Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 03.03.2016
Despre riscul sistemic și prostia sistematică
click aici
     Tot aud în ultimul timp că legile sau deciziile judiciare care pot afecta profitabilitatea pe termen scurt a băncilor prezintă risc sistemic. Bunăoară, recent, niște funcționari ai Comisiei Europene inserează într-un proiect de document al Comisiei că recentele procese colective privind clauzele abuzive, câștigate de consumatori și de ANPC, pot prezenta risc sistemic pentru bănci și, prin extensie, pentru întreaga economie. E o afirmație care, în anul 2015, a fost făcută și de FMI, în raportul său de țară privind România. A se observa că, în opinia redactorilor acestor documente panicarde, nu clauzele abuzive prezintă risc sistemic, ci procesele în urma cărora sunt eliminate din contract aceste clauze abuzive, în mod individual sau colectiv (cu efecte erga omnes). Adică, nu furtul sistematic și nici abuzul sunt riscuri sistemice, ci sancționarea administrativă sau judiciară a acestora. Deși clauzele abuzive sunt agenți poluanți și patogeni ai mediului de afaceri și ai societății în ansamblu, utilizatorii lor trebuie cumva protejați, că să nu fie risc sistemic. În acest caz, poluatorul nu plătește. El trebuie doar să facă profit, indiferent de calamitățile pe care le generează.

     Cu toate aceste lamentații oficiale, nu am văzut nicio bancă, absolut niciuna, care să dea faliment pe motiv de evacuare din contracte a unor clauze abuzive. Dimpotrivă, există o bancă, prima în postura de pârât pierzător într-o cauză de tip class action, care nu dă doi bani pe decizia definitivă a justiției române, refuzând să o pună în aplicare.

     Dacă au fost anul trecut patru falimente de bănci, mascate sub denumirea de fuziuni sau achiziții, atunci asta s-a întîmplat din prostie. Una sistematică.

     Prima bancă falită, cea mai mirabilă dintre ele (mirarea vine din faptul că această banca a avut totul, de la credite hiper-ieftine de la bancă - mamă, până la reclama mascata făcută de guvernatorul Isărescu în 2007, când, în loc să se împrumute direct de la BNR, așa cum îi dădea dreptul legea, s-a împrumutat, în franci elvețieni convertiți ulterior în lei, de la mirabila bancă), a intrat în faliment din prostia sistematică a propriului management de a se concentra pe credite ipotecare și, ulterior, pe nișa creditelor "ieftine" acordate în moneda "stabilă" a Elveției, francul.

     O altă bancă a fost falimentată de înverșunarea foarte inteligentă a BNR de a-l ține pe acționarul său majoritar la distanță de deciziile strategice ale băncii, prin suspendarea nelegală a dreptului său de vot în AGA, ceea ce a dus la o ieșire forțată (squeeze out) a acestuia din acționariatul băncii.

     O altă bancă a ieșit de pe piață prin vânzarea întregului portofoliu de retail pe motiv de proastă investiție în acest domeniu.

     În fine, o a patra bancă a fost preluată în România de subsidiara româneas¬că a unei bănci rezidente a unei țări - fostă paradis fiscal, în condițiile în care banca-mamă era (este) ea însăși falită, fiind preluată de banca-mamă a băncii românești care a fost absorbită. De ce această operațiune juridică atât de alambicată? Întrucît o mare parte din depozitele Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (acel fond din care persoanele cu depozite de mai puțin de 100 de mii de euro sunt despăgubite în caz de faliment bancar) erau păstrate la banca din România absorbită de subsidiara băncii falite din țara aceea off-shore. Inteligent, nu?

     Pe de altă parte, costumele care reprezintă establishment-ul nostru bancar ne-au determinat să ne uităm după riscuri sistemice acolo unde nu sunt, camuflând în acest fel, ca niște iluzioniști de duzină, adevăratele riscuri sistemice.

     Să vă dau câteva exemple.

     BNR ne spune cu emfază că, în sectorul creditului ipotecar pentru populație, peste 90% din totalul aces¬tor credite reprezintă credite acordate în cadrul programului Prima Casă. Practic, nu mai există alt fel de credit ipotecar, procentul de 10% fiind insignifiant (acesta este, cel mai probabil, răspândit în zona băncilor de nișă, care nu s-au calificat la programul Prima Casă ori, după caz, este concentrat pe creditele de valori mari). Programul Prima Casă a fost conceput, în 2009, de Guvernul Boc, pentru a salva băncile și dezvoltatorii imobiliari de la faliment, fiind îmbrăcat în haina facilității de creditare pentru tineri și a impulsului economiei naționale prin stimularea sectorului construcțiilor și al materialelor de constructive. Cert este că programul a fost unul excepțional și temporar, fiind menit a depăși criză. Chiar și acum cei de la BNR spun despre acest program că a fost o discriminare pozitivă în favoarea tinerilor. Poate că pentru fanii acestui program e bine să înțeleagă asta: pentru cei care nu se califică la acest program, este o discriminare negativă, iar pentru noi, ceilalți, contribuabilii, este o sarcină fiscală excesivă, o cheltuială pe care, dacă am fi fost întrebați, nu o aprobam; eu, unul, aș fi preferat ca din banii mei să fie finanțată o agenție guvernamentală care să dea credite ieftine tinerilor și să facă, în mod serios, concurență băncilor pe acest segment, așa cum se întâmplă de peste 40 de ani în SUA, prin intermediul Freddy Mac, Fanny Mae și, mai nou, Ginny Mae. Din moment ce programul Prima Casă nu s-a oprit nici acum, înseamnă că inteligenții care îl susțin și îl promovează acceptă că România bancară și imobiliară este încă în criză, la fel cum era în 2009. Din moment ce băncile (în număr de 18) nu doar că se înghesuie la acest program, ci chiar se concentrează aproa¬pe exclusiv pe acest tip de credit, înseamnă că afacerea asta de "criză" e bună și profitabilă. Și, de altfel, este și comodă pentru bănci, care nu trebuie să se complice prea mult nici cu evaluarea casei luate pe credit (oricum, aceasta înseamnă doar 50% din garanție), nici cu evaluarea ratingului clientului (pe care o face, în locul băncii, Fondul de garantare, cel care, în numele Statului român și pe banii noștri, garantează restul de 50% din credit).

     Dar nu aceste considerații și cifre sunt cele mai importante.

     Esențial este că managerii acestor bănci sunt atât de inteligenți încât și-au pus toate ouăle în același coș. Dacă va crapă coșul, vor fi distruse și toate ouăle. Oare aceste costume care se laudă cu masterate în care învață din citate și din zisele unor manageri miliardari ca Warren Buffet, nu or fi citit ce spune acest tip, Buffet, de fiecare dată cînd vorbește despre risc: don't put all your eggs în a single basket (n.r. nu pune toate ouăle în același coș)?

     Probabil că, citind cele de mai sus, costumele și propagandiștii lor vor clama că rata de default la creditele din programul Prima Casă este de doar 0,004% acum (și, desigur, vor recita cifrele exhibate de BNR, cifre în care multă lumea nu prea mai crede, totuși...). Două lucruri vor trebui să rețină aceste costume: rata de default la orice tip de credit ipotecar era, în 2007, de sub 1%. Toata lumea se încredea în faptul că această rată va rămâne mereu mică pentru că, nu-i așa, cine se poate aștepta ca omul să nu își plătească ipoteca pe casă? Și, totuși, în iunie 2009, rata de default ajunsese deja în acest segment la 25%, pentru a atinge nivelul record de 33% în 2014. Doi: domnul Isărescu tocmai ce ne-a spus că începând din iunie, cel mai tîrziu, cos¬turile creditării în lei vor crește. În primul rând, va crește costul creditării inter-bancare, adică Robor-ul. Precum se știe, creditele din programul Prima Casă au dobândă după formula Robor + marja fixă (în jur de 3% în acest moment). Un Robor previzibil de 5-6% în septembrie (acum e 1%) va duce la dublarea ratelor lunare. Un studiu prezentat public săptămâna trecută de Coface spune că deflația de acum, de -2,1%, se va transforma abrupt în inflație de 2,5% în iunie. Așadar, încă un motiv de creștere a costurilor reale ale creditului. Oare va rămâne rata de default la nivelul de doar 0,004% în sectorul creditelor Prima Casă? În mod evident, nu. Rata de default va putea atinge, lejer, numai din aceste cauze, 5-6%. Vă rog să vă reamintiți că inteligenții care ne vând pastila cu riscul sistemic provocat de Justiția română și de Parlament și-au pus toate ouăle în "coșul" Prima Casă. Așa că o rată de default aici de 5-6% înseamnă o rată de default pe toate creditele ipotecare de minim 5%.

     Și acest lucru nu este nici cel mai rău dintre rele.

     Din datele făcute publice de domnul prim-viceguvernator Georgescu anul trecut (date reluate de domnul Isărescu în urmă cu o săptămînă) cam 200 de mii de firme lucrează în pierdere în România. Mai devreme sau mai târziu, aceste firme se vor închide. De aici va rezulta șomaj. De acest șomaj vor "beneficia" tocmai tinerii care sunt beneficiari actuali sau potențiali ai programului Prima Casă. Rata șomajului în rândurile acestui "tineret" este de peste 20%, poate chiar de 25%, ceea ce ne spune că primii care sunt trimiși în șomaj sunt tinerii.

     Tot BNR ne spunea zilele trecute că creditul pentru companii nu doar că a stagnat în 2015, ci chiar a involuat, cu mai mult de 1% față de 2014 (an care, la rândul său, nu a "excelat" în creditare a firmelor). Nu numai că băncile stăteau deja pe o baltă de lichidități rezultată din imposibilitatea plasării lor în credite pentru companii, dar acum această baltă și-a mărit considerabil volumul. Se vede că această baltă și-a găsit un mic debușeu prin creșterea exponențială a creditului pentru populație - peste 25 de miliarde lei în 2015, sumă mai mare decât cea vehiculată în 2007, în vârful de intensitate a bulei imobiliare. Și, în plus, iată ce ne spunea aceeași Coface tot săptămână trecută: firmele fac mai mult decât să se abțină de la creditare, ele au început să ramburseze anticipat creditele, pentru a se proteja de criza economică majoră care vine. Ce fac firmele pentru a supraviețui în condițiile în care nu se mai creditează pentru investiții, dezvoltare, activitate curentă?

     Ce fac aceleași firme pentru a rambursa anticipat creditele vechi?

     Nu ați ghicit?

     Vă spun eu: reduc masiv costurile.

     Și cum managerul român, învățat bine de profesorii de management corporatist, face ceea ce este mai ușor în managementul de criză: reduce costurile. Ce costuri sunt cel mai comod reductibile? Cele cu personalul. Ce rezultă de aici? Șomaj. Mai mult șomaj. Care categorie va fi cea mai afectată de șomajul rezultat din reducerea costurilor? Angajații tineri, debutanți. Cei cu credite luate în programul Prima Casă.

     Așadar, riscul sistemic este chiar programul Prima Casă și nu Legea Dării în Plată sau procesele collective contra băncilor.

     Grav este nu doar că acest risc sistemic nu e observat de macroprudenții de la BNR. Grav este că s-au mobilizat armate de analiști, unii plătiți chiar de BNR, pentru a ne spune că Legea Dării în Plată omoară creditul Prima Casă, unii vătafi ai sistemului bravând chiar că, omorînd Prima Casă, se ajunge automat ca România să intre în faliment de stat, deplasând discuția de la adevăratele riscuri sistemice și obligînd-ne să ne ocupăm agenda cu chestiuni minore sau particulare ori cu atacuri la persoane. Prostia acestor costume nu este doar sistematică, este endemică, molipsitoare, contagioasă. Analiști aparent neutri, oameni normali, dar lipsiți de posibilitatea de a vedea în întregime tabloul, sunt contaminați de aceste costume, precum și de analiștii plătiți de ei ori de hater-ii și postacii de pe net să creadă că riscul sistemic este în legi sau hotărâri judecătorești care intenționează să des¬păgubească persoanele fizice abuzate de puterea economică neetic exercitată de bănci. Și cel mai grav, instituții prestigioase preiau și ele acest mesaj de camuflaj, fără să audieze și cealaltă parte și fără să se preocupe realmente de problemele de fond ale economiei noastre.

     Prieteni, riscul sistemic este în altă parte decât cea indicată de degetul acuzator al acestor costume și vătafi. Și pericolul major este, mai degrabă, prostia lor sistematică, organizată, endemică. E timpul ca ei să părăsească terenul, până nu e prea tîrziu. 
GHEORGHE PIPEREA
 

 

.