Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 16.07.2018
Contestarea forței
     Poate dreptul limita forța brută a politicii? Întrebarea, care pare mai degrabă filosofică, are însă consecințe practice mai ales atunci când e vorba despre natura statului de drept. Poate atât de invocata suveranitate națională manifestată prin vot să fie controlată și îndreptată printr-un simplu set de norme juridice? Jocul de putere determinat de rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie 2016 a transformat "voința națională" într-o justificare a schimbării radicale a sistemului politic românesc. Dacă privim în ansamblul activitatea legis­lativă de modificare a legilor Curții de Conturi, a Consiliului Concurenței, adoptarea Codului administrativ, încercarea de a prelua controlul asupra serviciilor secrete, devine evident că nu este vorba doar de transformarea sistemului judiciar, ci de sistemul politic în integralitatea sa.

     Așa numita "reformă a justeței" este însă elementul central al întregului proces de schimbare politică. La fel s-a întâmplat în toate statele care au experimentat deja iliberalismul, de la Rusia și Turcia, la Ungaria și Polonia. Nu doar impunitatea politicienilor, ci reducerea independenței justiției, ca piesă esențială a angrenajului de echilibrare și control al forței politice brute, pare a fi obiectivul acestei metamorfoze.

     Avizul preliminar privind așa numitele "legi ale justiției", publicat de Comisia de la Veneția pe 13 iulie, confirmă temerile privind viitorul statului de drept în România. În articolul 162 al Avizului, care precede recomandările se explică cât se poate de clar că "Deși au fost aduse îmbunătățiri binevenite proiectelor (de lege n.n.) după criticile și deciziile Curții Constituționale, ar fi dificil să nu se observe pericolul ca aceste instrumente să provoace presiuni asupra judecătorilor și procurorilor și, în cele din urmă, să submineze independența sistemului judiciar și a membrilor acestuia și, împreună cu măsurile de pensionare anticipată, să afecteze eficiența și calitatea aces­tuia, cu consecințe negative pentru lupta împotriva corupției."

     Cu toate acestea este greu de imaginat că actuala majoritate parlamentară va proceda la schimbările recomandate de Comisia de la Veneția. Nu au răs­puns pozitiv la criticile Comisiei de la Veneția, nici Ungaria sau Polonia, așa că de ce ar face-o România? În logica politică românească, așa cum se manifestă aceasta astăzi, dreptul este subordonat puterii politice. Ori astfel era privit statul în teoria germană a statului de drept din secolul al XIX-lea în care puterea politică se "autolimita" prin drept, dar putea oricând să rezilieze contractul social care presupunea limitarea forței politice brute. Singura diferență dintre România și celelalte două exemple negative din UE apare în cotitatea dintre președinte și majoritate. De aceea, atâta vreme cât președintele Klaus Iohannis va rămâne în funcție, va reprezenta un impediment în atingerea obiectivelor privind preluarea controlului politic neîngrădit asupra instituțiilor.

     Pe de altă parte, Uniunea europeană profesează cu totul o altă viziune a statului de drept, în care dreptul are rolul de a limita puterea politică. Ceea ce se întâmplă acum în România, așa cum s-a întâmplat în Ungaria și Polonia, afectează funcționarea întregului sistem politic. Dar va mai putea Uniunea europeană să rezite multă vreme ofensivei iliberale? 
Cristian Pîrvulescu
 

 

.