DE CE NU POATE FI MOLIPSITOR OPTIMISMUL BĂNCII NAȚIONALE?
BURSA 25.04.2008

Călin Rechea
 
Călin Rechea      Noua realitate economică și financiară de pe piețele internaționale obligă guvernele să aleagă între inflație și creșterea economică. Opțiunea unei creșteri semnificative, însoțită de o inflație redusă, a ieșit din ecuație. De la începutul anului, pe lângă accentuarea presiunilor inflaționiste, s-a remarcat și o accelerare a ritmului de revizuire a prognozelor macroeconomice, majoritatea în sens negativ.
     Cum se justifică, atunci, atitudinea relaxată a autorităților noastre? De ce consideră BNR că politica monetară este restrictivă și suficientă pentru reducerea presiunilor inflaționiste din economie, în a doua jumătate a anu-lui?
     Creditul guvernamental continuă să crească accelerat, cu rate anuale de peste 60%. Masa monetară se află în aceeași situație. M1, masa monetară în sens restrâns, a cres-cut cu o rată medie lunară (!!!) de 3,76% de la începutul anului 2006. Creșterea exponențială a volumului de bani din economie nu are cum să nu se reflecte și în creșterea prețurilor de consum.
     Deocamdată, doar bursa și piața imobiliară au "beneficiat" de condițiile monetare ultra-relaxate promovate de BNR.
     Posibilitatea unor dobânzi de intervenție de peste 10%, amintită de Guvernatorul BNR într-un interviu acordat Reuters, dovedește că Banca Națională este, încă, foarte optimistă în ceea ce privește inflația. Dobânzile de pe piața monetară arată că optimismul BNR nu este foarte molipsitor. Dacă luăm în considerare și ultima licitație a certificatelor de trezorerie cu maturitate la un an, nu ne rămâne decât să constatăm irelevanța dobânzii de politică monetară. "Costurile rezonabile" pe care le așteaptă Ministerul de Finanțe nu vor apare prea curând pe piața noastră. Peste șase luni este foarte probabil ca MEF să privească înapoi, cu o oarecare nostalgie, la dobânzile "rezonabile" de astăzi.
     Bloomberg scrie că Banca Centrală a Norvegiei a crescut dobânda de intervenție la 5,5% pentru a menține inflația în jurul țintei de 2,5%. Banca Centrală a Suediei a anunțat menținerea unei dobânzi de 4,25% cel puțin până în 2010, pentru a aduce inflația sub ținta de 2%. Rata inflației din Suedia este acum de 2,3%. Banca Norvegiei mai este îngrijorată și de faptul că o reducere a creșterii economice nu va determina și o scădere a presiunilor inflaționiste.
     De ce este nevoie de o dobândă de intervenție de două ori mai mare decât rata inflației în cele două țări nordice, iar la noi este suficientă o dobândă de 10% pentru a duce o inflație de aproape 9% în intervalul țintă? Canalele de transmisie ale politicii monetare, insuficient dezvoltate și cu o eficiență redusă, conform declarațiilor BNR, nu pot transforma dorința în realitate. Și atunci, care sunt argumentele pentru susținerea prognozelor optimiste? Condițiile externe nu contează deloc?
     Menținerea crizei pe piața creditării și lipsa încrederii investitorilor în instrumentele financiare a determinat direcționarea unor fonduri importante către materiile prime, în special metale și produse agricole.
     O știre dintr-un tabloid american (New York Sun) anunța, la începutul săptămânii, ca mari lanțuri comerciale din SUA, Costco și Wal-Mart, au început să raționalizeze vânzările de orez, ulei și făină din cauza raportului dintre cerere și ofertă de pe piață. Înainte de a considera irelevantă știrea, deoarece provine de la un tabloid, trebuie să amintim că Reuters și Bloomberg au scris, în zilele următoare, despre același fenomen. Nu se mai gândește mass-media la sentimentul și așteptările populației, care trebuie să stea liniștită la locul ei?
     Wall Street Journal merge și mai departe. Un editorial recent sfătuia cititorii să considere serios acumularea proviziilor de strictă necesitate, pentru că presiunile de preț asupra producătorilor se vor transmite inevitabil și la nivelul consumatorilor. Compararea randamentelor oferite de o serie de plasamente pe termen scurt cu ritmul de creștere al prețurilor, pentru anumite categorii de alimente, indică în mod clar câștigătorul: investiția în stocurile de alimente. WSJ mai arată că toate condițiile de pe piață susțin tendința de creștere accelerată a prețurilor pentru principalele materii prime agricole.
     Cum va fi afectată România? Direct și fără menajamente, ca o lovitură sub centură. Chiar și un scenariu extrem de optimist, al unei producții agricole record, nu este suficient pentru revenirea inflației pe o tendință descrescătoare în 2008. Seceta de anul trecut a provocat pierderi majore, nu doar în ceea ce privește producția. Veniturile nerealizate i-au lăsat pe mulți producători fără resursele financiare necesare înființării culturilor. Combustibilii și îngrăsămintele chimice vor influența semnificativ prețul final al produselor agricole, indiferent de volumul și calitatea recoltei. Varianta importurilor ieftine poate fi eliminată de pe acum, deoarece marii producători mondiali au ridicat deja bariere comerciale în calea exporturilor.
     Restricționarea severă a politicii monetare și relaxarea cadrului fiscal sunt singurele căi de urmat pentru depășirea crizei care se prefigurează pentru economia României. 

     Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituției unde acesta își desfășoară activitatea și nu reprezintă recomandare de investiție.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de raul_ în data de 01.05.2008, ora 12:36)  
 nu cred ca este vorba de o noua realitate economica(puteti vedea cum la inceputul anilor 90 dispare sistemul comunist tocmai din cauza unei crize economice, care atinge si societatea capitalista destul de puternic din 92 pana in 96, dupa care a urmat o perioada de recuperare) Din punctul meu de vedere trebuie analizata foarte bine activitatea lui mugur isarescu in aceea perioada(eu personal nu pot sa-l apreciez pe acest om,fiind convins ca atunci( ca si acum) prin deciziile luate a infuentat negativ economia romaneasca. Sfarsitul actualei crize economice va insemna foarte probabil si sfarsitul capitalismului


 
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a pierdut 0,83 bani în fața monedei naționale
     * Francul a ajuns la 4,1212 lei  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni s-a depreciat la 3,26%, de la 3,28%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis în depreciere.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
13.08.2018
BVB
     * Circa 30% din rulaj dat de acțiunile Fondul Proprietatea
     * Picaj de peste 5% pentru titlurile Alro, după publicarea rezultatelor financiare pentru primul semestru
     
     Piața principală a...  click să citești tot articolul
13.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, pe fondul temerilor legate de eventuala răspândire în afara granițelor a problemelor din Turcia, unde lira a scăzut masiv.  click să citești tot articolul
10.08.2018
BVB
     * Declin de 0,33% pentru BET
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,8 milioane de lei (7,29 milioane de euro), în...  click să citești tot articolul
10.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa se mențin pe un curs mixt, în condițiile în care investitorii sunt atenți la tensiunile comerciale globale și la rezultatele anunțate de companii.  click să citești tot articolul
09.08.2018
BVB
     * Opt dintre cei nouă indici ai bursei, în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii preponderent în teritoriul...  click să citești tot articolul
09.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs mixt ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele companiilor și la tensiunile comerciale dintre SUA și China.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 14 august 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9670
2.3821
3.1200
4.1212
0.1813
0.6250
0.2280
4.6590
5.2228
1.4409
3.6817
0.2479
0.4889
1.0835
0.0612
0.4493
0.6241
4.0854
0.2905
1.0519
0.5934
0.0585
0.3621
0.2159
2.6952
0.0395
0.1489
1.1122
0.6273
0.1229
156.9480
5.6723
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
.