Gala BURSA 2018

CONFERINŢA CODUL INSOLVENŢEI / RĂZVAN HORAŢIU RADU, MAE:"Estimez că directiva privind armonizarea legislaţiei pe insolvenţă va fi adoptată într-un an - un an şi jumătate"

A.A.
Ziarul BURSA #Companii /

"Estimez că directiva privind armonizarea legislaţiei pe insolvenţă va fi adoptată într-un an - un an şi jumătate"

Este greu de anticipat un orizont de timp pentru adoptarea directivei privind armonizarea legislaţiei statelor europene în ceea ce priveşte insolvenţa, consideră Răzvan Horaţiu Radu, Agent Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Ministerul Afacerilor Externe, care însă estimează un termen de un an - un an şi jumătate.

"Obiectivele propunerii de directivă sunt, pe de o parte, reducerea barierelor semnificative din calea liberei circulaţii a capitalurilor, care reprezintă un pilon al efectivităţii pieţei interne, introducerea unor principii esenţiale care să asigure eficacitatea cadrului de restructurare preventivă şi a cadrului pentru a doua şansă şi, pe de altă parte, eficientizarea procedurilor de insolvenţă, prin reducerea duratei, a costurilor şi prin îmbunătăţirea calităţilor acestor proceduri", a declarat domnul Răzvan Horaţiu Radu, adăugând că, directiva prevede şi instituirea unor norme specializate de sporire a eficienţei cadrelor de restructurare şi a unor normale legate de instrumentele de avertizare timpurie.

"Prin această propunere de directivă, se urmăreşte o minimă armonizare, se stabilesc standarde minime, în vederea creării unui cadru coerent la nivelul Uniunii Europene, prin care să se asigure restructurarea eficace, a doua şansă (n.r. pentru antreprenori) şi proceduri eficiente în materia insolvenţei", a spus domnul Radu, precizând că statele membre beneficiază de flexibilitate în atingerea obiectivelor.

Conform domniei sale, din perspectivă naţională, autoritatea responsabilă este Ministerul Justiţiei, dar va avea nevoie de aviz de la MAE: "Directiva se află în primă lectură în Parlamentul European. Pentru punerea în aplicare, noi vom avea doi ani de la data intrării în vigoare. S-ar putea să mai treacă ceva timp până la transpunerea în legislaţia internă, însă o parte din prevederi sunt deja transpuse".

Conform domnului Radu, MAE dă aproximativ 300 de avize sau puncte de vedere anual care au legătură cu transpunerea sau implementarea dreptului Uniunii Europene.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită