Conferinţa BURSA Dezvoltarea RomânieiConferinţa BURSA Dezvoltarea României

Criminala de la metrou, condamnată la închisoare pe viaţă

M.I.
Miscellanea /

Criminala de la metrou, condamnată la închisoare pe viaţă

Magdalena Şerban, femeia care în urmă cu un an şi patru luni a împins o tânără în faţa unei garnituri de metrou în staţia Dristor, a fost condamnată astăzi la închisoare pe viaţă. Tânăra a decedat pe loc. Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă, conform Digi24.

O tânără de 25 de ani şi-a pierdut viaţa după ce la finalul lui 2017 a fost împinsă intenţionat în faţa garniturii. Experizele psihiatrice au arătat că femeia avea discernământ în momentul în care a comis faptele, astfel că a putut răspunde penal în faţa legii. De altfel, chiar înainte de acest gest, Magdalena Şerban a mai încercat să împingă o tânără în faţa metroului, în staţia Costin Georgian.

În primă instanţă, Magdalena Şerban a fost condamnată tot la închisoare pe viaţă şi la plata unor daune. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată în octombrie 2018 de Tribunalul Bucureşti, femeia având de plătit şi daune morale de 60.000 euro.

Magdalena Şerban a comis oribila crimă în seara de 13 decembrie 2017. Două fete au fost atacate atunci, în două staţii de metrou diferite. Prima victimă, care a reuşit să se salveze, a fost o fată de 20 de ani. Aceasta a fost împinsă în faţa metroului în staţia Costin Georgian, dar s-a salvat în ultima clipă.

A urmat apoi atacul de la Dristor. Tânăra de 25 de ani nu a avut nicio şansă după ce a căzut pe şine şi a fost spulberată de metrou. Magdalena Şerban a pândit momentul în care victima sa, care aştepta trenul la marginea peronului, nu era atentă. A împins-o în faţa metroului care se apropia de staţie.

Când tânăra a încercat să se salveze şi să revină pe peron, femeia a lovit-o cu piciorul în cap, izbind-o de tren. Totul a durat 10 secunde, dupa care suspecta s-a facut nevazuta.

După patru ore de la crimă, femeia a fost găsită de un echipaj al Poliţiei Transporturi, în zona Unirii, mai informează Digi24.

"Am procedat la interceptarea acesteia, la legitimare, moment în care aceasta a ţinut morţiş să-şi sune avocatul, fără ca ea să fie acuzată. A luat telefonul în mână. A apelat anumite numere, nu ştiu, că nu îi răspundea nimeni", a povestit un poliţist de la Brigada Transporturi.

Comportamentul ei le-a trezit suspiciuni poliţiştilor încă din momentul în care au reţinut-o: "Iniţial a refuzat să ne însoţească la sediul poliţiei, după care a înţeles că suntem poliţişti, ne-a însoţit. A avut o reacţie ostilă în momentul în care am încercat să o băgăm în autovehicul. A devenit agitată şi i-am imobilizat mâinile să nu atace vreunul dintre colegii noştri."

Psihiatrii spun că tot comportamentul agresoarei de la metrou este unul demn de a fi studiat. Şi-a ales victimele, şi-a ales momentul, şi-a fabricat, pe loc, şi-un alibi.

Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru: "A existat un timp, o înterziere în momentul în care a ţinut victima şi a împins victima, apoi în momentul în care victima a căutat să se replieze apare un al doilea gest prin care persoana este evident că ştie ce face. Nu se sperie, nu caută în momentul respectiv vreun gest prin care să salveze persoana."

Femeia a fost supusă mai multor expertize în urma cărora s-a stabilit că a avut discernământ în momentul în care a comis faptele. De aceea, magistraţii au ţinut-o pe Magdalena Şerban în arest, considerând că este un pericol public.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Justitia romana:

    Magdalena Şerban a fost condamnată tot la închisoare pe viaţă şi la plata unor daune. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată în octombrie 2018 de Tribunalul Bucureşti, femeia având de plătit şi daune morale de 60.000 euro. 

    Un nonsens; cum va putea plati o nenorocita inchisa pe viata , suma de 60 000 euro?.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Asa cum americanii dau sentinte de inchisoare pe 250 de ani.......

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
ApanovaAdvertisement
Comercianti de Diamante
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS