Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 03.09.2018
Dedeman deschide un nou magazin în București
click aici
     Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, deschide pe 7 septembrie magazinul din Pantelimon, cel de-al 6-lea din București și al 49-lea la nivel național.

     Magazinul, amplasat pe Șoseaua Dudești-Pantelimon, nr. 2 - 40, este a doua unitate Dedeman din sectorul 3, iar realizarea sa a presupus un buget de aproximativ 15 milioane de euro, conform comunicatului remis Redacției.

     Construită pe o suprafață de peste 14500 mp., cea mai nouă investiție a companiei Dedeman dispune și de o parcare generoasă compusă din 504 locuri de parcare.

     "Deschiderea magazinului din Pantelimon este încă un pas în strategia noastră de a acoperi cât mai eficient Capitala prin magazine apropiate de clienți și accesibile din orice parte a orașului dar și din împrejurimile acestuia. Avem încrederea că proximitatea față de client și timpul scăzut de răspuns la cerințele acestuia ne pot menține competitivi într-o piață marcată de schimbări și provocări." Dragoș Pavăl, Președintele companiei Dedeman.

     Organizarea raioanelor magazinului din Pantelimon respectă structura intuitivă testată cu succes și în celelalte magazine ale rețelei. Spațiul generos și showroom-urile de mobilă, decorațiuni, gresie și faianță și grădina oferă zeci de idei pentru amenajarea căminelor iar ambientul prietenos creează o experiență plăcută la cumpărături, se mai arată în comunicat.

     În plus, pentru proiectele de amploare care necesită o finanțare suplimentară, operatorii de credit parteneri care au birouri în magazin propun oferte special gândite pentru clienții Dedeman și planurile lor de construcție, reabilitare sau amenajare a locuinței. 
A.M.
 

 

.