Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 10.09.2018
Control și presiuni de catifea de la banca centrală
click aici
Afirmația că BNR controlează economia României ar putea fi considerată un truism.
     Afirmația că BNR controlează economia României ar putea fi considerată un truism. Afirmația că o controlează nociv ar putea fi considerată șocantă, dacă pentru ea nu ar da mărturie milionul de faliți rezultat din creditarea prădătoare permisă de BNR băncilor comerciale, precum și sutele de mii de foști patroni de IMM care și-au pierdut afacerile și averea din cauza conjuncturilor și trendurilor maligne create de BNR, uneori din intenție malefică, alteori din prostie crasă.

     Invit, însă, cititorii care își pot răpi 10 minute din timpul alocat cafelei de luni dimineață să descopere una dintre principalele metode prin care BNR controlează, pe față, economia: este vorba de cumpărările și vânzările reversibile de titluri de stat deținute de bănci, numite și repo sau reverse repo, că așa stă bine oricărui corporatist care se preface că a uitat limba română.

     Reportul este un contract prevăzut de Codul civil care consacră o vânzare cu plata imediată a unor titluri de credit sau a unor valori mobiliare circulând în comerț și un angajament bilateral de revânzare viitoare a unor titluri sau valori mobiliare de aceeași specie, către aceeași persoană, pe un preț determinat cu ocazia perfectării primei vânzări. Cumpărătorul-revânzător este denumit reportator, iar vânzătorul-răscumpărător este denumit reportat. Reportul este menit, așa cum rezultă din definiția sa normativă (art. 1772 Cciv), a opera un dublu și reciproc transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute, unul imediat, în favoarea reportatorului, și cel de-al doilea amâ­nat până la termenul prevăzut în contract, în favoarea reportatului. Obligația de revânzare trebuie să fie asumată în baza aceluiași act juridic, în favoarea aceleiași persoane, adică a reportatului.

     Atât prețul primei vânzări, cât și prețul celei de-a doua vânzări sunt stabilite la momentul încheierii contractului de report. Ambele prețuri convenite de părțile contractului de report sunt fixe și, în consecință, reportatorul poate face un profit dacă prețul achitat imediat pentru cumpărare va fi mai mic decât cel ce urmează a fi achitat la termen pentru răscumpărare, iar reportatul se finanțează cu suma constând în prețul titlurilor sau al valorilor mobiliare reportate (vândute pentru a fi răscumpărate) în schimbul unei diferențe de preț pe care va trebui să o achite reportatorului.

     Dintr-o perspectivă comercială, reportul este fie o speculație a reportatorului asupra valorii reale în raport de valoa­rea nominală a titlurilor de credit, a valorilor mobiliare sau a titlurilor de stat care constituie obiectul reportului, fie o formă de finanțare a reportatului. Dar reportul poate fi utilizat și ca plasament al unor lichidități, ca tehnică de asigurare contra riscului devalorizării titlurilor sau valorilor mobiliare, ori chiar ca garanție financiară. Pe piața monetară, reportul este utilizat ca instrument de politică monetară sau ca metodă de control al lichidității din piață și al dobânzilor. Pe piața de capital, reportul poate fi utilizat ca metodă de stabilizare a cursului valorilor mobiliare ale unor emitenți. În plus, reportul poate fi utilizat și pentru a cumpăra controlul temporar asupra unei adunări generale a acționarilor, plătind titularului acțiunilor un preț de cumpărare mai mare decât prețul de răscumpărare (deport).

     Operațiunile de tip repo și reverse repo sunt forme specializate de contracte de report. Așa cum rezultă din Regulamentul BNR nr.1/2000 privind operațiunile efectuate de BNR pe piața monetară și facilitățile permanente acordate de BNR participanților eligibili (modificat de mai multe ori până în prezent), operațiunile de tip repo și reverse repo de pe piața monetară nu pot fi efectuate, în calitate de reportator, decât de către banca centrală, iar reportații nu pot fi decât băncile sau celelalte instituții de credit considerate eligibile pentru astfel de operațiuni. Obiect al operațiunilor repo și reverse repo nu pot fi decât titlurile de stat.

     În cazul reportului de pe piața monetară, banca centrală include în prețul cumpărării reversibile (repo) sau al vânzării reversibile (reverse repo) dobânda pe care intenționează să o impună pieței, cel puțin cu caracter temporar.

     Reportul practicat pe piața monetară poate fi un instrument legitim și decent de politică monetară, dar și o metodă de control al masei monetare, al lichidităților aflate în piață și al nivelului dobânzilor, cu consecințe negative în planul fluctuației puterii de cumpărare a monedei naționale. Un exces artificial de lichiditate în piață poate declanșa sau agrava inflația, iar un nivel ridicat al dobânzilor urmărite și impuse de banca centrală prin prețul cumpărării sau vânzării reversibile de titluri de stat poate determina o creștere generalizată a prețurilor tuturor produselor, întrucât dobânzile practicate de banca centrală în raport de băncile comerciale și dobânzile practicate de bănci atunci când se împrumută între ele determină dobânzile practicate de băncile comerciale în raport cu comercianții, dobânzi care sunt incluse în cos­tul tuturor produselor și serviciilor care circulă pe piață. Acest gen de control este, în mod evident, străin de principiile economiei de piață. Este, mai degrabă, o imitație a metodei principale a economiei centraliste, de tip comunist - planificarea economică.

     Controlul direct și imediat vizibil rezultă din caracterul fix al prețului răs­cumpărării sau al revânzării, din numărul redus de bănci acceptate la acest gen de tranzacționare și, mai ales, din obiectul exclusiv al reportului practicat de banca centrală, adică titlurile de stat. Indirect și insidios, dar indubitabil, controlul rezultă și din modul în care băncile sunt încurajate să cumpere și să dețină titluri de stat, pentru a putea să își procure, la nevoie, lichidități la prețuri (dobânzi) aparent rezonabile și stabile prin operațiuni repo sau reverse repo efectuate "la nevoie" de banca centrală. Deținerea de titluri de stat este făcută utilă și pentru că "însănătoșește" sau "curăță" bilanțul băncilor, întrucât titlurile de stat sunt considerate plasamente cu risc zero. De aici rezultă o tendință periculoasă pentru viitorul economic al României, impusă băncilor comerciale, prin metode de catifea (soft power) de banca noastră centrală: statul este sistematic determinat să își plaseze titlurile de stat în bănci sau în portofoliile fondurilor de pensii, și nu pe piața de capital, pentru a nu fi cumpărate de particulari și, deci, pentru a nu avea dobânzi și prețuri corelate cu realitățile pieței, iar băncile renunță la a finanța economia, întrucât este mult mai riscant decât să finanțeze statul, cu risc zero. 
Gheorghe Piperea
 

 

.