Consensoluţia

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Bietele cuvinte, ce soartă mai au şi ele! Nu cred să fie vreunul mai dispreţuit, la noi, în ultimele două decenii şi jumătate, decît acela de "consens". A făcut carieră, la modul negativ, prin anii '90, folosit fiind şi unde trebuia şi unde nu trebuia, şi pentru a arăta drumul către o soluţie politică şi pentru a ascunde falsele soluţii, băgate la înaintare pe sub mînă, şi cînd era nevoie şi cînd nu era, cîtuşi de puţin. "Omul cu consensul" a intrat în conul de umbră al politicii din România, dar cuvîntul a rămas ca vai de capul lui, tîrît prin colbul tuturor ciondănelilor politice ale tumultoasei noastre tranziţii. Ai fi zis că i-a venit rîndul să se odihnească puţin şi el, să-şi mai refacă aura de semnificaţii şi, cine ştie, într-o zi, să poată ieşi din nou în lumea comunicării în straie noi, fără atîtea zoaie pe el. Ţi-ai găsit! S-a găsit careva să-l facă din nou de rîs şi de bătaie de joc. Dar nu oricine şi nu tocmai de unde, ci de acolo, din vîrful piramidei puterii de la Bruxelles. Aţi ghicit, domnul Juncker!!! După ce nu a rezolvat nici una dintre problemele Europei şi ale instituţiilor care ar trebui să ofere soluţiile pentru acest tulburat secol XXI, personajul cu pricina s-a "abătut" asupra României, ca lupul care nu are ce face, asupra iepuraşului din pădure. "Ce faci, bă, acilea şi nu-ţi vezi de treabă? Ba, îmi văd, nene, lupule? Lasă vorba, bască, ai? N-am nene, că era soare de dimineaţă şi cald. De ce n-ai mă, bască... şi trosc vreo două scatoalce peste ceafă, aşa ca să simtă mîna cea grea a celui care împarte dreptatea. Mîine, iar... ce faci, bă, acilea..... da, bască, ai? Am nene, mi-am pus-o pe cap de dimineaţă, zice iepuraşul bucuros să-i fie pe plac şi să scape de scărmăneală. Păi, de ce ţi-ai pus mă, basca pe cap, tu nu vezi ce soare şi cald e? Şi, trosc vreo două-trei scatoalce... aşa, să simtă mîna grea a celui care împarte dreptatea!" Domnul Juncker a băgat de seamă că România are o problemă cu legile justiţiei şi lupta împotriva corupţiei şi că deriva politică de la Bucureşti ameninţă să ne ducă alături de Polonia şi Ungaria, ţări certate la cuţite cu democraţia libertariană, cu mai marii de la Bruxelles, ţări puse pe lista neagră a Comisiei, a Consiliului şi a Parlamentului european. Şi dintr-o dată, pe marele om politic din vîrful Comisiei l-a străfulgerat geniala intuiţie: "Aveţi nevoie de consens împotriva corupţiei". Enormitatea zicerii măsoară nu doar ruptura totală a domnului respectiv cu realităţile din Româ-nia, ci şi ruptura sa totală cu realitatea pur şi simplu. Să "predici" românilor consensul este ca şi cum ai intra în biserică să înjuri de anafură în faţa altarului, după ce, în prealabil, ai luat în şuturi toate odoarele din jur. Trecem peste gafa de poziţionare "istorică" a marelui om politic Juncker şi ne ducem mai către conţinut. Consens? Cine să vină la masa "consensului". PSD-ul şi PNL-ul? Ori te pomeneşti că PSD-ul şi Alde, ori astea două şi PNL-ul plus "statuia" de la Cotroceni, ori partiduleţele alea de buzunar care o tot fredonează prin paraclisul politicii, adunînd mucurile de la lumînările arse, dimpreună cu PSD-ul, PNL-ul şi cine o mai fi...??! De pe ce planetă trebuie să fi căzut cineva, în cap, pe Terra, ca să emită o asemenea gogomănie??? Iar, la urma urmei, pe ce să se realizeze consensul? Pe propoziţia "În România nu trebuie să mai fie corupţie!". Nici o problemă, petiţia care ar conţine această declaraţie ar fi semnată cît ai bate din palme de toţi politicienii din România, indiferent care le este contribuţia şi beneficiul din lăţirea corupţiei de partid şi de stat şi ridicarea ei la rang de politică oficială, care trebuie protejată de lege. Cine să cadă la consens? Cei ce fură cu cei care sunt furaţi? Ori, numai cei ce fură, între ei? Adică, băi, neninică, hai s-o lăsăm şi noi mai moale cu corupţia, o bucată de vreme, pînă se mai culcă mahării de la Bruxelles şi pe urechea ailaltă. Ori, invers, cine sunt, bă, ăştia să ne spună nouă cînd şi cît să furăm? Păi ce, ei mănîncă salam de sibiu şi caviar cu noi, aici în România, ori emigrează în Costa Rica, cînd dă DNA-ul peste ei? Să vină aici, să-i tăvălească şi pe ei "statul paralel" şi pe urmă să ne spună nouă ce să facem, în ţărişoara noastră dragă şi suverană şi democratică... mama lor de şnapani!

Domnule Juncker, îmi pare rău să v-o spun aşa pe şleau, ştiţi, verde... româneşte: o dădurăţi rău de tot cu oiştea... taman în gard!! Noi ştim, conducerea sub influenţa diferitelor substanţe cu impact negativ asupra capacităţii de funcţionare a neurotransmiţătorilor este interzisă doar cînd este vorba despre automobile şi alte vehicule de transport... nu şi cînd este vorba de a conduce "Instituţiile europene"... dar parcă nici aşa, să te faci de rîsul curcilor la periferia Europei, prin România, nu şade bine unui "monsieur" cu pretenţii, ca dumneavoastră. Trageţi un pui de somn şi reveniţi!

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. ... baaaai! mai incetati cu exemplele!!!! punctuale!!!! ... de aprca n-ar functiona tot sistemulu asa!!! ... omul are dreptate!!! vreti uniune sau vreti mascarda... voi serviti, voi primiti!!! ...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Totusi, lupta impotriva coruptiei, proiectata in realitate, reprezinta aplicarea codurilor penale. Nu cred ca exista partid politic in Romania care sa spuna ca nu doreste aplicarea codurilor penale. Per total afirmatia lui Juncker este comentariu la comenariu. Articolul de asemenea este un comentariu la comentariu la comentariu.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Totuși da se știe. Eu, mai precis nu domnul ziarist. Comentariul este clar. Nu se înțelege însă nimica din ce zice ziaristul. Eu vreau pensie asta este dar am rămas dezamăgit ca nu am primit nimica. Oare de ce am fost păcălit pentru ca așa cred acuma.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Acum, daca lasam bascalia la o parte si ne uitam cu atentie la ce avem noi aici constatam ca am dat peste o abordare noua si foarte serioasa a unei situatii in desfasurare de ani de zile, transformata de catre forte politice malefice intr-un urias buboi intins pe trupul societatii, acum, gata sa plezneasca. Este vorba despre controlul Justitiei de catre politic, Justitie controlata de FSN, ajunsa in stapinirea lui Basescu, si acum cind se iveau ceva perspective de independent a ei, pe cale de a fi recuperate si supusa din nou de urmasii FSNului. Pentru independenta Justitiei s-a manifestat decisive presedintele Iohannis si poporul. Dar nu a fost sufficient, puterea PSD a trecut peste aceste forte ca altadata tancurile sovietice peste scumpa tara. In batalie au intervenit, hotaritor, am putea spune, organismele UE, Comisie, Consiliu, Parlament, Comisia de la Venetia. S-a ajuns la stadiul de care pe care. Desfasurarea de forte apare in toata splendoarea ei:

    -“Tăriceanu a anunțat că nu ar refuza ideea unui pact pe justiție, semnat de toate partidele din România, însă depinde ce va conține un astfel de document. 

    Discuțiile de miercuri de la Cotroceni vin după avizul Comisiei de la Veneția și a criticilor aduse de această instituție cu privire la OUG privind legile justiției și Codurile Penale.” 

    -“ 222;Asta cu pactul am mai auzit. Dl președinte Klaus Iohannis trebuia să ne cheme pe toți de multă vreme, toți șefii instituțiilor statului din România, toți președinții de Consilii Județene, toți prefecții, toți factorii de răspundere din țara asta, să ne punem picioarele în apă rece și să facem o strategie pentru următorii 25 de ani, în așa fel încât să stabilim care este interesul național al României pe fiecare domeniu de activitate în parte. După aia să-l transpunem printr-o lege, care să devină obligatorie pentru toate guvernele țării în așa fel încât în urma aplicării acestei legi, cetățenii României să fie mai demni și să o ducă mai bine în Europa. Dl președinte Klaus Iohannis nu a făcut acest lucru până în acest moment, așa că povestea cu pactul pe care ar putea să-l propună este o chestiune absolut neserioasă. Justiția din România trebuie să fie una independentă, iar în justiția din România nu trebuie să se mai comită abuzuri. Asta trebuie să fie grija statului român și a șefilor instituțiilor statului”, a spus Marian Oprișan, înaintea ședinței BPN al PSD.” 

    Se pare ca perioada urmatoare va fi hotaritoare pentru destinul Justitiei.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. trebuia să ne cheme pe toți de multă vreme, toți șefii instituțiilor statului din România, toți președinții de Consilii Județene, toți prefecții, toți factorii de răspundere din țara asta,-----

      Insa, toti acesti fac parte din uriasa banda de idioti-nativ, criminala clica securista! Ex- la Neamt prefect este persoana care a furat cu nemiluita din fondurile CNAS. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Fals! Vorbești ca sa te auzi.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
FNGCIMM
Cotnari
Erfi
Flixi
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Verattiva
Contessina
Primigi
Adhouse
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită