DE ANUL VIITORDaniela Bodîrcă - noul CEO al UniCredit Leasing

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Daniela Bodîrcă, în prezent Chief Risk Officer şi Vicepreşedinte executiv al UniCredit Bank, va prelua func-ţia de CEO al UniCredit Leasing începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Cu o experienţă de 20 de ani în domeniul bancar, Daniela Bodîrcă face parte din echipa UniCredit Bank din 2008. În cei 10 ani de activitate ca Chief Risk Officer şi membru în Directoratul UniCredit Bank, a coordonat Divizia de Administrare a Riscurilor şi procesul de implementare a strategiei şi politicilor de risc în rândul entităţilor Grupului prezente în ţara noas-tră, arată un comunicat de presă.

Mircea Cotigă, actualul CEO al UniCredit Leasing România, îşi va încheia mandatul la data de 31 decembrie 2018. După aproape zece ani de activitate în cadrul UniCredit, Mircea Cotigă a decis să îşi continue cariera în afara Grupului.

Rolul de Chief Risk Officer în cadrul UniCredit Bank va fi preluat de Andrei Bratu, după 1 ianuarie 2019 şi după finalizarea procesului de aprobare prealabilă de către Banca Naţională a României. Andrei Bratu, în prezent directorul Direcţiei Mid-Corporate din cadrul Diviziei Corporate & Inves-tment Banking, face parte din echipa UniCredit Bank de 15 ani.

Pe parcursul carierei sale în UniCredit Bank, Andrei Bratu a ocupat diverse roluri de conducere în Divizia Corporate & Investment Banking, pe segmentul de produse şi management al clienţilor, precum şi în Divizia de Ad-ministrare a Riscurilor.

Grupul UniCredit este prezent pe piaţa autohtonă prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită