Dezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţiiDezbaterea BURSA ELECTROMOBILITATEA - problematică şi soluţii

DACIAN CIOLOŞ:"Liviu Dragnea şi PSD încep să se comporte ca pe propria moşie"

I.M.
Politică /

Dacian Cioloş (Sursă foto: Twitter)

Dacian Cioloş (Sursă foto: Twitter)

Liderul Alianţei 2020 USR-PLUS Dacian Cioloş susţine că liderilor PSD li s-a urcat puterea la cap şi că s-a ajuns la ridicarea oamenilor de pe stradă pentru a provoca, astfel încât să se justifice ulterior intervenţia în forţă a jandarmilor.

Dacian Cioloş a spus sâmbătă la Iaşi, într-o conferinţă de presă, referindu-se la episodul de la Topoloveni, unde protestatarii anti-Dragnea au fost luaţi cu duba, că Liviu Dragnea şi PSD încep să se comporte ca pe propria moşie şi să considere că au dreptul să ridice pe oricine de pe stradă.

"Li s-a urcat la cap puterea, ridică oameni de pe stradă, iar asta înseamnă provocare. Ei aşteaptă ca oamenii să răspundă prin agresiune, prin violenţă ca să justifice agresiunea şi violenţa, aşa cum au făcut-o pe 10 august. (...) E semnul că Liviu Dragnea şi PSD-ul încep să se comporte ca pe propria moşie. Ei consideră faptul că oricine îşi exprimă părerea reprezintă un atac asupra lor şi că au dreptul să ridice de pe stradă pe oricine le stă împotrivă. Mie mi se pare că intrăm într-o zonă foarte periculoasă", a declarat Dacian Cioloş, conform News.ro.

El a spus că nu mai vorbim doar de hoţie din bani publici, ci şi de un atac al puterii la adresa românilor care au curajul să se exprime.

"Asta mi se pare mult mai periculos, pentru că e un atac la democraţie. Astea mi se par nişte derapaje periculoase şi e important ca românii să vadă acest lucru, să nu le mai fie teamă. Nu vă fie teamă de intimidările PSD. Au început cu funcţionarii publici, pentru că îi aveau la mână, prin faptul că le dau un salariu într-o instituţie publică. PSD confundă bugetul public cu propriul buget. Merg şi se laudă că PSD dă bani. Dar deja confundă libertatea câştigată de români şi ăsta e un lucru periculos. De ceea trebuie să le dăm o lecţie prin votul din 26 mai. Să nu ne fie teamă", a adăugat liderul USR-PLUS, Dacian Cioloş.

El consideră că PSD nu trebuie confundat cu alegătorii acestui partid şi că nu trebuie să se răspundă la provocări.

"Să nu confundăm PSD şi mâna asta de oameni care a pus mâna pe acest partid cu cei care i-au votat şi să nu mai răspundem provocărilor menite să dezbine şi să creeze neîncredere şi suspiciune. Ăsta e modul lor de guvernare, provocându-ne pe unii împotriva celorlalţi", a adăugat Dacian Cioloş, conform News.ro.

Zece persoane care protestau ieri, la Topoloveni, împotriva PSD, în timpul unei vizite a liderului partidului, Liviu Dragnea, în oraş, au fost ridicate de către jandarmi şi duse la secţia de poliţie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility ForumConferinţa CCIB 'Excelena în afaceri. Modelul EFQM – soluţie pentru creşterea competitivităţii'
Cabinet de avocatTMPS