CONFERINŢA NAŢIONALĂ DE CYBERSECURITY / ALEXANDRA PANĂ, CONSILIER MINISTERUL ECONOMIEI:"Vrem să atragem investiţii private în zona de securitate"

ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Companii #Apărare /

"Vrem să atragem investiţii private în zona de securitate"

Ministerul Economiei are în dezbatere publică proiectul Legii privind industria naţională de apărare şi securitate, în care ar trebui incluse şi prevederi privind sectorul cyber, a declarat Alexandra Pană, consilier al ministrului de resort, Mihai Tudose.

Domnia sa a explicat: "Ministerul Economiei are un rol foarte important în conştientizarea riscurilor privind atacurile cibernetice. Am conştientizat acest rol când, recent, mai multe companii din zona e-commerce, care s-au dezvoltat vertiginos şi în afara ţării, s-au adresat ministerului, solicitând sprijin pentru activarea pe pieţele externe, după ce s-au confruntat cu atacuri cibernetice agresive. Aceste atacuri au apărut în momentul în care vânzările acestor companii au început să crească vertiginos. Vrem să putem să oferim sprijinul necesar acestor firme şi de aceea considerăm că noua lege privind industria naţională de apărare trebuie să reglementaze şi astfel de situaţii".

Consilierul ministrului Tudose a mai spus că ministerul vrea să atragă investiţii private în zona de securitate, inclusiv în zona cyber, prin dezvoltarea unui sistem eficient de parteneriate-public-private. De asemenea, Ministerul Economiei doreşte să promoveze inovaţia şi cercetarea în domeniu.

Priorităţile politicii naţionale de securitate cibernetică vizează protecţia infrastructurilor critice prin prevenirea atacurilor cibernetice, creşterea nivelului de rezilienţă a infrastructurilor critice şi asigurarea interoperabilităţii infrastructurilor critice.

Alexandra Pană a mai spus că provocările asociate implementării politicilor de securitate sunt lipsa culturii de securitate cibernetică, lipsa cadrului normativ necesar implementării politicilor de securitate cibernetică, lipsa finanţărilor şi protecţia drepturilor şi libertăţilor umane.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită