Gala BURSA 2018

Copie neconformă

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial /

Cristian Pîrvulescu

Dincolo de aparenţe, intenţia - anunţată deloc întâmplător, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi nu de primul ministru - de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim nu este un subiect de politică internaţională, ci internă. În fond, păstrând proporţiile, se repetă oarecum scenariul din Statele Unite ale Americii unde preşedintele Donald Trump a luat această decizie la începutul lunii decembrie 2017 în primul rând din motive de politică internă. Alegerile americane de la mijlocul mandatului, care vor avea loc în noiembrie anul acesta, ar trebui să găsească tabăra preşedintelui american bine apărată, la fel cum, viitoarele alegeri româneşti, în special cele prezidenţiale, ar trebi să găsească la fel de bine organizate poziţiile preşedintelui PSD,.

Obligat la o permanentă defensivă, din cauza scandalurilor repetate în care a fost implicat de la începutul mandatului său, dar mai ales datorită investigaţiei conduse de Robert Muller, preşedintele Donald Trump a încercat, în decembrie anul trecut, o diversiune prin care să distragă atenţia opiniei publice americane de la problemele sale, şi, de ce nu, să creeze o nouă dinamică ofensivă în vederea alegerilor mijlocului mandatului care se vor derula pe 6 noiembrie.

Privind retrospectiv, constatăm că această strategie nu a adus, cel puţin până în momentul în care scriem acest articol, la nicio modificare a percepţiei publice a preşedintelui Trump, ba chiar a accentuat impresia că preşedintele american nu este competent în probleme politice serioase. În această logică electoralistă, preşedintele american a urmărit să demonstreze unui electorat special, cel format din adepţii cultelor neoprotestante, că-şi ţine cuvântul dat în campania electorală din 2016 în privinţa recunoaşterii drept capitală a Israelului Ierusalimul şi a mutării ambasadei SUA în acelaşi oraş. În noiembrie 2016, 81% dintre americanii albi de confesiune evanghelistă au votat pentru Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, iar acest electorat este ataşat miturilor fondatoare ale Americii ca "pământ promis". Pentru neoprotestanţii americani, dar, de fapt, pentru neoprotestanţi în general, problema Israelului se pune în termeni mesianici deoarece statul Israel ar face parte din profeţia bibilică. În orice caz, problema mutării ambasadei SUA la Ierusalim nu a avut vreo relevanţă specială pentru evreii americani, şi sondajele arată că lucrurile nu s-au schimbat între timp, căci aceştia au votat într-o proporţie covârşitoare (76%) pentru Hillary Clinton.

În schimb, nu există nicio astfel de promisiune în programul de campanie sau în cel de guvernare al PSD, unde, în schimb, la pagina 216 se vorbeşte despre faptul că "politica externă va fi marcată de continuitate şi predictibilitate". Interesele preşedintelui Camerei Deputaţilor, care şi-a revendicat această propunere, par a ţine de proiectele sale de politică internă. Ori, înaintea alegerilor prezidenţiale - care ar putea avea loc chiar anul aceasta dacă strategia suspendării şi revocării preşedintelui Iohannis va fi pusă în ecuaţie - Liviu Dragnea este interesat, odată ce pare să fi câştigat pe frontul intern bătălia, să se asigure că nu vor apărea probleme grave pe frontul extern. Dacă în privinţa Europei de Vest şi a Comisei Europene bătălia de influenţă pare a fi fost pierdută, în schimb mutarea ambasadei la Ierusalim ar putea viza schimbarea poziţiei oficialilor americani în privinţa luptei anticorupţie, a DNA şi a statului de drept. Înainte de a fi o concesie către anumite grupări politice din Israel, aşa cum avansează unii, tema mutării ambasadei României la Ierusalim ar putea fi o nouă deschidere a lui Liviu Dragnea către priorităţile neoprotestanţilor, care au devenit deja foarte influenţi în politica românească.

În acelaşi timp, această strategie marchează încă un jalon pe drumul României către zona de influenţă a puterilor iliberale.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. cu privire la "o nouă deschidere a lui Liviu Dragnea către priorităţile neoprotestanţilor, care au devenit deja foarte influenţi în politica românească". Intr-adevar, printr-un aparent paradox in politica sa externa, RO. pare sa ia un curs pro-american neconditionat, de clara vasalitate, indepartandu-se in acelasi timp de directia de politica ext. a UE. Aparent bizar, in realitate perfect justificat de relatiile politice subterane US-IL-RO, prin care RO se pune total si neconditionat la dispozitia US-IL, sperand ca va avea o pozitie protejata si privilegiata in viitorul conflict armat NATO - RU...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită