Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 18.02.2014
Dispăruții sunt egali în fața autorităților!
click aici
     Autoritățile și presa au creat un precedent fericit. Eforturile, separate, au făcut ca într-un timp relativ scurt o poveste care a stârnit emoție să fie rezolvată favorabil. Cazul elevei de 15 ani fugite de acasă a devenit foarte cunoscut la mai puțin de 24 de ore de când familia a constatat dispariția. Toate televiziunile au difuzat știrea, rețele de socializare s-au umplut de anunțuri și fotografii, iar unul dintre vicepremierii Guvernului Ponta a preluat conducerea unei celule de criză în care s-au regăsit reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu competențe în astfel de cazuri. Frumos efort, dar din acest punct ștacheta a fost ridicată foarte sus, iar autoritățile și presa trebuie să dovedească de acum înainte că îi tratează la fel pe toți cetățenii. Conform unor date oferite de Centrul Român pentru Copiii Dispăruți și Exploatați Sexual FOCUS, dacă până în urmă cu 6-7 ani existau câte 200-300 de cazuri de copii dispăruți, din 2008 cifrele au tot crescut, în 2011 ajungându-se la 3000. Normal ar fi ca fiecare copil din miile de dispăruți să aibă parte de aceeași atenție și mediatizare. Practic, ar trebui să avem un vicepremier numai pentru astfel de întâmplări nefericite. Altfel apar niște întrebări firești pe care fiecare cetățean le poate pune. Viața unui elev de nota 7 prețuiește mai puțin decât aceea a unuia de 10? Un copil din Capitală e mai prețios decât unul din Teleorman? O fată pornită spre mânăstire e mai în pericol decât una intrată pe mâna unui maniac? Contează într-o astfel de acțiune relațiile și banii părinților? Probabil răspunsul oficial, unic, este un NU răspicat. Firesc, din acest moment, orice părinte care trece printr-o asemenea dramă se va considera defavorizat dacă de cazul lui se va ocupa doar "un simplu" polițist și nu va avea sprijin de la cel mai înalt nivel, cel puțin vicepremier. În plus, dacă televiziunile nu vor reacționa la fel, omul se va simți trădat tocmai de cei în fața cărora își petrece o bună parte din viață. După ce devii campion olimpic, nu mai poți ieși în față să anunți că ai ocupat un loc în primii 40.

     Eleva de 15 ani a urcat autoritățile pe un podium al implicării și eficienței și a reușit să retrogradeze Biserica în eșalonul doi al încrederii. După această poveste și declarațiile starețului de la Mânăstirea Sihăstria Rarău, care a recunoscut că, în primă fază, a cam mințit poliția, ascunzând fata în incintă, Biserica nici nu mai are nevoie de dușmani din exterior care să-i strice imaginea, se descurcă suficient și nepricepuții din interior. Corul scepticilor a și intrat în scenă, iar mânăstirile sunt acuzate că au devenit un Rai al "celor fugiți de acasă", iar Religia este considerată o materie școlară care nu face altceva decât să zăpăcească mințile fragede. Când nu reacționezi pertinent în timpul desfășurării "jocului", explicațiile ulterioare nu sunt decât scuze menite să te acuze. Știe aproape toată lumea că, din păcate, pardoseala iadului este pavată cu bune intenții prost puse în operă. 
DAN NICOLAIE
 

 

.