Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 14.11.2012
CONFERINȚA BURSA: "ROLUL BĂNCILOR ÎN RESTRUCTURAREA COMPANIILOR"/CLAUDIU STĂNESCU, FNGCIMM:
Pregătim două scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri
     Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii din România (FNGCIMM) lucrează, împreună cu mai multe bănci din țara noastră, la implementarea a două scheme de ajutor de stat, care să permită restructurarea și relansarea IMM-urilor aflate în dificultate, a delcarat Claudiu Stănes­cu, consilier al președintelui FNGCIMM.

     "Dorim să sprijinim IMM-urile viabile, dar care se află într-o situație dificilă, pentru a încuraja investitorii și creditorii să lucreze cu acestea", a precizat domnia sa. Potrivit reprezentantului FNGCIMM, aproximativ 150 de companii din țara noastră ar fi vizate de aceste proiecte.

     Prima schemă prevede acordarea unui ajutor temporar, reversibil, care să permită menținerea pe linia de plutire a IMM-urilor, pentru cel mult șase luni, timp în care acestea să își restructureze și relanseze activitatea. Cea de a doua schemă presupune oferirea unui sprijin imediat, pe baza unui plan de restabilire a viabilității pe termen lung a companiilor, a explicat Claudiu Stănescu.

     Pentru realizarea celor două proiecte, FNGCIMM are nevoie de sprijinul a cel puțin două bănci, care să își transfere, între ele, o serie de creanțe, a arătat domnia sa. "Implementarea corectă a acestor scheme ar permite crearea de plus valoare pentru IMM-urile aflate în dificultate", consideră Claudiu Stănescu.

     FNGCIMM a reușit, prin acordarea de garanții în valoare de 2 miliarde euro, să permită IMM-urilor să acceseze credite de 4 miliarde euro și să păstreze 300.000 locuri de muncă, a mai declarat domnia sa. 
Alexandru Sârbu
 

 

.