Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 26.09.2017
DNA a pus sechestru pe bani și bunuri deținute de Dinu Pescariu, Claudiu Florică și Gabriel Sandu
click aici
     Procurorii anticorupție au pus sechestru, în dosarul "Microsoft 3", asupra unor sume de bani aflate în conturi bancare, asupra unor bunuri și părți sociale deținute de fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu și omul de afaceri Claudiu Florică, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

     În document se arată: "Potrivit ordonanțelor întocmite de procurori, măsurile asiguratorii au fost dispuse față de fiecare dintre cei menționați, până la concurența sumei reprezentând prejudiciul în cauză, respectiv 51.396.344,76 euro. Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție prin raportare la infracțiunile reținute de procurori în sarcina inculpaților menționați, în vederea recuperării prejudiciului și a confiscării speciale. Celor patru inculpați li s-a adus la cunoștință conținutul ordonanțelor privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispozițiile C.P.P".

     În acest dosar, procurorii DNA i-au pus sub acuzare, pe 10 aprilie, pe Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru instigare la abuz în serviciu și au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul celor doi oameni de afaceri. În același dosar au fost puși sub acuzare Ion Adrian Stănescu, fost consilier asistent la Direcția generală pentru politici și programe în domeniul societății informaționale din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) și Andrei Săvulescu, fost director general la Direcția pentru politici și programe în domeniul societății informaționale din MCSI, ambii pentru acuzația de abuz în serviciu, precum și Călin Tatomir, director general al Microsoft România la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, procurorii au cerut aviz de la președinte pentru punerea sub acuzare a fostului ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu. Președintele Klaus Iohannis a avizat în 13 aprilie începerea urmăririi penale în cazul lui Sandu, pentru abuz în serviciu, amintește News.ro.

     Potrivit procurorilor, în contextul în care, în aprilie 2009, expira contractul comercial de închiriere licențe Microsoft ce fusese încheiat în 15 aprilie 2004, Gabriel Sandu, atunci ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), a ales varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitații publice.

     În acest context, Dinu Pescariu și Claudiu Florică, în calitate de reprezentanți ai firmei D.Con.Net AG, pentru a fi favorizați în câștigarea licitației publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu Gabriel Sandu, căruia i-au plătit în acest scop 2.196.035 de euro, susțin anchetatorii. DNA precizează că, pentru aceste fapte, în 24 martie 2016 au fost condamnați, de instanța supremă, omul de afaceri Dorin Cocoș și Gabriel Sandu, ambii acuzați de trafic de influență. 
Mina Irina
 

 

.