Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 13.07.2018
Contemporaneitate și umanitate
click aici
     Când se apropie vara, casele de licitații de artă lasă oferta tip muzeu în seama numitei instituții și redes-coperă contemporanii, unii tocmai buni de muzeu, alții care nu o să ajungă niciodată acolo, decât cu bilet de intrare. M-am emoționat când am văzut licitația de artă contemporană și postbelică, inclusiv post "războiul rece", post "războiul din Golf" sau post tot felul de alte războaie recente, dată fiind vârsta unora dintre autorii prezenți în prestigioasa vânzare. Mi-era o sete de absolut, să văd și eu cum se naște un luceafăr, o glorie a artei care are să vină, să-mi bag și eu puținii bănuți într-un artist des-pre care se va vorbi în viitor. Și, odată cu el, și de mine. Ar fi o reluare a procesului prin care au trecut avangardiștii acum un secol, când arta lor a fost apreciată de niște înaintevăzători insulari dintr-un ocean de inerție.

     Mai mult, prezentarea licitației începe cu evocarea recentului record al lui Brâncuși, așa de sec că nici nu am recunoscut vânzarea new-yorkeză din mai. Iar vânzarea chiar a început cu un sărut al lui Brâncuși, nu sculptura, ci un print lambda, adică făcut de o mașinărie cu trei lasere. Și nu o fotografie clasică, aceea ar fi cerut drepturi de autor, ci o prelucrare în care îndrăgostiții își lipesc buzele dar mâinile flutură în raza vizuală a fiecăruia, dincolo de umerii partenerului, niște cutii ce sugerează atotprezentele telefoane mobile ce ne taie orizontul în mod permanent. Cam puțin, și nu vorbesc de preț, ci de idee, de concept, de propunerea artistică și intelectuală. Pentru această lucrare de 1,2 m pe tot atâta s-au dat 400 de euro, ceea ce este mult.

     Dar discuția des-pre prețuri este denaturată pentru că respectiva licitație are și un scop umanitar, acela de a sprijini funcționarea Centrului socio-medical de la Adunații-Copăceni, organizat de HOSPICE Casa Speranței. Nu deținem prea multe detalii despre cum funcționează mecanismul, o parte dintre lucrări sunt donate de artiști exact cu acest scop, dar nu știm dacă și din vânzarea celorlalte oferte vor veni o parte din sumele oferite și la HOSPICE sau ele vor funcționa în clasica logică a licitației de artă? Scopul este nobil și ideea excelentă. În acest caz, însă, nu vom vorbi despre prețuri ca despre nivel de cotă ce poate fi analizat ca evoluție de piață. Într-o licitație umanitară, oferta este un pretext pentru nobila acțiune, iar prețul de vânzare reprezintă răspunsul societății la o inițiativă generoasă, și nu un efect al mecanismului dur de piață, cel care stabilește prețul în func-ție de cerere și ofertă. Și este normal așa, în fața unor astfel de intenții, orice calcul mercantil pălește. Desigur, generosul ofertant merită și el mai multă publicitate, că doar este singurul răspuns care poate fi dat ges-tului său. Pe de altă parte, astfel de inițiative nu se amestecă, pentru că sunt fenomene total diferite, unul cu scop umanitar, altul comercial, unul vrea bani pentru viață, altul pentru piață. La unul vine lumea să fie văzută, la celălalt nu vrea să se știe cine este, primii nu își fac niciun calcul privind cumpărătura, ceilalți vin în cap cu logica pieței, atât cât este ea.

     Oferta este și ea modelată de principiile invocate. Și, oricum, o licitație nu mai reprezintă de mult un moment de cotitură în istoria artei pentru că piața de artă începe să semene tot mai mult cu piețele clasice, devine mai previzibilă, destul de ușor de influențat, de dirijat. Important este ca tocmai creația artistică să nu capete aceste trăsături de marfă fungibilă și comensurabilă, să nu devină previzibilă și manipulabilă, să nu pice în mode și tendințe frugale.

     Oferta de la recenta licitație de artă postbelică și contemporană nu va rămâ-ne nici în muzee și nici în istorie. Dacă facem greșeala să căutăm în ea niveluri și tendințe, vom fi dezamăgiți. La fel vom păți de vom face comparații cu realizările din alte orizonturi, mai vestice. Vorbind clar, arta noastră contemporană este în urmă cu multe decenii, practicile sale fiind consumate de mult pe alte simeze, ateliere și școli. În prezent, și mimetismul este unul instantaneu, moda vine imediat, în direct, nu are nevoie de ani pentru a fi preluată. La noi, însă, chiar și aceas-tă influență este tratată clasic, așteptăm să uite lumea de revoluții ca să le comitem și noi. Între timp, noutățile capătă miros de second-hand, fără multe dintre elementele care au uimit atunci. Și se cam copiază produsul final, luăm totul, fără jenă, fără interes de micile detalii, tendințele ce se nasc sau doar se anunță, care ar fi putut fi speculate mai repede și mai româ-nește, putând fi integrate și utilizate, nu lipite, ca niște etichete de renume, pe un produs imitat.

     Dar despre ce vorbeam, până la urmă? A, da, despre Licitația de artă postbelică și contemporană, inclusiv o secțiune caritabilă dedicată HOSPICE. Prețul cel mare a fost de 20 de mii de euro, iar al doilea este de 16,5 mii de euro. 20 de mii de euro s-au dat pentru o, scuzați, pentru un Baba, evaluat la cel mult 15 mii. "Portret de femeie" este, de fapt, o femeie întreagă, posibil așezată, cu mâinile în poală, roșcată și pe gânduri. În licitație au mai fost oferte semnate de marele artist, un "Peisaj venețian" pe hârtie lipită pe carton plecând la 2.750 de mii de euro, iar un studiu de "spaimă", pe același tip de suport, la 2,5 mii de euro.

     Neașteptat, după principii economice, locul următor este ocupat de o guașă pe fotografie lipită pe placaj, procedeu în care l-ați ghicit pe Ion Grigorescu. Pictura, dar și sculptura vin la 9 mii de euro. Sculptura este de Apos-tu, "cioplitor" cunoscut mai ales pentru nudurile amplu desenate ce au invadat piața noastră. Acum este vorba de șuruburi lungi, tăiate în lemn. Iar picturile de 9 mii sunt uleiuri pe pânză, semnate de octogenarul Henry Mavrodin și de colegul de Cluj și Baia Mare al miticului Ghenie, Mircea Suciu.

     Mai departe, la 7 mii de euro, aflăm doi artiști contemporani foarte buni. Unul este Șerban Savu, din generația Ghenie, altul este Fikl, de la Timișoara, cel cu taurii în temple. Lucrarea lui Cornel Brudașcu, profesorul Școlii de la Cluj, a primit doar 6 mii de euro. Tot atât a luat și mult mai tânărul Florin Petrachi, din alt colț al țării, cel nord-estic, pentru o pictură "omagială", dedicată Centenarului DADA, mai exact lui Tzara, bombastică și fără anvergură. Înaintea acestora ar fi trebuit să menționăm o lucrare de 6,5 mii de euro, pe firul prețurilor scăzânde, dar nu se mai legau comparațiile de mai sus, enunțate sau doar sugerate.

     Andrei Chintilă a fost fiul unor artiști celebri, Simona și Spiru Chintilă. A murit mult prea repede, la 49 de ani, dar a apucat să pună pe pânză o serie de gânduri și angoase. Artmark a promovat și prezentat opera tragicului artist, alături de cea a părinților săi, și tocmai de aceea ar fi fost de așteptat un text de prezentare mai important decât minimalele date tehnice din catalog. "Dansul" său a fost vândut cu 6,5 mii de euro, de mai bine de trei ori peste prețul maxim estimat. 
Marius Tița
 

 

.