Constantin Roibu pierde funcţia de preşedinte la "Oltchim", dar rămâne director general

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Constantin Roibu conduce "Oltchim" din 1991.

Constantin Roibu conduce "Oltchim" din 1991.

Reprezentanţii acţionarului minoritar PCC SE, huiduiţi şi stropiţi cu apă de angajaţii combinatului care au vrut să îi împiedice să intre în AGA 

Acţionarii "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT) au decis, ieri, că Preşedintele Consiliului de Administraţie nu va mai putea îndeplini, în acelaşi timp, şi funcţia de director general al combinatului, în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare. Propunerea separării celor două funcţii a fost introdusă pe ordinea de zi la solicitarea Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al combinatului, însă reprezentanţii celui mai puternic acţionar minoritar, PCC SE, susţin că au cerut şi ei acelaşi lucru de nenumărate ori.

Interdicţia cumulării celor două funcţii vine în condiţiile în care Constantin Roibu, unul dintre cei mai puternici şi longevivi şefi de companii de la noi, conduce combinatul vâlcean din 1991, din poziţia de director general, deţinând, de câţiva ani, şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (reprezentanţii Oltchim ne-au precizat că denumirea funcţiei domnului Roibu pe partea administrativă s-a schimbat de câteva ori de-a lungul anilor).

Deocamdată, nu este sigur care va fi evoluţia domnului Constantin Roi-bu în fruntea "Oltchim", dat fiind că, pe 19 iulie, Ion Ariton, ministrul Economiei, anunţa că zece companii unde statul este majoritar ar urma să aibă management privat. Printre aces-te societăţi, domnul Ariton nominalizase şi "Oltchim", alături de Compania Naţională a Huilei" (CNH) şi "Hidroelectrica".

Contactat de ziarul BURSA, Constantin Roibu ne-a declarat că decizia AGA va fi pusă în aplicare, după ce va fi înregistrată la Registrul Comerţului, urmând ca, săptămâna viitoare, cel mai probabil, să fie ales noul Preşedinte al Consiliului de Administraţie. Domnia sa este de părere că separarea celor două funcţii va îngreuna procesul de luare a deciziei la nivelul societăţii: "Rămân administrator şi director general. Prin decizia de la AGA de azi (n.r. ieri), normal că va fi mai greu de lucrat, mai ales că Preşedintele CA va fi din afara Oltchim".

Domnul Roibu ne-a mai spus că nu a avut nicio discuţie cu Ministerul Economiei privind posibilitatea aducerii unui management privat la combinat, dar că a citit în presă despre aceste intenţii.

Reprezentanţii PCC SE, care au intrat, de mai multe ori, în conflict cu Constantin Roibu, au precizat că separarea celor două funcţii va aduce mai multă transparenţă şi că Preşe-dintele Consiliului de Adminis-traţie trebuie numit de acţionarul majoritar. Totodată, reprezentanţii PCC SE au afirmat că nu ştiu ce funcţie va ocupa domnul Roibu de acum încolo.

Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE ne-a declarat: "Am fost multumiţi de decizia acţionarul majoritar la Oltchim, Ministerul Economiei, de a vota pentru separarea func-ţiei de Preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de manager general la Oltchim. Am cerut acest lucru în repetate ori în ultimii trei ani. Nu ştim ce funcţie va ocupa domnul Roibu de acum încolo. Am încercat să-l convingem pe domnul Roibu să demisioneze necondiţionat, dar fără succes. Considerăm separarea acestor două funcţii drept o evoluţie pozitivă pentru Oltchim, deoarece va duce la mai multă transparenţă în companie. Noul Preşedinte al Consiliului de Adminis-traţie trebuie să fie numit de către acţionarul majoritar. Nu avem nicio posibilitate să intrăm acum în Consiliul de Administraţie al Oltchim, doar în cazul în care Ministerul Economiei va decide să ne permită acest lucru. Este foarte dificil sa facem orice fel de reconciliere cu domnul Roibu. Privatizarea Oltchim pare să fi început, Ministerul Economiei a început deja câteva demersuri în acest sens".

Proteste şi huiduieli înainte de începerea AGA, împotriva PCC SE

Mulţi se aşteptau ca Adunarea Generală de ieri de la Oltchim să se des-făşoare într-un climat mai puţin temperat , având în vedere importanţa punctelor de pe Ordinea de zi, dar şi "încleştările" mediatice dintre PCC SE şi Constantin Roibu ce au avut loc cu câteva zile înainte de AGA.

Nu mulţi s-au aşteptat însă la protestele celor cîtorva sute de angajaţi care au precedat AGA şi în care Wojciech Zaremba şi Adam Lamentowicz, reprezentanţii PCC SE, au fost huiduiţi şi, la un moment dat, stropiţi cu apă.

Protestatarii au încercat să împiedice intrarea celor doi în sediul Oltchim, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru ca reprezentanţii PCC SE să fie apăraţi de furia angajaţilor combinatului. Aceştia au cerut ca PCC SE să "plece definitiv şi necondiţionat de la Oltchim" şi ca autorităţile statului să declanşeze o investigaţie împotriva acţionarului minoritar.

Constantin Roibu a precizat că protestatarii erau salariaţi liberi ai "Oltchim" care s-au manifestat împotriva PCC SE pentru că "s-au săturat de obstrucţionările activităţii combinatului de către PCC SE prin diverse reclamaţii, plângeri, inclusiv la Comisia Europeană".

Totuşi, Adunarea Generală a Acţionarilor de ieri a fost "calmă, fără probleme", în opinia lui Wojciech Zaremba. Domnia sa a precizat că PCC SE nu a votat împotriva niciunei propuneri de pe Ordinea de zi, cu o singură excepţie, respectiv prelungirea mandatului KPMG pentru al cincilea an, considerând că "este prea mult".

Ministerul Economiei controlează 54,8% din acţiunile OLT, iar PCC SE şi Carlson Ventures deţin concertat 31,3% din companie.

Pe Ordinea de zi a AGA de ieri mai erau trecute, printre altele, solicitarea Ministerului Economiei adresată conducerii Oltchim de încheiere cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a unei convenţii prin care să se stabilească o dobândă aferentă creanţei de 134 milioane de euro, propunerea conducerii combinatului de contractare a unui credit în valoare de 250 milioane de euro, pentru investiţii şi capital de lucru, dar şi aprobarea limitării vânzărilor de produse prin intermediari la maximum 5% şi aprobarea realizării a cel puţin 95% din vânzările fiecărui produs direct către utilizatorii finali ori solicitarea CA să adopte o decizie cu privire la acest punct de pe ordinea de zi.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Frumos. la BVB cand batai cu apa?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Roibu, Farmahce si isarescu - dinozaurii tranzitiei. Astiau s-au lipit de scaune cu superglu.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Securistul polonez Zaremba sa zica mersi ca a scapat usor, de data asta. Va fi pedepsit de sindicalisti asa cum a distrus si el oltchimul. Mars acasa.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS