Crin Antonescu: Fără PNL nu poate exista o guvernare legitimă

F. A.
Politică / 3 noiembrie 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat astăzi, la Sinaia, că partidul pe care îl conduce se află pe axul central al politicii româneşti, susţinând că fără PNL nu există nici guvernare legitimă, nici o dreaptă competentă.

Domnia sa a subliniat că poziţia "axială" a PNL în politică trebuie folosită, deşi formaţiunea nu este "iubită" în prezent nici de competitori, nici de aliaţi.

Crin Antonescu a precizat: "Nu suntem cel mai mare partid, evident în sens cantitativ din România, nu suntem nici pe de parte partidul cel mai scutit de inconveniente din afara democraţiei politice. Suntem un partid pe care, în afara alegătorilor noştri, a oamenilor care înţeleg şi acceptă mesajul nostru, nu-l iubesc foarte mulţi dintre competitori, adversarii şi chiar aliaţii politici. La urma urmelor, ca liberali, trebuie să înţelegem asta. Dar numai PNL are această poziţie axială în acest moment în politica românească şi ea trebuie folosită, onorată, pentru că, aşa văzând lucrurile, înţelegem că viitorul României nu se poate construi în niciun fel fără PNL şi, în acelaşi timp, că PNL nu poate fi scutit în nicio formulă sau nu se poate scuti el însuşi de responsabilitate. Nu există scuză pentru PNL, chiar dacă există atât de multe dificultăţi".

Crin Antonescu a precizat şi că alegerile europarlamentare de anul viitor sunt un moment de mare importanţă politică, în contextul în care este posibil ca în Parlamentul European să fie aleşi mulţi eurosceptici.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb