Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 03.07.2018
Cum am ajuns să tolerăm analfabeții?
     Dacă vreți să aflați în ce țară trăim, mergeți pe pagina de Facebook a actualului primar socialist al Buzăului. Acolo tronează o fotografie unde respectivul este înfățișat împreună cu ambasadorul britanic. Pe masă, între cei doi, steagurile naționale. Dom' Primar l-a nimerit pe acela al României. Însă pe acela al Regatului Unit nu. L-a pus pe acela al Islandei...

     Lucru care mă miră. Omul-primar se laudă, tot pe pagina sa oficială de Facebook, că a vizitat orașul Oxford. (Are și o poză... cu un pub). Poate că nu a fost curios să afle, nici măcar cu această ocazie, ce steag are țara pe care o vizitează. Și de vizitat, vizitează. Viena, Amsterdam, Estonia etc. Iar Buzăul, între timp, arată... tot ca Buzăul...

     Primarul respectiv este unul oarecare în peisajul administrativ. Cei mai mulți, aparținând partidului socialist, sunt din același aluat. Clienți politici, reduși cultural. Cel din Buzău, spre exemplu, se laudă cu... festivalul Benone Sinulescu. Are poze cu Dragnea, cu popi și cu ofițeri.

     Prioritățile actualei clase politice sunt diferite de cele ale politicienilor de altădată. Departe de mine să idealizez, cum văd că au unii obiceiul, clasa politică interbelică. (Am scris, cu alte ocazii, critic despre acea perioadă). Însă cu toate păcatele lor, politicienii de altădată erau, cât de cât, școliți. Aveau un anumit nivel.

     Acum însă avem o grupare pentru care termenul "cultură" evocă muzica de restaurant, tarabele cu Topi-Top și festivalurile de dansuri kitsch, pseudo-populare. Dar motivul pentru care avem atât de mulți analfabeți în societatea noas-tră este unul mai complex, care nu se rezumă la involuția culturii politice.

     Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, iată cifrele statistice. În 1899, doar 22 la sută dintre români știau să citească și să scrie. (Este vorba, evident, doar despre "Vechiul Regat", nu despre Transilvania). Reformele lui Spiru Haret au sporit aceste procente, astfel că în 1930 "doar" 43 la sută erau analfabeți. Instaurarea comunismului, în 1948, ne-a prins cu 23 la sută analfabeți. Unu din patru...

     Acum cifrele nu arată deloc bine. Un studiu recent, din 2016, arată că 42 la sută din populație este în categoria "analfabeților funcționali". Aproape unu din doi...

     Cataclismul acesta este însă doar fundalul. Problema pe care doresc să o discut este mai precis delimitată. Ce anume face ca societatea să fie atât de tolerantă la analfabetism?

     Răspunsul simplu ar fi acela legat de declinul "culturii" în general. În special al "culturii politice". Totuși, cultura politică era destul de ne-democratică și înainte. Iar nivelul analfabetismului era extrem de ridicat. Dar chiar și așa, instituțiile și societatea nu tolerau analfabetismul. Țăranul știa că este analfabet, dar vedea această situație ca pe un defect. Nici oamenii politici nu sfidau și nu persecutau sistematic "înalta cultură", așa cum o fac acum. Ce s-a întâmplat?

     Să revenim la cifrele brute. 42 la sută analfabeți funcționali? Mă tem că situația este mai gravă. Pe la 1900, cei care învățau să citească erau conștienți că scrisul face o mare diferență. Socială. Citeau cărți (istorie, religie, literatură). Citeau gazeta, ceea ce îi făcea parte dintr-o comunitate politică. Și, mai ales, erau în stare să înțeleagă documentele oficiale. Cititul și scrisul îi introduceau pe oameni într-un univers de sensuri.

     Acum, aproape întreaga populație a României știe să descifreze literele. Mulți pot urmări și câteva fraze. Poate chiar câteva paragrafe, în rarele ocazii când au nevoie de așa ceva. Însă pentru mulți scrisul și cititul nu mai sunt asociate cu experiența emancipării. Ei scriu și citesc la modul rezidual, pentru a se descurca în viață într-o manieră strict practică.

     Aceasta este o noutate în istoria noa-s-tră. Înainte, legitimitatea și funcționarea guvernării erau asigurată prin scris. Acum, nu. Avem acte, documente, contracte. Dar nu le scriem noi înșine, ci le primim de-a gata. Adesea nici nu le citim. Trăim într-o lume de semne, este drept. Dar știm că cele mai multe nu ni se adresează. Ele sunt oricum generate artificial.

     Într-o lume confuză, învățământul "de cultură generală" ar fi trebuit să joa-ce un rol esențial. Însă acesta este destructurat de regimul socialist al Grupului Teleorman. Una dintre ultimele măsuri: instituirea monopolului pe manualele școlare. Care, de altfel, lipsesc mai mereu în ultimii ani...

     Rezultatul este teribil. Descoperim în jurul nostru tot mai numeroși semeni care nu pot înțelege un text. Nu fac conexiuni logice elementare. Nu știu lucruri simple despre lumea din jur. Mă uit acum terifiat la câteva interviuri pe YouTube. Oamenii de pe stradă sunt întrebați câte picioare are șarpele. "Nu știu maică, nu sunt din comună de aici!". "Șase-șapte...".

     Și ce rol are creierul în viața noas-tră? - insistă reporterul. "La reproducere!". Și unde se află el? "Nu știu... În burtă". Și cu ce se ocupă el? "Cu astalaltă... La spor la muncă... Cum spunea Ceaușescu, că omu-i făcut din maimuță...". 
Cătălin Avramescu
 

 

.