CONFORM AUTORITĂŢILOR DE LA BERLIN Economia germană şi-a pierdut avântul în trimestrul al doilea

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 12 august 2016

Economia germană şi-a pierdut avântul în trimestrul al doilea

Economia germană şi-a mai pierdut din avânt în perioada aprilie - iunie 2016, după o evoluţie solidă în primul trimestru, conform Ministerului Economiei de la Berlin, care arată că avansul mai încet a fost generat de slăbirea consumului privat şi a sectorului construcţiilor.

Ministerul precizează, însă, că economia continuă să fie robustă în pofida creşterii riscurilor externe, în principal a celor determinate de votul Marii Britanii pentru părăsirea Uniunii Europene, exprimat în referendumul din luna iunie.

PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,7% în primul trimestru din anul curent, în principal datorită sporirii cheltuielilor guvernamentale şi a consumului privat.

Datele preliminare aferente trimestrului al doilea sunt aşteptate să fie publicate astăzi. Potrivit unui sondaj Reuters, economiştii anticipează că PIB-ul Germaniei (cea mai mare economie europeană) a înregistrat un avans de 0,2% în perioada aprilie-iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb