De la Budapesta la Baia Mare şi Balcic, via Bucureşti

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

P. Kovats Ferenc. "Pod peste Sasar".

P. Kovats Ferenc. "Pod peste Sasar".

Când ne simţeam mai lipsiţi de subiecte de factură nouă, altceva decât licitaţii, galerii şi expoziţii, un spirit mai degrabă de nestăvilit decât neodihnit, ne propune ceva tare rău. E vorba de Şcoala de la Baia Mare, un subiect mai degrabă uitat decât necunoscut, uitat înainte de a-l fi cunoscut, dispărut în lumina Balcicului sau în umbra plasticii ardeleneşti. Era la modă pe la începutul anilor '90, când ne miram că tot felul de personaje adună tot ce are nume maghiar de pe piaţa bucureşteană, singura de amploare şi la vedere, şi atunci şi acum. Şcoala de la Baia Mare, se şuşotea atunci, aşa, ca pentru cunoscători. Subiectul nu a explodat niciodată la noi şi nu o va face nici acum, chit că se vine cu chestii tari, clare, interesante şi revelatoare, chiar legate de un subiect la mare modă, şi care începe tot cu B, ca, de exemplu, Budapesta, Bucureşti sau Baia Mare, ca să luăm trei oraşe la întâmplare, dar neapărat în ordinea asta.

Ce avem din prezent? O expoziţie de grafică la Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti şi peste 80 de picturi la fantastica galerie pusă în lumină de ColorsArt la SWAN Park, complexul nou-nouţ de birouri din Şoseaua Bucureşti Nord, adică Pipera. Lucrările aparţin, într-o majoritate dominantă, galeriei MissionArt din Budapesta, harnică în a cerceta şi a promova fenomenul artistic Baia Mare pe la gazde prestigioase din Mitteleuropa. Altele sunt aduse de ColorsArt şi alţi deţinători discreţi. Despre partenerii români, Lucian Georges-cu şi a sa ColorsArt Gallery, am mai povestit pe aici. Recent ne-am extaziat de super-isprava cu expoziţia Marcel Iancu, complexă, mare, modernă, inedită, cu catalog, cu oaspeţi de onoare, fiica şi nepoa-ta artistului român din Israel. Expoziţia a ţinut destul de puţin pentru a atrage atenţia unei opinii a domeniului destul de înţepenită, adormită, cu reacţii întârziate, suficient să se trezească după ce au fost golite simezele. Şi s-a desfăşurat tot în complexul de beton, sticlă şi lumină de la statuia cu lebăda prin faţa căreia defilează continuu maşini, la margine de Bucureşti, acolo unde ar putea locui viitorul modern, SF, al capitalei. Baia Mare a mai venit la Bucureşti în 1999, cu expoziţia "Lumini şi culori. Colonia artistică de la Baia Mare", de la Muzeul Naţional de Artă al României. Altfel putem considera că este prima expoziţie într-o galerie privată dedicată, la Bucureşti, Şcolii de la Baia Mare, după cea finală din 1939. Atenţie, însă, în 2012 expoziţia ţine doar două săptămâni, până pe 19 octombrie.

Catalogul actualei expoziţii este unul realizat de profesionişti care au mai pus povestea fenomenului Baia Mare în pagini de tipărituri prestigioase. Totul curge mai clar ca oricând, aflăm de ani şi oameni, de fapte şi legende. În 1896 descalecă la Baia Mare, venind pe o cale ferată tocmai din Mün-chen, însuşi Simon Holossy, Corbul, în-tr-o română mai târzie, pictor de-al locului, de origine armeană, lider al unui grup numeros de artişti tineri în căutare de loc în care să-şi aşeze fenomenul modernizator pe care îl năşteau. Grupul e numeros şi foarte cosmopolit. Are chiar şi un român, pe contele Arthur Verona din Brăila. Este singurul din perioa-da de început, vine chiar şi anul următor, 1897, după care maghiara se înstăpâneşte treptat şi exclusiv. Din 5 în 5 ani se petrec sciziuni, prima gonindu-l chiar pe Holossy, dar se nasc fundamente pentru mişcările novatoare ale picturii maghiare, pentru muzee şi pentru istoria artei din această regiune. Scrie tot în acest catalog, cu acribie, clar, de parcă ar fi fost publicat în această rubrică, la început.

Numele participanţilor, mereu numeroşi, la tabăra de la Baia Mare, nu spun mare lucru publicului românesc care nu este conectat la istoria artei maghiare sau nu ştie nici prin Ardeal ce s-a pictat. Stricta evidenţă a românilor este riscantă, noroc că în dreptul lui Ravici Bazil, participant din 1898, scrie Bukarest clar. Apoi Eugen Pascu apare ca Pászk Jenõ, dar în 1918, când se dă drumul la români, chiar în acel an fiind şi un Gheorghe Florian. De fapt, prima participare românească la Şcoala de la Baia Mare a unui român, după momentele de început, când se spălase curcubeul internaţional şi se accentua caracterul maghiar, a fost cea a lui Aurel Ciupe, în 1916. Din păcate, acest mare pictor român din Ardeal este şi el destul de puţin cunoscut sau prezent în vânzările din Bukarest.

Puteţi fi şocaţi, dar trebuie să observăm că în 1908 a participat acolo şi domnişoara Pogany Margit, această "Constantin Brancusi magyar múzsája". În acele vremuri, sculptorul cucerea Parisul şi se pregătea să o întâlnească pe cea cu nume de statuie, în 1911, după unii, 1910 sau chiar 1909, după alţii. În vânzări au apărut mai multe peisaje din Nagybanya semnate Pogany M. iar un autoportret al pictoriţei, atât de băimărean, se află la celebrul Muzeu de artă din Philadelphia, unde şi Brâncuşi se simte atât de bine.

După Unirea din 1918, Şcoala devine tot mai integrată vieţii româneşti şi Baia Mare tot mai aproape de Bucureşti şi Iaşi, ba chiar şi de Cluj ori Balcic. Listele de participare seamănă tot mai mult cu cataloagele contemporane de licitaţie, fie ele de la Bucureşti sau bilingvele de la Quadro. Balcicul a apărut deja de două ori în acest comentariu dedicat Şcolii de la Baia Mare. Şi deloc întâmplător. Integrarea artiştilor maghiari şi a celebrei lor şcoli în viaţa artistică româ-nească, cu tot cu noul lider, Thorma Janos, integrare pe care nu o bănuiam prea tare până la acest moment, face să pară natural să găsim lumini şi subiecte de Balcic la artişti cu nume maghiare şi tăietură dură de Nord în paletă. Un exemplu cât se poate de clar se află în expoziţie şi se numeşte Olejnik Janka, după formula maghiară cu numele, mereu şi orice ar fi, înaintea prenumelui. Pictura expusă se numeşte simplu Balcic, iar autoarea este atât de cucerită de lumina locului, încât personajele sale orientale par a călca pe zăpadă. Janka Olejnik a trăit între 1887 şi 1954, când a murit la Baia Mare. Ne este necunoscută şi doar accentul acesta pe Balcic ne permite să sperăm la o redescoperire a sa. Mai ales că pictura din expoziţia cu nume de cale ferată, Budapesta - Baia Mare - Bucureşti, nu este singura cu subiect de Balcic. Culmea este că, deşi are o puternică amprentă de Baia Mare, are şi culori de Coasta de Azur, Balcicul ei este rodul unei excepţionale sinteze cromatice, care pune Şcoala de la Baia Mare într-o altă lumină, la propriu. A pictat mult în aer liber şi la Baia Mare, adică exact principiile şcolii de care tot vorbim, dar vedem în lume şi tot felul de Balcicuri ale sale, excepţionale, cu subiectele cheie ale momentului, inclusiv vechea moschee şi minaretul ei, acum dispărute.

Catalogul expoziţiei îi permite lui Lucian Georgescu să atragă atenţia asupra unui eveniment petrecut în acest an şi asupra căruia suntem singurii care au stăruit, la momentul respectiv, prin martie. S-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Gall Ferenc, pictor important din Şcoala de la Baia Mare. Dacă acest nume nu vă spune nimic încă, încercăm cu Francois Gall, numele pe care l-a purtat în vremurile sale bune, din Franţa, unde a trăit şi a răposat. Acest nume ar trebui să rezoneze ceva, pentru că l-am pomenit cam de fiecare dată când am scris despre faptele de licitaţie ale românilor sau ale celor născuţi sau legaţi de meleagurile noastre. F. Gall nu a descoperit Balcicul, ci Parisul, căruia i-a pictat sufletul şi chipurile frumoase. Lucrările sale apar des în licitaţiile din Paris sau New York, la preţuri acceptabile, care ne permit să îl aducem, pe cont propriu, şi pe el, la Bucureşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită