DEŞI EXISTĂ O SESIZAREANI nu i-a verificat averea lui Dragnea

M.G.
Ziarul BURSA #Politică /

ANI nu i-a verificat averea lui Dragnea

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu a început verificările privind averea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, deşi există o sesizare din partea Uniunii Salvaţi România (USR).

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a fost, ieri, la sediul ANI pentru a afla care este stadiul sesizării pe care a depus-o anul trecut cu privire la averea lui Liviu Dragnea, dar răspunsul din partea instituţiei a fost că nu s-a făcut nicio cercetare pe acest subiect.

Emanuel Ungureanu a spus: "Poate că ar trebui să scrie pe uşa ANI: «Lăsaţi orice speranţă aici». Cu regret am constatat, în urma discuţiei cu directorul Departamentului Juridic al ANI, că nu există un termen rezonabil pentru soluţionarea unei sesizări către această instituţie. Mi-a fost dat un exemplu halucinant cu privire la un alt înalt func-ţionar public cu care ANI se judecă de 8 ani".

USR a depus sesizarea în 2 august 2017, ca urmare a investigaţiilor jurnalistice care susţineau că Liviu Dragnea ar avea o avere considerabilă care nu este trecută în niciuna dintre declaraţiile pe care le-a semnat în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în calitate de Ministru al Dezvoltării şi în calitate de parlamentar şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

USR susţine: "Experienţa din ultimii doi ani arată că Liviu Dragnea, condamnat penal definitiv, nu doar decredibilizează Parlamentul, dar se foloseşte de cea mai importantă instituţie a statului român pentru a-şi rezolva problemele cu legea. În ultimii ani, atribuţiile ANI au fost mult limitate prin diverse legi promovate în Parlament de PSD. Cea mai recentă a fost adoptată în sesiunea extraordinară şi prevede prescrierea incompatibilităţilor după trei ani".

Conform celor de la USR, acest mod de operare al PSD, care se ascunde în spatele majorităţii parlamentare pentru a distruge instituţii, va transforma România "într-o dictatură personală a lui Liviu Dragnea".

ANI nu este singura instituţie care amână verificarea lui Liviu Dragnea. Inclusiv procurorii din cadrul DNA au amânat cercetările privind legăturile lui Dragnea cu firma Tel Drum. Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală abia după ce a primit sesizarea de la Oficiul European de Luptă Antifraudă, deşi avea informaţii şi indicii culese în urmă cu mai mulţi ani de procurorii din Alexandria.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită