Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 31.05.2012
Cum afectează procedura insolvenței contractele de leasing
     Un comerciant are calitatea de utilizator într-un contract de leasing. La un moment dat în derularea contractului utilizatorul nu mai reușește să mai plătească ratele și, somat sau nu de către finanțator, predă bunul ce făcea obiectul acestui contract.

     Se încheie și un proces verbal de predare-primire și ulterior, se deschide procedura insolvenței fostului utilizator și finanțatorul face o cerere cerere de înscriere la masa credală (sau, în unele cazuri, este chiar el inițiatorul procedurii de declarare a insolvenței utilizatorului) prin care cere:

     - contravaloarea ratelor neachitate până la data rezilierii contractului, în baza unui pact comisoriu expres inserat în contractul de leasing;

     - penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii pentru fiecare rată scadentă și neachitată;

     - daune-interese reprezentând totalitatea ratelor ulterioare momentului rezoluțiunii. Aceste daune se cer ca urmare a unei clauze penale inserate în condițiile generale ale contractului de leasing financiar, nenegociabile și care conțin de multe ori și valoarea reziduală;

     - contravaloarea ratelor de asigurare CASCO neplătite, de la data rezilierii și până la finalizarea contractului de leasing, de către utilizator companiei de asigurări agreată de către finanțator. Precizăm că toate contractele de leasing financiar pentru autovehicule se încheie cu condiția perfectării de către utilizator a unui contract de asigurare CASCO cu un asigurator agreat de către finanțator.

     Practica instanțelor de control judiciar este divergentă în privința tratamentului acestor daune interese:

     Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Ploiești, consideră că această clauză are un caracter leonin și că, în baza art. 5 (nu se poate deroga prin convenții particulare de la normele de ordin publică și bunele moravuri), coroborat cu art. 1083 Cod civil, trebuie înlăturată de la masa credală.

     Într-adevăr, dacă bunul a fost restituit și valorificat de societatea de leasing, încasarea daunelor interese derivînd din clauza penală poate duce la o îmbogățire fără justă cauză, deoarece finanțatorul primește atît contravaloarea ratelor pînă la finalizarea contractului, cît și prețul bunului second-hand. Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm caracterul pretorian al interpretării art. 5 din Codul civil, în condițiile în care legea nr. 296/2004 (Codul consumului) exclude comerciantul din cîmpul său de aplicare. Ca urmare, dispozițiile privind clauzele abuzive din acest act normativ esențial nu sunt incidente în speță.

     Credem că în ipoteza în care finanțatorul nu apucă să comunice utilizatorului notificarea de reziliere a contractului de leasing pînă în ziua pronunțării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, nu poate sub nici o formă argumenta în mod credibil că are dreptul la daunele-interese reprezentând totalitatea ratelor ulterioare momentului rezoluțiunii, din motive lesne de înțeles: normele speciale prevăzute de art. 36, 86 din Legea insolvenței. În această situație particulară, nu ar trebui să existe practică neunitară, dar ipoteza pe care o aducem în dezbatere este tocmai cea în care finanțatorul face niște demersuri anterior deschiderii procedurii: notifică rezilierea, încearcă să preia amiabil bunul, declanșează executarea silită.

     Deși putem să înțelegem calculul economic făcut de firmele de leasing - "în 80% din falimente nu ne alegem cu mai nimic (dacă excludem bunurile, care de regulă se înapoiază societății de leasing), așa că mai bine să luăm pielea de pe cei care mai au cîte ceva" - credem că ar fi bine ca măcar unul din colegiile de conducere ale diferitelor Curți de Apel să sesizeze procurorul general pentru un recurs în interesul legii. 
Av. Coltuc Marius, Fondator Casa de Avocatură Coltuc
 


 link: www.coltuc.ro

 

.