Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 27.07.2018
Criza guvernării
     În vocabularul politic al societății românești post-decembriste, în ciuda importanței sale, conceptul de "Guvernare" a rămas un continent aproape în întregime neexplorat, nu doar pentru guvernați, ci și pentru cei care, grație sistemului democrației reprezentative, au acces la guvernare. Consecințele sunt vaste, dar, dintre ele, una ar trebui să fie centrul preocupărilor civice și politice: criza guvernării. Sintagma nu are cum să producă efectul de alertă-îngrijorare, preocuparea stringentă pe care o solicită, de vreme ce însăși înțelegerea rosturilor, a mecanismelor și a problemelor guvernării rămîne o uriașă pată de întuneric în conștiința publică, în dezbaterile politice instituționale sau mediatice. În locul "guvernării", la noi, tronează termenul de "conducere", una dintre cele mai incapacitante moșteniri "culturale" ale vechiului regim. Sintagme precum "conducător politic", "conducere politică", "conducere a țării", "conducere a parlamentului", "conducere a guvernului" etc. formează stratul dens de ceață în care atît "profesioniștii" cît și "amatorii" orbecăie fără nici un orizont, fără urmă de șansă de a găsi drumul care i-ar putea scoate din "Pădurea fără rost" (The pointless forest). Confuzia a dus la ideea, total erontă, conform căreia "obiectul" condus de politică-politicieni este "statul" (recte România!), de unde și ușurința cu care, pentru a desemna funcția de Președinte al României, a fost îmbrățișată în vocabularul mediatic și cultivată ulterior în cel politic, sintagma complet anapoda, de sorginte autoritar-dictatorială, anti-democratică și, în condițiile de astăzi ale României, neconstituțională, cea de "șef al statului". Ca să nu ne batem capul prea mult cu teoria, să spunem doar că esența guvernării are de a face, la modul ideal, platonic, cu identificarea, selectarea și ulterior rezolvarea celor mai importante/stringente probleme ale societății, avînd acces la instrumentele autorității statale. Ea trebuie să aibă obiective-ținte explicite, anunțate, realist realizabile în orizontul de timp al guvernării, scalabile și cărora li se poate asocia un sistem controlabil de evaluare a realizării lor, în timp. Evident, acțiunea de guvernare este influențată de și reflectă poziții, criterii și priorități ale unei anume orientări, opțiuni, coloraturi politice, ideologice. În plus, forțele politice, partidele și oamenii care ajung la guvernare aduc cu ei, inevitabil, o agendă proprie, care reflectă obiective și interese particulare. Uneori această agendă este ascunsă, alteori este explicită, de cele mai multe ori și/și. În orice sistem democratic eficient-funcțional, în toate marile decizii, dacă nu coincid, obiectivele agendei generale prevalează asupra celor din agenda local-individuală, de partid. Beneficiarul guvernării este, în general, societatea în ansamblu, iar în particular cetățenii ei, luați individual sau pe grupuri, categorii, comunități etc.. De aici rezultă că esența guvernării nu este și nu poate fi utilizarea de către deținătorii mandatului de guvernare a autorității lor instituționale pentru a-i supune, priva de mijloace, libertăți, drepturi, mijloace materiale și oportunități sociale "pe cei guvernați". Cu alte cuvinte, într-un sistem democratic-funcțional, guvernarea nu poate fi folosită pentru a-i transforma pe cetățeni în "supuși"! Statul și instituțiile sale sunt doar instrumente ale activităților de guvernare și nicidecum obiectul guvernării, după cum cetățenii sunt beneficiarii ei, iar nu împilații din oficiu sau "de drept" ai celor ce dețin puterea de guvernare!

     În mod vădit, din ziua zero a noii noastre ere post-decembriste și pînă astăzi, toate aceste elementare constituente ale guvernării au fost ignorate total sau în cea mai mare parte, exercițiul fals al guvernării reducîndu-se la folosirea autorității statale pentru realizarea agendei individuale, de grup și/sau de partid a celor care au primit mandatul guvernării. Nici una dintre marile și stringentele probleme ale societății românești nu a fost măcar identificată și pusă explicit pe agenda guvernării, de la sărăcie la structura și formarea capitalului, de la condițiile vieții în sistemele urbane, la utilizarea capitalului uman, de la fructificarea importantelor resurse naturale ale României în interes social larg, la gestiunea migrației și a depopulării României, ori a prăbușirii capitalului social educațional și de sănătate al populației. Absolut toate marile probleme sociale ale societății României, moștenite de la vechiul regim, ori create de evoluțiile post-decembriste au fost și sunt în afara agendei celor care au deținut autoritatea guvernării.

     Ei, și? Unde-i criza? Criza este după colț și se hrănește din nenumăratele consecințe sociale negative, care se potențează reciproc și structural, ale problemelor sociale grave, ignorate sau rămase fără nici un fel de răspuns, rezolvare, gestiune, guvernare. Rezultatul este un fel de monstru care, după ce ne-a cam epuizat viitorul, se hrănește deja cu prezentul nostru, al societății României. Și este, cu fiecare zi, tot mai flămînd, tot mai rapace! În fața lui, o liotă politică, care nu știe și nu se poate exprima social decît prin abuzarea puterii pentru interese individuale, locale și meschine, legănată de iluzia că, dacă îl hrănește, monstrul ar putea fi îmblînzit, dacă nu chiar domesticit.

     Vorba lui Brennus: Vae victis! 
Cornel Codiță
 

 

.