Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 24.05.2017
DEMOCRAȚIA CA SURSĂ DE CONFLICT
Cine trece Prutul, în era post-UE?
click aici
     Cei dintre noi care doresc să înțeleagă politica românească într-un mod mai relaxat, fără drame sau complexități inutile, pot privi cu încredere peste Prut, la jocurile din Republica Moldova. După ce au studiat nuanțele de la Chișinău și incredibilul labirint de personaje și repoziționări, de-a lungul ultimelor decade, politica de pe Dâmbovița este o banală luptă democratică pentru putere, adesea pierdută în derizoriul actorilor de mâna a doua.

     În Moldova, politica se joacă de multe ori pe viață și pe moarte, undeva la marginea Uniunii Europene și cu schimbări dramatice de destine. De la comunism la democrație, cu o bună parte din populație plecată la muncă ori în UE, ori în Rusia, Ucraina în război, iar Transnistria o amintire constantă a puterii de dezbinare neo-țariste, Moldova este un stat aproape-ratat. Guverne succesive au încercat, cu rezultate neclare spre dubioase, să acopere o gaură neagră economică și să reprezinte o populație profund polarizată. Este o Românie în miniatură, dar fără resurse, fără voință națională și fără UE, cu spectrul unei Rusii resurgente drept posibilă salvare.

     Parcursul Moldovei spre Uniunea Europeană și politicile aferente sunt, momentan, incerte. Pe de-o parte, UE a înghețat procesul de lărgire al Uniunii în mandatul Juncker, indiferent de declarațiile președintelui Comisiei Europene cu privire la perspectivele evidente ale țării. Ajutoarele europene sunt, de asemenea, ținute în frâu sau cel puțin considerate subiect de troc la continuarea reformelor democratice.

     România rămâne principalul susținător al acestei republici avicole în UE. Conform jurnaliștilor moldoveni, de-a lungul ultimilor 25 de ani, România a ajutat cu aproximativ 250 de milioane de euro în ajutoare rambursabile și nerambursabile, finanțare pentru gazoductul Iași-Ungheni, microbuze, burse, tabere pentru elevii moldoveni. Piața europeană, în special cea românească, este, de asemenea, larg deschisă produselor de peste Prut.

     Pe de altă parte, victoria liderului pro-rus Igor Dodon și a partidului său, al Socialiștilor, în alegerile parlamentare (ca număr de mandate) și prezidențiale (cu domnul Dodon actual președinte) arată nu numai o schimbare de paradigmă în politica externă a țării, dar și reacția electoratului la pasul lent al reformelor din partea partidelor pro-europene. Alianțele partidelor pro-europene s-au evidențiat mai mult prin luptele interne pentru împărțirea posturilor, fapt ce a împins fracțiunea pro-rusă și post-comunistă la scoruri mari în sondaje și în alegeri.

     Este și o politică locală marcată de "strongmeni", în ecoul baronilor din tranziția românească, unde voința individuală o determină pe cea instituțională. La o primă vedere, Igor Dodon pare chiar neimportant. Politica de peste Prut este marcată de o singură constantă: Vlad Plahotniuc. S-au scris atâtea despre acest personaj, încât a adoptat valențe supraomenești, un "face-și-desface" de rang național care i-ar rușina, individual și împreună pe marii politicieni ai României din ultimii 20 de ani. În fapt, unificarea lor creează o paralelă slabă, din orice perspectivă, cu impresia pe care o transmite, în linia percepției publice de putere politică și mediatică, liderul Partidului Democrat din Moldova. Soros însuși, în imaginea demonizată a unora, ar privi cu respect.

     Realist vorbind, domnul Plahotniuc (în traducerea numelui de familie, omul rău) este unicul actor moldovean care dispune de resursele necesare pentru a-și urmări scopurile politice, iar asta creează o opoziție politică și populară destul de puternică. Planurile sale sau ideile propuse nu au fost întotdeauna bine primite de restul clasei politice, iar demonstrațiile stradale împotriva sa au fost norma ultimilor ani. Toate aceste reacții se înscriu, însă, într-o dinamică politică, atent coregrafiată și de alți lideri politici. Ar putea fi descris drept pragmatic, mai degrabă, fără o vasalitate exactă în politica internațională, deși evenimentele recente au arătat că este atât vânat de forțele pro-ruse în Ucraina, cât și bine primit în SUA. Relațiile cu România se înscriu în familia social-democrată, pesedistă.

     Dinamica dintre domnii Dodon și Plahotniuc este cel puțin neclară, excluzând unele bârfe locale de servitute a președintelui față de liderul de-facto al opoziției. Voturile domnului Dodon și ale susținătorilor săi au rupt, în 2012, Partidul Comuniștilor de la putere. Aceștia din urmă încă acuză jocurile de culise, chiar ale domnului Plahotniuc, în asigurarea votului istoric din Parlamentul Republicii Moldova pentru forțele pro-europene.

     În prezent, Igor Dodon este reprezentantul unei nemulțumiri populare la adresa Europei, după o continuă lipsă de reforme a forțelor pro-vestice, corupția endemică și un miliard de dolari dispăruți peste noapte din trei bănci de stat. A luat, în 2014, cele mai multe mandate la alegerile parlamentare, cu o opoziție pro-europeană fragmentată. A câștigat alegerile prezidențiale anul trecut, primele decise de populație din ultimii 20 de ani. În prezent, militează pentru anticipate, în speranța unei majorități parlamentare decisive. Un referendum pe 24 septembrie, pentru care nu prea sunt bani, ar acorda președintelui pro-rus puterea de a dizolva Parlamentul. Comisia de la Veneția urmează să se pronunțe pe temă, referendumul având și aspecte populiste, precum înlocuirea istoriei românilor cu cea a Moldovei și reducerea numărului de deputați.

     De partea cealaltă, PDM și Vlad Plahotniuc au atras, între timp, 10 deputați în plus față de socialiști și contra-atacă cu ideea alegerilor uninominale, pentru un plus de putere de manevră politică. Un tur de scrutin anticipat ar putea avea vedea, totuși, rezultate suplimentare pentru socialiști, care susțin aderarea la Uniunea Vamală Euroasiatică. Uniunea Europeană este diluată în privința Republicii, cu probleme mai mari de identitate și niciun gând spre extindere, pe termen mediu. Nici pârghia alianțelor militare nu ar schimba ecuația, în umbra situației transnistrene și în situația în care Moldova nu poate adera la NATO din considerente constituționale de neutralitate.

     România are, deci, o politică demnă de Europa, din perspectiva complexităților moldovenești. Fragmentată, cu lideri-drapel care își impun voințele politice la nivel geo-strategic, sărăcită și cu un gol mare de populație activă, Republica Moldova pare să se piardă în neantul de la marginea Uniunii Europene. Alegerea răului cel mai mic este o stare de fapt în Republica Moldova, una cronică în comparație cu România.

     Suntem, poate, un pic cam aproape de Republică pentru a nu ne întreba, în mod onest, cum de apele Prutului au calități incredibile de stabilizare și democratizare națională, cum îl treci dinspre Moldova. Întrebarea este ce va mai trece dinspre noi, dacă puținele reforme democratice care au întărit instituțiile statului îi vor da domnului Dodon ascendentul politic necesar pentru îndeplinirea ambițiilor sale; de încercat Prutul "cu degetul", slabe șanse. Din această perspectivă, domnul Plahotniuc se prezintă drept înotător profesionist. 
MIHNEA DUMITRU
 

 

.