Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
OPINII:
BURSA 03.11.2012

CRISTINA CHIRIAC
 
mărește imaginea
     Românii au dat dovadă de-a lungul istoriei de multă inventivitate și adaptabilitate în orice regim. Au învățat să exploateze lacunele sistemului și să le transforme în beneficii personale. Nu este suficient să fii inteligent mai trebuie să știi și ce să faci cu inteligența. Fără caracter, inteligența se poate transforma într-o armă mortala pentru tine, în final.
     Orice sistem are vulnerabilitățile lui, fie că vorbim de sistemul fiscal, bancar, comercial sau de politică, lucrurile stau cam la fel.
     Dacă pe lîngă inteligență mai există și o experiență bogată atunci deja omul respectiv este periculos.
     Când a izbucnit criza economică mondială, a fost pentru prima data când m-am bucurat că nu sunt cetățean american, m-am simțit protejată și chiar am trăit cu sentimentul că ..la noi criza nu v-a ajunge..deși undeva în interiorul meu conștientizam că așa ceva nu este posibil.
     Criza aceasta..a fost declanșată tot din cauza vulnerabilităților unui sistem..tot din dorința de preamărire..și de înavuțire.
     22 milioane de euro. Niște cifre seci care analizate la rece nu îți spun prea multe în comparație cu activele băncilor a căror imagine a fost prejudiciată. BCR, BRD, CEC...toate instituții bancare care cândva au fost în administrarea statului sau chiar mai sunt. Cum a fost posibil așa ceva, mai ales în contextul în care funcționarii bancari sunt în topul câștigurilor salariale, nu știm?!..vom afla poate doar atunci când instanța va judeca dosarul. Dar, conform tradiției românesti, judecata va fii întâi mediatică și abia apoi instanța va putea să aplice prevederile legale și să ia măsurile ce se impun.
     Cifrele în sine nu sunt importante..că vorbim de 22 milioane de euro..sau de un milion...nu are importanță..mai important ar fi să înțelegem cum funcționa mecanismul..cum de vigilența celor însărcinați a scăpat de sub control..sau cum a fost cumpărată vigilența celor responsabili..și dacă întradevăr așa a fost!
     Pîna când dosarul nu va ajunge în instanță ...eu una prefer să fiu rezervată..nu de alta..dar chiar îmi doresc să existe mai mulți oameni care să creadă și să respecte prezumpția de nevinovăție!
     De fiecare dată când s-a dat câte un "tun"( și din păcate am avut atât de multe..SOV Invest..poate nu întâmplător, Banca Columna, Bancorex, banca Albina, etc)......acei oameni nu au fost singuri și neștiutori..au avut ajutor din interior..au fost sfătuiți de bine...și toate acestea cu un singur scop..BANII..cei ce motivează întotdeauna!
     Sunt convinsă că între timp vom mai afla multe detalii despre această fraudă..că se vor mai face supoziții și comentarii despre cât de penetrabil este sistemul bancar, însă eu cred că totul ține de felul cum de folosim inteligența, de gradul de cultură și de responsabilitatea noastră. În momentul în care vom înceta să numim oameni în funcții înalte pe criterii politice sau afinități personale poate atunci sistemul va deveni mai puțin penetrabil! 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2012, ora 10:57)  
 Profitand de aspectul si imaginea absolut rapitoare de care este constienta, doamna Cristina Chiriac ne vinde banalitati.


 
  1.1.   atunci trebuie sa zic si eu ceva draga Anonim  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Virgil Bestea , in data de 03.11.2012, ora 15:12)
 
 asa vom avea scenariul din Frumoasa si Bestea cat de cat onorabil.
 Asa ca hai sa incepem cu inceputul. A fost o data ca-n povesti cineva care a devenit liber. De constiinta si mai ales de responsabilitati. A stiut ca legea darwinista este mai aproape de burdihan decat calea ortodoxa. Si atunci a inceput a se minti pe sine spunandu-le celorlalti ca ceea ce face el este bine. Si a durat o perioada in care toata lumea era fericita. Pana intr-o zi in care unul din cei amagiti de cel care se mintea pe sine l-a intrebat daca poate sa-i dea un raspuns. Iar intrebarea avea spre deosebire de cele care le pun eu o singura propozitie. "De ce esti fericit" Iar persoana care se mintise pe ea insasi a spus: Pentru ca va vad pe voi fericiti. Iar baiatul care pusese intrebarea deveni intr-o data constient de faptul ca nu spunea adevarul. De ce ? PENTRU CA NU-L PRIVISE NICIODATA IN OCHI ! Cam asta este de fapt comprimarea povestioarilor despre bani si fericire. Nimic altceva decat a trai fara a avea curajul sa-ti privesti interlocutorul inlauntrul sufletului lui pentru a intelege daca TU esti fericit sau nu draga domnule Anonim ....


 
2.  Titlul just
    (mesaj trimis de Tudor Vasiliu în data de 03.11.2012, ora 15:37)  
 Articolul mi se pare foarte tare câtă vreme e semnat. Eu însumi, chiar dacă aș fi folosit o enumerare aleatorie a poreclelor mai vechi și mai noi, de la noi și din lume (de ex. "Spălătoria", "Oficina", "Troaca", "Cârdășia", Privata de Stat" etc) tot nu m-aș fi încumetat să semnez. Poate doar titlul l-aș fi scris corect: "Sistemul vulnerabilităților!".
 Tudor Vasiliu


 
  2.1.   domnule Vasiliu a semna fie el si un simplu artico  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Virgil Bestea , in data de 03.11.2012, ora 20:16)
 
 inseamna RESPONSABILITATE. In patria perfecta exista o firma extrem de cunoscuta ale carei comunicate iin proportie de 90% NU sunt semnate. Daca dumneavoastra intr-o buna dimiineata nu va mai incumetati sa purtati procese doar cu propria dumneavoastra constiinta si vreti sa faceti ordine in SISTEM atunci pe cine trageti la raspundere: Calculatorul sau Dactilografa :-) In ceea ce priveste substantivele si adjectivele necesare acestui eseu au o mare deficienta: "Nu este suficient să fii inteligent mai trebuie să știi și ce să faci cu inteligența. Fără caracter, inteligența se poate transforma într-o armă mortala pentru tine, în final." Aceasta este proprozitie care poate intra usor in competitita pentru cea mai buna cugetare a anului. Insa aceste forme de suntare a moralei financiare , scuzati-mi expresia, este doar ceea ce auzim. Si ca sa incheiem in acelasi ton filozofic ca si al articolului sa ne gandim din nou la marele Goethe "Oamenii aud doar ceea ce inteleg". O seara bun domnule Vasiliu


 
3.   Stimularea investitorilor.
    (mesaj trimis de Bogdan loan în data de 12.03.2015, ora 07:39)  
 Prin restituirea tva 24% din facturile de consum energie si materii prime achitate.Suma restituita poate fi considrata stimulare cu 24% o masura atractiva ce poate fi aplicata imediat nu de la anu prin reducerea tva.


 
4.  DECRIPTAREA
    (mesaj trimis de mamona în data de 13.07.2015, ora 15:55)  
 POȚI,VEI REUȘI DAR(?) NUMAI CU DOCTORAT(pe bune) ÎN" ACADEMIA DE TATA HOȚILOR" come on !!!


 
5.  Cine este tras la raspundere pentru decapitalizare
    (mesaj trimis de Gabriel în data de 16.12.2015, ora 11:25)  
 Prinvipala vunerabilitate a sistemului financiar --bancar o reprezinta cei care conduc BNR , in frunte cu Isarescu. Nu stiu cate credite au facut angajatii BNR pusi sa conduca si sa supravegheze sistemul bancar din Romania, dar daca s-ar verifica veti constata ca multi angajati au facut credite la bancile straine din Romania cu dobanzi favorizante sau preferentiale. Printre cei carora bancile le-au pus belciuge ca la tauri sunt si parlamentari si guvernanti. Secretul bancar acopera aceasta legatura oculta banca - functionari de stat, dar realitatea si faptele o dovedesc din plin. Cineva de la putere ar trebui sa se ocume foarte atent de BNR si sistemul financiar bancar din Romania unde bancile straine au ajuns sa conduca sisteme economice sa influenteze strategii si sa blocheze dezvoltarea tarii. Deca pitalizarea tarii este o consecinta a politicii bancilor straine din Romania. Nici firmele de asigurari nu fac o politica mai normala in tara noastra. Toti vor sa scoata cat mai multi bani din Romania care s-a indatorat peste masura si datorita lui Basescu care a actionat antiromaneste in acest sector.


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.