Dafora SA a început lucrările de foraj pentru prima sondă în România

F. A.
Comunicate de presă / 30 august 2011

Dafora a început lucrările de foraj pentru sonda 20 Adjud, beneficiarii lucrării fiind OMV Petrom în parteneriat cu compania americană Hunt Oil, potrivit unui comunicat de presă.

Este vorba despre o sondă cu adâncimea finală de 3.300 m, Dafora mobilizând o instalaţie de 350 to produsă şi achizitionată din Germania.

"Suntem onoraţi că noi am fost selectaţi să realizăm lucrările de foraj la aceasta sondă. Acest lucru este o recunoaştere a capacitaţii companiei Dafora de a realiza servicii de foraj de calitate" au menţionat reprezentanţii companiei.

Deşi este o instalaţie de capacitate mare, mobilizarea acesteia s-a realizat într-un timp foarte scurt. Acest lucru precum şi dotarea modernă a acestei instalaţii au fost menţionate de către reprezentanţii OMV Petrom şi Hunt Oil în timpul recepţiei oficiale a instalaţiei de foraj.

Prin calitatea serviciilor de foraj pe care le realizează, Dafora speră să continue colaborarea cu cele două companii de petrol şi în viitor.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb