să fie concentrate toate participațiile statului în companii: "În nicio țară din lume ministerele economice nu se ocupă de managementul companiilor. Ministerele economice trebuie să facă strategii și politici publice".

     În ceea ce privește insolvența, președintele WTC apreciază că nu echivalează cu falimentul și că reprezintă o soluție bună pentru companii având în vedere starea economiei naționale și criza economică prelungită din Europa. Insolvența, în opinia domniei sale, este o soluție bună pentru companiile care s-au restructurat pe timp de criză și care nu au reușit să-și achite, în totalitate, datoriile. 
A.T.
 

 

.