Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 07.09.2018
CONFERINȚA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" / SEPTIMIU STOICA, BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI:
"Evoluția BRM în domeniul energiei este una de succes"
click aici
     Una dintre transformările majore ale domeniului bursier este dinamica dezvoltării piețelor organizate de energie în economiile emergente, a declarat Septimiu Stoica, președintele AGA BRM.

     Domnia sa a menționat: "Pentru că Bursa Română de Mărfuri este cuprinsă într-o asemenea dinamică a dezvoltării piețelor emergente, cred că evoluția societății noastre bursiere în domeniul acesta este una de succes, bazându-se pe o creștere organică și pe expertiza pe care am căpătat-o în anii anteriori, dezvoltând, astfel, și alte tipuri de piețe. Potrivit domnului Stoica, piața aparține furnizorilor și producătorilor, iar BRM a ținut seama de acest fapt.

     Septimiu Stoica a punctat: "Piața nu ne aparține nouă, celor care o organizăm, nici administrațiilor care ne supravegheză, ele aparțin operatorilor care funcționeză în respectiva piață, asta se întâmplă și pe piețele financiare, unde piețele aparțin și se dezvoltă prin activitatea intermediarilor, unde fundamentali sunt furnizorii și producătorii, iar BRM a ținut seama de acest fapt. În momentul de față avem finalizate, cu acordul autorităților, discuțiile pentru punerea în funcțiune a tranzacțiilor de tip «spot», atât cu decontare în ziua următoare, cât și în cursul aceleiași zile. Sperăm să facem pasul decisiv spre o piață completă în care să avem contracte la termen standardizate precum contractele derivate, care să permită, pe de o parte, dezvoltarea mecanismelor de administrare a riscurilor de hedging și, pe de altă parte, lărgirea bazei participanților cu cei din zona inclusiv financiară. Acest lucru va însemna o deschidere a porților spre creșterea lichidității, ceea ce se întâmplă peste tot în lume. Acesta este marele pariu instituțional pe care noi îl propunem industriei energetice din România".

     În ceea ce privește partea de reglemetare, domnul Stoica a declarat că, în primul rând, fundamental pentru un reglementator este să nu strice, la fel ca principiul din medicină "primum non nocere", iar, în al doilea rând, peste tot în lume unde au avut loc succese pe piețele de tip bursier, dezvoltarea piețelor este datorată celor care lucrează pe acele piețe. Aceste piețe nu se construiesc administrativ, ci de către cei care simt «creșterea firului ierbii». De cultura lor financiară, curajul lor, de corectitudinea lor depinde viitorul succes ale acestor piețe".

     În sectorul de gaze, dinamica are o tendință ascendentă, întrucât din 2013 până în 2015 s-au tranzacționat doar 7 TW, iar în 2018 s-au tranzacționat 46 de TW. Mai mult de 80% din volumul gazelor tranzacționate în țara noastră au fost tranzacționate prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, depășind cu mult cerința obligatorie prin actele normative. 
V.D.
 

 

.