CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
BURSA 25.09.2017

O.D.
 
mărește imaginea
     Manualele și auxiliarele școlare au devenit subiect de scandal național. Părinții se revoltă, editurile se plâng, academicienii și oamenii de cultură sunt indignați, iar copiii nu înțeleg nimic din toată această tevatură.
     Două sute de cadre didactice, academicieni, oameni de cultură și cercetători au semnat un apel prin care cer ministrului Educației să renunțe imediat la impunerea manualului unic. Asociația Editorilor din România (AER) și Uniunea Editorilor din România (UER) au transmis un comunicat în care critică inițiativele ministrului Educației: "Apel al oamenilor de culturaą, academicieni, profesori universitari, profesori, scriitori, cercetători. Având în vedere ultimele intenții anunțate de Ministerul Educației Naționale, instituție identitară fundamentală, și îngrijorați fiind de evoluțiile practice ale acestor intenții, ne exprimăm categoric împotriva respectivelor inițiative, fără echivoc în solicitarea încetării atacului la adresa educației de calitate. Direcțiile pe care le impune acum MEN sunt caracterizate printr-o încercare de erodare a principiilor intrinseci ale educației, constau în acțiuni plasate sub semnul iminenței cenzurii, a insinuării treptate a factorului ideologic monopolizant, și se îndreaptă direct împotriva generațiilor care vor constitui viitorul țării". Autorii comunicatului subliniază că prin această măsură se încalcă dreptul copilului la o educație de calitate și se aduce atingere unor principii prevăzute în Constituția României și în legile statului (Legea Educației, Legea Cărții, Legea Dreptului de Autor).
     În schimb, imun la critici, ministrul Educației, Liviu Pop își continuă seria inițiativelor legate de manuale și auxiliare: "Din nefericire, comercializarea de manuale și de alte materiale didactice a devenit o afacere profitabilă pentru unii, dar nu și pentru copii și părinți. S-a ajuns la supraîncărcare de cărți, cărțulii și caiețele care nu au nicio justificare pedagogică, ci doar pe aceea a profitului gras. (...) Presa a scris de-a lungul timpului despre o mafie a manualelor și, din păcate, această sintagmă se apropie de adevăr. Edituri și persoane au beneficiat și beneficiază în continuare de poziția de putere pe care o ocupă în sistemul de educație pentru a acumula profituri. Este imoral și este, cred eu, ilegal. Aud repetându-se acuzația că aș dori instituirea unui monopol în ceea ce privește publicarea de manuale. Ca și cum, în prezent, am avea o competiție liberă sau șanse egale între agenții economici care activează în acest domeniu de activitate. Nu avem competiție, avem oligopol, complicitate, rețea de pile și influențe. Ca să distrugi răul, trebuie să îl tai de la rădăcină. Această mafie nu poate fi destructurată decât prin soluția propusă, de asumare a publicării manualelor. Nu este soluția ideală, dar este o soluție corectă. (...)Am văzut numeroase reacții în spațiul public cu privire la această temă, unele critice, altele pozitive. Am un respect deosebit pentru oamenii de litere, oamenii de cultură, chiar dacă unii dintre aceștia și-au exprimat dezacordul față de propunerile ministerului. Îi consider bine intenționați. Din păcate, nu cunosc la fel de bine ca mine putregaiul care se ascunde în această afacere publică. Sunt sigur că, dacă oricare dintre domniile lor s-ar afla în funcția de ministru al Educației Naționale, și-ar schimba radical punctul de vedere. (...)Ne dorim competiție între autorii de manuale, pentru că am văzut timp de 20 de ani competiție între edituri și vedem care este calitatea învățământului din România acum. În primul rând, elevii sunt cei care au pierdut, iar baronii manualelor s-au îmbogățit. Toate măsurile pe care le-am luat sunt pentru binele elevului".
     Pe de altă parte, Liviu Pop, a declarat că până la 11 octombrie vor fi livrate 5 loturi de manuale - Istorie, Informatică și TIC, Educație tehnologică și aplicații practice, Limba modernă 1 - Limba engleză, studiu intensiv și Limba modernă 2 - Limba engleză, pentru clasa a V-a. Pentru loturile Limba și literatura română, Limba modernă 1 - Limba Engleză, Limba modernă 2 - Limba franceză, Limba modernă 1/Limba modernă 2/ Limba modernă 1 - studiu intensiv, Limba germană, Matematică, Biologie, Educație socială, Geografie, Religie - Cultul ortodox, Educație plastică, Educație muzicală și Consiliere și dezvoltare personală, în cazul în care nu se vor mai depune contestații, se pot încheia acordurile-cadru pe 2 octombrie. Ministrul Educației a spus că ulterior acestei date se vor încheia contractele cu operatorii economici și manualele școlare vor fi livrate în unitățile de învățământ. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Cultura)
MINISTRUL EDUCAȚIEI A ÎNTOCMIT UN RAPORT DE ACTIVITATE LA ȘASE LUNI DE MANDAT
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 21:52
     Senatul a adoptat astăzi un proiect de lege al Guvernului prin care pungile de transport din plastic subțire și foarte subțire, cu mâner, vor fi interzise atât la introducerea pe piață națională (începând cu 1 iulie 2018), cât și la comercializare (1 ianuarie 2019), potrivit Hotnews.  click să citești tot articolul
Companii-Afaceri, 21:38
CURTEA DE CONTURI:
     Curtea de Conturi a constatat, în urma unei acțiuni de control derulate la Conpet, abateri de la legislația referitoare la administrarea domeniului public de interes național, dar și din domeniul contabilității, societatea efectuând, printre altele, în 2016, cheltuieli pentru lucrări de investiții și modernizări în sumă de 668.000 lei, fără respectarea principiilor de eficiență, eficacitate și economicitate, acestea fiind ulterior suspendate, sistate și/sau casate, reiese din raportul public al instituției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 21:12
     O companie egipteană va cumpăra gaze naturale în valoare de 15 miliarde de dolari din Israel, în conformitate cu două acorduri pe 10 ani anunțate astăzi, un contract istoric între cele două state care speră să își consolideze legăturile diplomatice, potrivit Reuters.  click să citești tot articolul
Politică, 20:53
EUGEN TEODOROVICI:
     Ministrul Finanțelor Publice, domnul Eugen Teodorovici, a avut o întrevedere astăz, cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, domnul Andrew McDowell, cu ocazia conferinței anuale de prezentare a activității BEI în general și, în special, a celei din România, conform unui comunicat de presă remis Redacției.  click să citești tot articolul
Internaţional, 20:35
     Cinci din principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii trecute în creștere, cea mai mare apreciere, dintre indicii bursei, de 1,19%, fiind marcată...  click să citești tot articolul
19.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au crescut vineri, încheind cea mai bună săptămână din 2016 până în prezent, pe fondul reducerii semnificative a volatilității.  click să citești tot articolul
16.02.2018
BVB
     * Volum de 66,5 milioane de lei
       Rulajul înregistrat ieri la Bursa de Valori București (BVB) a urcat la 66,55 milioane de lei (14,28 milioane de euro), cu mult peste valoarea înregistrată în ședința anterioară, de 24 de milioane...  click să citești tot articolul
16.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, după ce "Airbus" SE a raportat o situație financiară bine primită de piață.
     Titlurile constructorului de avioane "Airbus"...  click să citești tot articolul
15.02.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul pozitiv, majoritatea cotațiilor emitenților listați înregistrând creșteri.  click să citești tot articolul
15.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut un curs mixt ieri, în condițiile în care SUA au anunțat o creștere peste așteptări a prețurilor de consum în ianuarie, generând temeri privind...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9743
2.3831
2.9911
4.0471
0.1840
0.6258
0.2122
4.6609
5.2630
1.4977
3.5220
0.2234
0.4826
1.1242
0.0666
0.4704
0.9989
3.7530
0.3227
1.1615
0.5912
0.0584
0.3519
0.2028
2.7729
0.0394
0.1407
1.0218
0.6266
0.1196
162.6839
5.4617
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
.