CONSILIUL UE:Directivele de negociere pentru încheierea unor acorduri comerciale cu SUA, adoptate

M.I.
Internaţional /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, luni, deciziile de autorizare a iniţierii negocierilor şi directivele de negociere aferente pentru două acorduri comerciale privind liberalizarea comerţului cu produse industriale şi evaluarea conformităţii în relaţia cu Statele Unite ale Americii, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), conform Agerpres.

'Adoptarea directivelor de negociere oferă un semnal clar referitor la angajamentul Uniunii Europene privind construirea unei agende pozitive pe comerţ în relaţia cu SUA şi pentru implementarea strictă a Declaraţiei comune adoptate de preşedinţii Juncker şi Trump la 25 iulie 2018. Subliniez din nou că negocierile nu vizează sub nicio formă produsele agricole sau achiziţiile publice. Un alt element important îl constituie luarea pe deplin în calcul în timpul negocierilor a impactului asupra mediului şi în plan social', a declarat ministrul Ştefan-Radu Oprea, preşedinte al Consiliului.

Tot în cadrul Consiliului s-a votat publicarea deciziilor de autorizare a deschiderii negocierilor cu SUA, precum şi a directivelor de negociere aferente.

Potrivit ministerului de resort, recomandările de decizii şi de directive de negociere au fost transmise de Comisia Europeană spre analiză Comitetului de Politică Comercială al Consiliului UE la data de 18 ianuarie 2019. Documentele au fost dezbătute la nivel politic cu ocazia reuniunii informale a Consiliului Afaceri Externe - Comerţ, organizate la Bucureşti, în perioada 21-22 februarie 2019, scrie Agerpres.

"Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) a aprobat deciziile menţionate în cadrul reuniunii din 11 aprilie 2019, acestea fiind transmise spre adoptare Consiliului Uniunii Europene reunit astăzi în format Agricultură. UE şi SUA sunt cele mai mari şi mai integrate economii din lume, având o istorie comună şi îndelungată în privinţa schimburilor comerciale, precum şi un nivel similar de dezvoltare economică. SUA reprezintă principala destinaţie a exporturilor de produse industriale din UE şi este al doilea cel mai mare exportator de produse industriale către UE", se menţionează în comunicatul MMACA.

Directivele de negociere privind eliminarea taxelor vamale la produsele industriale vizează eliminarea acestora pe bază de reciprocitate, luând în considerare şi sensibilităţile existente la nivelul UE, cum ar fi produsele mari consumatoare de energie şi produsele din peşte, precum şi impactul asupra mediului care decurge din diferenţele existente la nivelul cadrului de reglementare dintre UE şi SUA. Produsele industriale cuprind toate produsele în afara celor incluse în anexa I la Acordul OMC privind agricultura (produse agricole).

În plus, noile directive de negociere clarifică faptul că, în celor care vizează Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) convenite în iunie 2013, trebuie considerate caduce şi nu mai sunt relevante, conform Agerpres.

"Eliminarea taxelor vamale pentru produsele industriale şi reducerea costurilor de evaluare a conformităţii vor genera beneficii economice importante, prin creşterea comerţului bilateral şi îmbunătăţirea accesului pe piaţă, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), care sunt afectate în mod inegal de costurile introducerii unui produs pe piaţă. Preşedinţia României la Consiliul UE a depus eforturi continue pentru implementarea Declaraţiei comune a preşedinţilor Jean-Claude Juncker şi Donald Trump din 25 iulie 2018, aceasta fiind una dintre priorităţile mandatului României în domeniul politicii comerciale", precizează ministerul de resort.

Declaraţia comună pune bazele unei noi etape în relaţia comercială dintre UE şi SUA, promovând dezvoltarea schimburilor comerciale cu produse industriale, cooperarea în materie de reglementare a standardelor şi cooperarea în procesul de modernizare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
Comercianti de Diamante
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Gorgandin
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS