Gala BURSA 2018

CONFERINŢA "VIITORUL PIEŢEI DE CAPITAL ROMÂNEŞTI - EDIŢIA A IV-A / AURELIA CRISTEA, DEPUTAT PSD:"Pragul la SIF-uri va fi luat în discuţie anul viitor"

E.O.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

"Pragul la SIF-uri va fi luat în discuţie anul viitor"

Problema pragului la SIF-uri va fi tranşată anul viitor, în Legea privind fondurile alternative, a spus deputatul PSD Aurelia Cristea, membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Domnia sa a precizat că trebuie eliminate cât mai multe obstacole care împiedică funcţionarea pieţei de capital, în contextul în care "avem destule bariere" în acest sector. În opinia doamnei Cristea, noile reglementări din piaţa de capital, care simplifică procedurile şi cresc transparenţa, conferă încredere că domeniul se va dezvolta.

Deputatul PSD i-a invitat pe investitori să se adreseze legislativului cu solicitările pe care le au.

"Suntem conştienţi că unele facilităţi fiscale ar fi binevenite. Consider că, dacă exerciţiul bugetar va fi aşa cum ne dorim, atunci vom avea şi facilităţi fiscale, chiar de anul viitor, iar aici mă refer la impozitul pe dividende şi la impozitul pe tranzacţiile din piaţă", a mai spus domnia sa, adăugând că adoptarea unor facilităţi fiscale alături de înlăturarea barierelor din domeniu ar putea reprezenta elemente esenţiale pentru construirea unei pieţe de capital care să constituie o alternativă la finanţarea companiilor şi un motor real de creştere economică.



Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Dar care este explicatia

    De ce la anul si la multi ani ? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Intrebare, intrebare, ghicitoare. Care-i diferenta dintre vorba asta : "Bula sa nu faci prostii ca vine babaul si te papa" si vorba asta : "Problema pragului la SIF-uri va fi tranşată anul viitor" ? ...normal ...niciuna, dar oare d-na deputata stie?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Ridicare pragului la SIF-uri e o frectie la un picior de lemn. Nu va rezulta decat o atomizare a actiunilor SIFurilor in mana unor oameni cu efect benefic, probabil, asupra cotatiilor SIF-urilor pe termen scurt. (Asta daca nu se va tranzactiona pe informatii privilegiate. Stiu, imi cer scuze, ca sa nu mi se stearga comentariu: asa ceva nu se poate in Romania. Nu-i asa Videanu, Verestoy si multi altii?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Facilitatile fiscale vi le veti da tot oamenilor din jurul vostru ca nici cei vreo 2.000 de actionari care nu is ASIF, actionari majoritari, angajati SVM/SSIF nu vor mai ramane. Nu conteaza!!Important e ca banul sa vina. Mai listati HIdroelectrica, le mai dati si genialilor care fac un prospect de 500 pe care nici ei nu il citesc cateva milioane de eurici si avem piata de capital. Ura!!Ura!! Stiti ca in 25 ianuarie 2010 s-au facaut tranzactii de sute de milioane cu actiunile FP? Trebuie sa fii foarte rau (sau sa fii fost in piata in ultima vreme) sa iti dai seama ca nu avem nevoie doar de ridicarea pragului la SIFuri ci de mult, mult mai mult. Un ASF care sa protejeze si drepturile minoritarilor si sa aplice sanctiuni la timp atunci cand legea este incalcata, o bursa care sa se promoveze in randul investitorilor potentiali dar si potentiali nu doar prin vorbe si corturi inchiriate sau primite ca donatie ci prin fapte propriu-zise, o economie care sa creeze o clasa de mijloc solida care sa poata investi la bursa si sa poata contribui prin subscrierea la MCS, taxe, comisioane la sustinerea economiei romanesti si multe altele, ca daca nu, o sa ne bazam doar pe fapul ca polonezul de la bursa, Misu Negrtoiu, Copariu, Rangu, Naescu, cetateana Iliescu si alti angajati ASF si ai bursei vor sustine economia si bursa. Si le e greu si lor. Nu de alta dar unii din ei o sa iasa la pensie si o sa si moara, poate chiar in chinuri crunte, cum le urez eu, si ramane piata de capital autohtona fara...experti. (Fara investitori, poate exista o piata de capital dar fara experti, in biciun caz. Am zis.)

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Dupa fata ai zice ca e o doamna ok, dupa ce zice demonstreaza ca e VARZA . De ce voi plitrucii trebuie sa discutati de prag ? Stiti macar de ce nu e desfintat pana acum ? Intersele cui serviti prin mentinerea artificiala a acestui prag ?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită