Gala BURSA 2018

Democraţie neterminată pentru pianină mecanică

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Dacă scandalul "statului paralel", al "infamantelor protocoale" şi al aberaţiilor instituţionale în care se scaldă viaţa statală a României ne spune ceva despre lumea în care trăim, atunci mesajul cel mai pregnant este acela că, după trei decenii de exerciţii şi încercări de a aproxima o variantă viabilă a democraţiei reprezentative şi în ciuda apartenenţei la sistemele instituţionale ale UE, NATO, ale parteneriatelor strategice cu "marile democraţii" nu ştim pe ce lume trăim. Nu putem spune răspicat ce fel de stat este România, din punctul de vedere al sistemului său de guvernare, al statului de drept, al integrării şi respectului drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în viaţa politică, de drept şi civilă a societăţii. De la "stat semi-eşuat", la "democraţie cronic-disfuncţională" şi de la "variantă locală de neo-totalitarism soft", la "cleptocraţie cu convulsii şi excese autoritare", orice etichetă poate fi susţinută cu argumente convingătoare. În funcţie de interese, de poziţia în care se află cineva în raport cu distribuţia beneficiilor/costurilor soluţiei pentru care argumentează, România pare să fie un teritoriu multiform al tuturor şi al oricăror posibilităţi... vorba păcătosului, chiar şi acelea "care nu se poate"! O imposibilitate oximoronică ce se încăpăţînează să existe, în care marea majoritate a cetăţenilor continuă să se comporte ca şi cînd ar trăi în cel mai frumos, trainic şi ferit de furtuni "Normalistan".

Iar întrebarea cheie este, desigur, cum se face că am ajuns aici? Iar răspunsul evident: în urma unor erori! Dar nu oricare şi nici oricum săvîrşite. Erori de proiectare, de construcţie şi de exploatare a sistemului, în raport cu modelul care a servit de referenţial. Erori sistematice, cel mai adesea făcute cu bună ştiinţă şi intenţie şi rareori întîmplătoare, ori generate de neştiinţă, lipsă de experienţă, ori maturitate. Erori cu "beneficiari dedicaţi" în lumea pestriţă şi nevolnică a politicii, ori în cea plină de energie şi iniţiativă a devalizatorilor "de profesie" ai bugetelor curente şi ale proprietăţilor precedentului stat eşuat numit "România socialistă". Un singur exemplu este cred suficient pentru a înţelege: serviciile de informaţii, pentru că tot sunt ele acum sub reflectorul atenţiei publice. Cele mai multe greşeli în legătură cu aceste instituţii au fost făcute (şi nu o dată, ci repetat!) în legătură cu stabilirea rolului, atribuţiilor şi modului de inserare în structura generală a instituţiilor puterii din România. Culegerea de informaţii nu este o activitate care să se justifice prin ea însăşi! În mod normal nu te poţi opri aici cînd defineşti o asemenea instituţie. Această activitate trebuie să răspundă unor scopuri clar, precis şi restrictiv definite în legile de organizare instituţională. Iar cînd spun restrictiv mă refer la limitările obligatorii generate de celelalte legi care ar trebui să organizeze spaţiul unei democraţii, începînd cu respectul şi autoritatea absolută a legii în raport cu orice alte decizii şi hotărîri instituţionale, ori cu carta drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pe care România a integrat-o atît de tîrziu în sistemul ei de norme legale şi de organizare instituţională. În locul preciziei şi a rigorii a prevalat "tradiţia" şi "moştenirea instituţională", ceea ce s-a văzut clar atunci cînd în avîntul supra-dimensionării funcţionale de care au fost lovite toate aceste instituţii, a reînviat şi dorinţa/ambiţia de a reveni în cîmpul tactic al justiţiei. Ceea ce în 1990-1993 era de neconceput, în 2008-2010 a devenit normă susţinută de acte ale CSAT-ului şi acceptată fără crîcnire, ca un act de normalitate, de toate instituţiile cu care SRI-ul s-a grăbit să încheie "acorduri instituţionale de cooperare". Poate cel mai important aspect care a degenerat în relaţiile dintre dintre "servicii" şi ansamblul mecanismelor puterii este capacitatea lor de a influenţa decizii şi rezultate electorale, de la "selecţia" competitorilor pînă la tabloul rezulatelor finale. Cine ştie, poate vom afla vreodată care a fost rolul serviciilor de informaţii în "direcţionarea" proceselor electorale din România, pe calea "cea bună", "cea dorită", cea "indicată cu bunăvoinţă" de diferitele centre de putere care acţionează aproape nestingherit în România. Deocamdată, scandenţele abia au ajuns la nivelul evenimentelor imediat secvente prăbuşirii regimului comunist din Decembrie 1989 şi al mineriadelor din 1990-1991. Cu puţin noroc, în secolul acesta, poate va veni rîndul şi celorlalte episoade, dacă nu tot atît de sîngeroase, cu siguranţă la fel de grav şi profund distorsionante pentru construcţia democratică a României. Transformarea voită sau nevoită, urmărită însă consecvent, a serviciilor de informaţii din România în "king makers", implicarea lor fie şi "sectorială" în competiţia pentru putere politică stă la originea celor mai grave derapaje pe care astăzi le înregistrăm, unii chiar cu oarecare surpriză! În sfîrşit, cel de al treilea aspect, nu mai puţin important, cel al poziţiei instituţionale a serviciilor de informaţii în raport cu instituţiile fundamentale ale guvernării - executiv, legislativ, putere judecătorească. În orice sistem democratic coerent, instituţiile acestea, oricum s-ar numi ele, sunt firesc parte a puterii executive, indiferent dacă au atribuţii generale, sau sectoriale. În consecinţă sunt cu toatele, într-o formă sau alta sub autoritatea Guvernului. Acest lucru are două consecinţe directe: răspunderea directă, politică, pentru ceea ce ele fac sau nu fac, revine celor care deţin puterea guvernamentală, iar răspunderea legală, pe fiecare palier, celor care conduc-coordonează aceste instituţii la nivelele de decizie primare. Controlul parlamentar asupra instituţiilor de informaţii, în orice democraţie coerentă, este parte integrantă a mecanismelor de control ale Legislativului asupra Executivului. Aşa stau lucrurile nu doar în Statele Unite, ci în toate celelalte mari democraţii ale lumii, spre exemplu Franţa, Germania şi Marea Britanie. La noi, acest mecanism a fost de la început proiectat, realizat şi utilizat în mod grav deficitar. Competiţia istorică pentru putere, de la începutul perioadei post-decembriste, a dus la soluţiile perpetuate apoi în legislaţia dezvoltată, fără să se mai uite cineva la principiul constituţional al separării puterilor. SRI-ul a fost practic scos de sub orice control, altul decît faţada comisiilor parlamentare, împănate cu "oamenii de casă" şi "binevoitori" care şi dacă voiau cu totdinadinsul nu puteau să facă control instituţional. Prin urmare, au făcut ceea ce puteau să facă, aghesmuirea periodică (anuală) a activităţii instituţiei cu pricina şi aplicarea ştampilei "OK". Cu acelaşi prilej au fost date peste cap şi aşa zisele servicii sectoriale care principal sunt sub autoritatea executivului, serviciile de la MApN, MAI şi Justiţie pînă la desfiinţare, dar în realitate depăşesc cu mult aceste limite. Ca să fie brambureala completă, avem şi servicii aflate mai mult sub autoritatea Preşedintelui, decît a Guvernului sau a Parlamentului, cazul SIE şi SPP şi STS. Deşi, în logica teoriei, Preşedintele este componentă a puterii executive, Constituţia nu îi conferă acestuia nici un fel de instrumente pentru a acţiona asupra acestor instituţii, în afara CSAT-ului, care rămîne totuşi o structură de decizie colectivă, nu însă şi de control. Rezultatul este ceea ce vedem astăzi, adică o hipertrofiere instituţională care nu este justificată de nimic, alta decît ambiţiile nemăsurate de mărire ale unei generaţii spontanee de "plutonieri mesianici" (ca să împrumut o sintagmă acreditată), de a avea cît mai mulţi subordonaţi şi de a putea manipula cît mai multe domenii, aspecte, ale vieţii politice şi economice din România.

Ca să punem lucrurile în perspectivă, tot ce mai trebuie să spunem este că tema şi problemele serviciilor de informaţii reprezintă doar o picătură în oceanul de aberaţii instituţionale, legale şi constituţionale pe care stă aşezat astăzi şi în virtutea căruia funcţionează statul numit România, executînd pe claviatura unei pianine hodorogite, notele şi acordurile unei democraţii niciodată terminate.

Opinia Cititorului ( 14 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. O dat bănet să îi păzească chelia?!?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. E bogat dar fara par compozitorul.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Domnua Make...si la Dvs articolele se platesc per cuvant? Ca bat campii scriitorii astia de nu se mai opresc...vreau si io sa scriu la Dvs...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Vrei si tu dar nu poti, inteleg.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Democratia va ramane o partitura neterminata...cantata la o pianina hodorogita pana cand o masa critica de oameni va fi suficient de matura incat sa o termine printr/un salt calitativ de intelegere si maturitate.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. intelegere si intelepciune

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Masa critica ,dupa ce va fi inteles ce e democratia,sa aibe amabilitatea si capacitatea sa ne explice .

      Am convingerea ca au fost,inca din primii ani de dupa '89,destui care stiau ce este,dar nu s- au obosit sa explice ,pe limba lui,poporului.Sunt si acum,dar le lipseste vointa ,mai exact,altruismul.Poporul are datoria sa faca un efort si sa isi depaseasca propria conditie;sa se manifeste ,nu ca o masa de manevra,nici consumatoare,ci una care isi asuma democratia. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Poate parea ciudat pentru multi care ajung mai rar prin orase mici ,sate si comune.In multe privinte,nu e nimic schimbat in mentalitatea oamenilor,comparativ cu perioada de pana in '89.Romanul inca asteapta,e in expectativa de vreo 30 de ani si nu se va schimba.El nu stie cuvinte de genul " Eu voi face cutare lucru" ,doar " ala nu a facut" sau "va face".Romanul s- a trezit asteptand de la celalalt,mai putin de la el.Nici in privinta efortului minim de a intelege dar nici de a face ,doar asteapta.

      Democratia e,inainte de toate,atitudine.Cred ca sunt si americani mai nedestupati la minte incat sa isi explice anumite lucruri,dar au atitudinea aceea .Se simt increzatori,se simt liber,se simt stapani pe fortele proprii,pe scurt,au atitudine.... 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Depinde cine scrie partitura...iar serviciile exeuta acordurile si notele scrise in partitura...Ne trebuie o pianina noua!..daca nu un pian si sa descoperim cine a scris partitura...sa il rugam sa o termine...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    The King Makers The Magi were so powerful that historians tell us that no Persian was ever able to become king except under two conditions: (1) he had to master the scientific and religious discipline of the Magi, and (2) he had to be approved of and crowned by the Magi. In effect, the Magi controlled who could be king!The law of the Medes and the Persians (Est. 1:19; Dan. 6:8) was the code of scientific and religious discipline of the Magi, which was required for anyone to be a monarch in Persia. Besides controlling the kingly office, historians tell us thatthey controlled the judicial office as well. Esther l:l3 implies that the royal bench of judges was chosen from the Magi. By this kind of leverage, the Magi of the massive Medo-Persian Empire were able to control essentially the entire known world of the Orient.

    The King Makers The Magi were not only responsible for training every monarch in the fields of astronomy, mathematics, natural history, agriculture, architecture, and so on, but they were also responsible for the actual selection of kings and judges, who served to counterbalance one another.All nobility was raised by these king-makers, and no one ruled at all apart from them. Remember that Daniel was chosen to become chief of the Magi when he demonstrated his superior ability in interpreting dreams (cf. 5:11). By the "divine coincidence" of having a great Hebrew prophet to rule the Magi six hundred years before Jesus wasborn, God was, in effect, setting up the situation so that one day, when a baby was born in Bethlehem, some of those Magi would find their way to the house where the baby was so that He could be acknowledged as King.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Mare:)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      A kingmaker is a person or group that has great influence on a royal or political succession, without themselves being a viable candidate. Kingmakers may use political, monetary, religious, and military means to influence the succession. Originally, the term applied to the activities of Richard Neville, 16th Earl of Warwick—"Warwick the Kingmaker"—during the Wars of the Roses (1455–1487) in England.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Sir Richard Neville, Earl of Warwick, is known of as the 'Kingmaker'. This is his story of medieval adventure, power and influence at the heart of one of the most dangerous times in the history of England.

      Richard Neville is one of the wealthiest nobles in England but becomes a warrior knight, bravely protecting the north against invasion by the Scots. A key figure in what have become known as ‘the Wars of the Roses,’ he fights in most of the important battles. As Captain of Calais, he turns privateer, daring to take on the might of the Spanish fleet and becoming Admiral of England. The friend of kings, he is the sworn enemy of Queen Margaret of Anjou. Then, in an amazing change of heart, why does he risk everything to fight for her cause? 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Ideea e cel putin interesanta,trebuie sa recunosc.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită