Discuţie la nivel înalt pe tema politicii maritime integrate la Marea Neagră

F. A.
Politică / 30 septembrie 2013

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, s-a întâlnit astăzi cu Maria Damanaki, comisar european pentru afaceri maritime şi pescuit, şi a discutat despre necesitatea creionării unei strategii privind Marea Neagră, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit a subliniat importanţa Conferinţei la nivel înalt din ianuarie, care va fi organizată şi găzduită de către ţara noastră, prin Ministerul Transporturilor, şi a reiterat importanţa României în stimularea participării tuturor partenerilor strategici, în special Rusia, Turcia şi Ucraina.

Totodată, domnia sa a invitat partea română să identifice, împreună cu alte ministere, proiecte pe care Comisia Europeana (CE) să le finanţeze, mentionând că un criteriu prioritar al CE va fi multifuncţionalitatea acestora.

Ministrul Transporturilor a asigurat CE de implicarea instituţiei pe care o conduce, în privinţa organizării conferinţei regionale la nivel înalt pe tema politicii maritime integrate la Marea Neagră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb